Ce mai! Era într-o stare jalnică. Mi-a telefonat să vin urgent și să-l iau acasă, până se întoarce dânsa de la serviciu. L-am adus și l-am așezat pe fotoliu. Nu-i dădeam nicio șansă. Seara, mama a venit înfrigurată, deja cumpărase medicamente, a început să-l îngrijească cu o dragoste enormă, ca și cum ar fi îngrijit un copil. "Băiețel" - așa l-a botezat mama, a fost între viață și moarte trei săptămâni. Nopți la rând, mama mea n-a dormit, se scula să-i desfunde nările, să-i dea medicamente, să-l ducă afară în brațe. Trei săptămâni câinele nu a deschis ochii și nu a ridicat capul de pe perniță, dar când mama intra în casă, dădea din coadă la auzul vocii ei. În sfârșit, la capătul unui tratament intens, Băiețel a ridicat capul, a deschis ochii și primul gest a fost să lingă mâinile mamei mele. Încet-încet, ajutat și sprijinit de ea, l-a învățat din nou să meargă, ca pe noi, copiii ei, când eram mici. Îl mângâia, îl încuraja și-l săruta pe boticul lui umed când izbutea să facă trei pași. Ce s-a ales de acest suflet nobil de mamă? Cu o dragoste imensă din partea lui Băiețel. Dar acum o săptămână, am făcut greșeala de a-l lăsa 20 de minute în fața blocului singur, și Băiețel a dispărut. Eram disperat mai mult din cauza mamei, și multe lacrimi a mai vărsat biata de ea când a văzut că puiul ei nu-i mai iese în cale. Până la orele două din noapte l-am căutat în zadar. Ieri, mama a venit răvășită acasă, plângea și spunea că l-a văzut pe stradă pe Băiețel. Era purtat într-o lesă și el lătra și se zbuciuma dorind să vină la ea. Era însoțit de o doamnă elegantă, care l-a smucit cu furie. Mama s-a făcut că nu-l cunoaște, pentru binele lui. Până seara, am aflat că doamna era adevărata stăpână a câinelui, o femeie egoistă și indiferentă, care atunci când el s-a îmbolnăvit, l-a aruncat pur și simplu pe stradă, revendicându-l când l-a găsit sănătos. Din prea multă bunătate și dragoste, mama nu i-a făcut niciun reproș. E fericită că Băiețelul ei se află într-o casă și speră ca doamna cea elegantă să nu-i mai dea cu piciorul când se va îmbolnăvi. Aceasta este una din multele povești cu animale trăite de buna mea mamă. Pentru lacrimile vărsate de ea, am hotărât să vă scriu aceste rânduri. Să știți că din cei 1.500 lei pe care îi câștigă din vânzarea ziarelor, jumătate îi dă pentru hrana animalelor maidaneze. Răsplata? Multă lume o gratulează cu cuvântul "nebună", este reclamată la poliție și primar, fiindcă hrănește lângă chioșcul ei niște biete ființe nevinovate. Dar tot mama spune că fiecare dă din suflet ce are: unii bunătate și cei răi - răutate. V-am scris aceste rânduri ca să-i fac mamei o bucurie și să mai îmbunez inima celor care-o urăsc din cauza animalelor. Cu multă stimă,
IONUȚ C. - Câmpina