- Cum ajunge aluminiul în mâncarea noastră?
"Pe lista elementelor cel mai des întâlnite în scoarța terestră, aluminiul ocupă locul al treilea", spun specialiștii. "Acest metal ușor este prezent în ciuperci, salată, spanac și ridichi, dar și în apa de băut. Îl conțin de asemenea, în concentrații destul de mari, condimentele și frunzele de ceai, după ce au fost uscate." Aceste componente naturale nu sunt considerate periculoase. Problematice devin, în schimb, sursele ce pot fi evitate. Alimentele sărate și acre care intră în contact cu aluminiul preiau o anumită cantitate de metal. Poate fi vorba, de exemplu, de fructe tăiate sau bucăți de pește conservat, împachetate în folie de aluminiu. Se expun la o doză ridicată și cei ce beau regulat suc de mere din bidonașe de aluminiu sau folosesc în bucătărie, la gătit ori copt, oale și tăvi din același material.
- Care sunt consecințele?
În cantități mari, aluminiul are o acțiune toxică asupra sistemului nervos. În general, mare parte din ceea ce pătrunde în organism odată cu alimentele nu se depozitează acolo pe termen lung. Totuși, oamenii de știință avertizează că metalul care n-a fost eliminat se poate acumula în decursul anilor în oase, mușchi și creier. Unii cercetători cred că, ajuns la valori ridicate, el poate contribui la apariția maladiei Alzheimer. Totuși, un studiu realizat de Organizația Mondială a Sănătății infirmă această ipoteză. Efectele dăunătoare ale aluminiului sunt dovedite însă de o formă de demență ce se manifesta frecvent în trecut la pacienții dializați. În perioada respectivă, metalul se regăsea în compoziția soluției utilizate la dializă.
- Cum știm dacă am înghițit prea mult aluminiu?
Limita maximă admisă pentru ingerarea prin hrană a fost stabilită de Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor la o cantitate săptămânală de 1 miligram pe kilogram/corp. Concret, aceasta înseamnă că o femeie cu greutatea de 60 kilograme își poate permite să înghită 60 miligrame săptămânal, pe întreaga durată a vieții sale. Întrucât concentrațiile naturale, de pildă la legume și fructe, nu depășesc 0,5 miligrame pe kilogram, ele n-ar trebui să prezinte riscuri. Atenție însă la glazurile colorate ale produselor de cofetărie: acestea conțin aditivul alimentar E-173, care nu este altceva decât aluminiu pur.
- Ce este de luat în considerare la prepararea și depozitarea alimentelor?
Nimeni nu se va îmbolnăvi consumând ocazional o friptură sau un fel de mâncare de la fast-food preparate într-o tăviță de aluminiu. Dar specialiștii ne sfătuiesc să nu ținem la cald alimente sărate sau acre în recipiente confecționate din acest metal, deoarece o cantitate mare de componente solubile va trece inevitabil în mâncare. Așadar, cei ce comandă frecvent meniuri la firmele de catering ar trebui să se intereseze în ce formă sunt ambalate și păstrate la cald alimentele care li se livrează. Tăvile de aluminiu prevăzute cu un strat acoperitor nu sunt periculoase. Când gătim acasă, este totuși de preferat să întrebuințăm alternative mai sigure, cum sunt vasele din oțel inoxidabil sau cele prevăzute cu un înveliș ceramic. Și, pe cât posibil, ar fi bine să renunțăm la folia de aluminiu.
- Ce mai trebuie reținut?
Și obiectele din aluminiu cu strat acoperitor ne pot crea la un moment dat probleme, de exemplu ibricul în care ne fierbem zilnic cafeaua, iar apoi îl curățăm frecându-l cu buretele, fiindcă detergenții riscă să deterioreze sau să îndepărteze cu timpul stratul exterior de protecție. Capsulele de cafea sunt lăcuite în interior, dar nu se știe ce se poate întâmpla dacă în lac s-au format fisuri. De asemenea, trebuie luat în calcul metalul conținut în diverse produse cosmetice, în deodorante, ca și în unele medicamente antiacide. Se estimează că prin utilizarea deodorantelor se introduc în corp circa 10 miligrame pe zi. Rezultă că numai aluminiul primit pe această cale depășește deja doza săptămânală acceptată de Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor.