E mic de statură, roşcat auriu, cu ochişori negri, frumoşi şi inteligenţi, bine educat (nu latră aiurea), curat, spălat cu şampon, cu tabieturi la ore fixe, plimbări în lesă, mâncare crocantă din pachet, consultaţii la doctorul veterinar pentru vaccinuri. Un adevărat căţeluş de apartament, fricos în afara camerei, dar bine protejat şi iubit de stăpână. Ea lucrează şi Fredi e mult timp singur. Stă pe pervazul geamului, uitându-se la lumea misterioasă de afară, seara are preocupări "intelectuale", priveşte programul TV "Animal Planet". Îi vizitez deseori şi-i duc căţelului câte o prăjitură de casă, pe care, cu mare placere şi cu o infinită delicateţe, o primeşte în botic şi-şi arată recunoştinţa, lingându-mi mâna sau frecându-şi botul de pantofii mei. Într-o zi de decembrie, s-a iscat mare zarvă pe palierul nostru. Pe preşul din faţa apartamentului în care trăieşte Fredi a poposit o pisică slabă şnur, neagră ca păcatul, cu ochi de chihlimbar imenşi şi cu un fir de voce, mieunând înfometată. Stăpâna lui Fredi a primit-o în casă. Pisica a încremenit în hol, cu capul tras între umeri, speriată. Fredi i-a dat ocol cu multă curiozitate, apoi a lins-o pe creştet în semn de prietenie şi amândoi s-au cuibărit pe pernuţa de catifea ce-i serveşte drept culcuş lui Fredi. Stăpana i-a tratat cu o farfurioară de lapte, din care amândoi s-au înfruptat pe rând. Şi aşa a început o nemaipomenită prietenie - căţelul bucuros să împartă timpul şi adăpostul cu o pisică ca Ţili (aşa am botezat-o), fericită că are un amic şi o nouă stăpână. Iată-i zilnic scoşi la plimbare, Fredi în lesă şi Ţili tropotind umăr la umăr, pe picioruşele-i scurte, alături de prietenul ei, fugărindu-se şi jucându-se veseli prin iarbă, spre deliciul vecinilor din bloc, miraţi de aşa comportament curios. După o vreme, Ţili a adus pe lume trei pui tărcaţi. Teckelul îşi privea cu ochi mari prietenuţa - "cazată" într-o cutie mare de carton, căptuşită cu lâneturi moi - şi pe noii veniţi, îngrijiţi şi alăptaţi de întunecata lor mamă. Căţelul se apropia încet, cu timiditate, aducând în bot un oscior de pui pe care-l punea în cutie lângă Ţili, iar ea îl primea. Când pisica pleca obosită pe afară, Fredi se strecura în cutie, luându-i locul. Lingea şi curăţa cu grijă blăniţa tărcată a puilor, încolăcit, ţinându-le de cald, culcat alături de ei. Îi lua în dinţi şi-i transporta prin cameră, aşa cum vedea că face Ţili. Fredi şi Ţili trebăluiau harnici pe lângă pisoii tot mai năzdrăvani, iar noaptea, pisica îi ducea în bot, cu recunoştinţă, la patul stăpânei, unde îi depunea pe plapumă, cu mândrie firească, de mamă. Se jucau toţi cinci, urcându-se pe divan, pe scaune, neobosiţi şi veseli. A venit şi ziua când vecina mea a trebuit să renunţe la pisici, camera ajungând neîncăpătoare pentru o familie atât de numeroasă. O colegă pensionată, care locuieşte la ţară, în vecinătatea Timişoarei, a sosit pe o bicicletă şi cu promisiunea că va îngriji bine mama şi puii, i-a luat într-un coşuleţ aninat de ghidon. Fredi şi stăpâna lui i-au condus, amărâţi, până la poartă. Parcă înţelegând situaţia, Fredi s-a ridicat în două lăbuţe s-o "sărute" pe căpşor pe Ţili, iar pisica i-a lins boticul. Ţili a ajuns într-o gospodărie mare, cu curte, grădină şi pod cu fân, având stăpâni buni şi toleranţi. În acest timp, Fredi stătea tot timpul trist, cu căpşorul pe lăbuţele din faţă. Nu mai dorea mâncare şi nici plimbarea nu-l mai ispitea. Jelea în tăcere după prietena lui dispărută. După o lună, a sosit scrisoarea ce anunţa că Ţili şi puiuţii s-au acomodat cu noua lor casă. Vecina mea a citit cu glas tare scrisoarea, Fredi a ciulit atent urechile la auzul numelui prietenei lui, a luat delicat plicul în bot şi l-a pus pe pernuţa de catifea. Plicul trebuie lăsat acolo, altfel Fredi latră cu înverşunare, ceea ce nu-i stă în obicei. Ochişorii lui parcă s-au mai înviorat, simte că stăpâna îl va duce în concediu la ţară şi o va revedea cu drag pe Ţili şi pe cei trei pisici. Nu mai stă trist pe pervazul geamului, zilnic ia plicul în botic şi-l duce la uşă, cu o semnificaţie uşor de descifrat şi cu speranţa în ochi. Eu sunt martora acestei minunate întâmplări din viaţa lui Fredi şi a lui Ţili, un căţel şi o pisică, uniţi printr-o mare prietenie. Doamne, noi, oamenii, câte avem de învăţat de la minunatele animale!
DOINA T. - Timişoara
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
