Eram elev în clasa a VII-a și-mi petreceam vacanța de vară la bunici (Dumnezeu să-i odihnească!), într-un adevărat colț de rai. Bunicul meu, fiind paznicul fermei din sat (Behela), locuia împreună cu bunica într-una din cele două barăci existente acolo, în mijlocul unui peisaj mirific. Ferma, o minunată grădină, se întindea pe zeci de hectare și cuprindea parcele cu roșii, ardei, castraveți, vinete etc. Pe malurile pârâului Behela creșteau splendide exemplare de salcii plângătoare, iar în apropierea locuinței bunicilor erau flori, multe flori îngrijite de bunica, câțiva vișini și doi nuci. La umbra lor, a nucilor cu coroane imense, își odihnea bătrânețile Fraga - un ciobănesc german de elită - încă viguroasă, mândră, inteligentă, "pensionată" de o unitate militară. A fost adusă la Behela pentru a întări paza. Deoarece era foarte rea cu străinii și nu-i suporta în preajma ei, bunicul nu o lăsa liberă. Cu mine era blândă, prietenoasă, drăgălașă și chiar jucăușă uneori. A fost marea mea bucurie în serile și duminicile acelei veri fierbinți. Dar cel mai mult îl iubea ea pe bunicul. El îi aducea hrană de la cantina I.A.S.-ului, el o îngrijea cu multă dragoste. Cu toate că ținea mult la ea și era convins că este o însoțitoare de nădejde, nu o lua decât foarte rar în deplasările lui nocturne pe drumurile grădinii, greșeală care într-o noapte putea să-l coste chiar viața.
Iată, pe scurt, cum s-a întâmplat: în acea noapte, ca de obicei, bunicul își făcea rondul când a surprins trei bărbați cu o căruță, care încercau să fure legumele adunate și depozitate în lăzi. Au urmat certuri, amenințări dure și, în final, hoții au tăbărât cu bâtele asupra lui. S-a apărat cum a putut cu o bărdiță cu coada lungă, pe care o purta permanent cu el noaptea, dar după o lovitură puternică primită în brațul drept, a scăpat-o și a rămas astfel fără apărare. În disperarea care l-a cuprins, i-a trecut prin minte gândul salvator: a strigat după ajutor, mai exact a chemat-o pe Fraga. Auzindu-i glasul și simțind pericolul în care era stăpânul ei, cățeaua a reușit să scape din legătoare și să ajungă în cel mai scurt timp la locul conflictului. Bunicul era căzut la pământ și încasa din plin lovituri. Hoții erau hotărăți să-i administreze o bătaie soră cu moartea. Dacă mai dura puțin, își atingeau scopul. Când au văzut-o pe Fraga - mare, fioroasă, gata de atac, hotărâtă să-și salveze stăpânul - și i-au auzit mârâitul, s-au urcat în căruță și au fugit. Fraga i-a urmărit o bucată de drum și apoi a revenit la bunicul, încercând să-i aline durerile prin comportamentul ei plin de afecțiune. Împreună s-au întors acasă. Numai prezența și curajul ei i-au salvat viața bunicului.
După această întâmplare, noi toți am privit-o pe Fraga cu alți ochi, cu mai multă admirație. Ea însă se purta normal, ca și până atunci, de parcă voia să ne spună că și-a făcut doar datoria și că prietenul la nevoie se cunoaște.
Avem încă multe de învățat din lumea necuvântătoarelor. Primim uneori de la ele adevărate lecții de curaj, de iubire și devotament. Chiar dacă nu ne salvează viața, cum a făcut Fraga, prezența și comportamentul lor ne picură în suflet liniștea atât de necesară, încrederea, bucuria de a trăi, speranța. Merită să le îngrijim și să le acordăm dragostea noastră.
PAVEL C. - Suceava