Ce mai! Era într-o stare jalnică. Mi-a telefonat să vin urgent şi să-l iau acasă, până se întoarce dânsa de la serviciu. L-am adus şi l-am aşezat pe fotoliu. Nu-i dădeam nicio şansă. Seara, mama a venit înfrigurată, deja cumpărase medicamente, a început să-l îngrijească cu o dragoste enormă, ca şi cum ar fi îngrijit un copil. "Băieţel" - aşa l-a botezat mama, a fost între viaţă şi moarte trei săptămâni. Nopţi la rând, mama mea n-a dormit, se scula să-i desfunde nările, să-i dea medicamente, să-l ducă afară în braţe. Trei săptămâni câinele nu a deschis ochii şi nu a ridicat capul de pe perniţă, dar când mama intra în casă, dădea din coadă la auzul vocii ei. În sfârşit, la capătul unui tratament intens, Băieţel a ridicat capul, a deschis ochii şi primul gest a fost să lingă mâinile mamei mele. Încet-încet, ajutat şi sprijinit de ea, l-a învăţat din nou să meargă, ca pe noi, copiii ei, când eram mici. Îl mângâia, îl încuraja şi-l săruta pe boticul lui umed când izbutea să facă trei paşi. Ce s-a ales de acest suflet nobil de mamă? Cu o dragoste imensă din partea lui Băieţel. Dar acum o săptămână, am făcut greşeala de a-l lăsa 20 de minute în faţa blocului singur, şi Băieţel a dispărut. Eram disperat mai mult din cauza mamei, şi multe lacrimi a mai vărsat biata de ea când a văzut că puiul ei nu-i mai iese în cale. Până la orele două din noapte l-am căutat în zadar. Ieri, mama a venit răvăşită acasă, plângea şi spunea că l-a văzut pe stradă pe Băieţel. Era purtat într-o lesă şi el lătra şi se zbuciuma dorind să vină la ea. Era însoţit de o doamnă elegantă, care l-a smucit cu furie. Mama s-a făcut că nu-l cunoaşte, pentru binele lui. Până seara, am aflat că doamna era adevărata stăpână a câinelui, o femeie egoistă şi indiferentă, care atunci când el s-a îmbolnăvit, l-a aruncat pur şi simplu pe stradă, revendicându-l când l-a găsit sănătos. Din prea multă bunătate şi dragoste, mama nu i-a făcut niciun reproş. E fericită că Băieţelul ei se află într-o casă şi speră ca doamna cea elegantă să nu-i mai dea cu piciorul când se va îmbolnăvi. Aceasta este una din multele poveşti cu animale trăite de buna mea mamă. Pentru lacrimile vărsate de ea, am hotărât să vă scriu aceste rânduri. Să ştiţi că din cei 1.500 lei pe care îi câştigă din vânzarea ziarelor, jumătate îi dă pentru hrana animalelor maidaneze. Răsplata? Multă lume o gratulează cu cuvântul "nebună", este reclamată la poliţie şi primar, fiindcă hrăneşte lângă chioşcul ei nişte biete fiinţe nevinovate. Dar tot mama spune că fiecare dă din suflet ce are: unii bunătate şi cei răi - răutate. V-am scris aceste rânduri ca să-i fac mamei o bucurie şi să mai îmbunez inima celor care-o urăsc din cauza animalelor. Cu multă stimă,
IONUŢ C. - Câmpina
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
