Stimată d-nă Ileana, sunt o pensionară din Constanţa, care vrea să vă împărtăşească din propria ei experienţă. De mai mulţi ani, folosesc în permanenţă Bitterul suedez (îl prepar singură, din plante luate de la Plafar, dar se găseşte şi gata preparat în comerţ). După ce am folosit circa trei luni de zile Bitterul suedez pentru ochi, nu am mai avut nevoie de ochelari ca să privesc la T.V. sau să-i folosesc la treburile mărunte (tăiat zarzavatul etc.). Acum am început să văd mai bine şi cu ochelarii pentru citit. Bitterul îl folosesc permanent: torn în palmă puţin Bitter, umezesc degetul în el şi-mi ung pleoapele închise, precum şi colţurile interne şi externe ale ochilor. Pişcă puţin, dar efectul e garantat. Această operaţie o fac zilnic. Multă sănătate şi speranţă,
G. ELISABETA - Constanţa
"Fiica mea a fost diagnosticată cu cancer la limbă"
(Răspuns pentru FLOAREA - jud. Vaslui, F. AS nr. 1283)
Vă recomand un tratament simplu. Căutaţi planta numită în popor mărul-lupului sau cucurbeţică (Aristolochia clematitis), în care eu am foarte mare încredere pentru vindecarea afecţiunilor canceroase, leziuni etc.
Mod de preparare şi folosire: Se va pune într-un vas curat circa 1 litru de apă. Se va pune în apă plantă cât poţi lua între vârful degetelor, după care se pune la fiert. Se va fierbe până va scădea la jumătate, după care se strecoară şi se lasă la răcit, până se poate folosi, fără să ardă. Bolnavul va lua în gură acest ceai, purtându-l uşor pe limbă până simte că s-a răcit. Se scuipă apoi şi se va lua altul (tot cald). Se va repeta operaţia circa 15 minute.
Tratamentul durează 3 săptămâni, după cum urmează: * În prima săptămână, de trei ori pe zi (înainte de mese); * A doua săptămână, de două ori pe zi; * A treia săptămână, o singură dată pe zi. Atenţie: ceaiul nu se înghite şi în timpul tratamentului nu se vor folosi medicamente.
Regim alimentar de urmat: fără cafea, zahăr, sare, alcool, tutun. Alimentaţia să fie pe bază de crudităţi şi fructe. Nu se mănâncă nimic din ce se face pe sobă. De trei ori pe săptămână (seara) se fac spălături cu apă rece până la brâu. Trupul nu se şterge. Bolnavul să ia haine curate şi uscate şi să se bage în pat.
IONEL P. - Cluj
"Îmi sângerează limba"
(Răspuns pentru VIO, F. AS nr. 1307)
O cunoştinţă apropiată a suferit cu limba enorm. Medicii ziceau că ar fi cancer. S-a vindecat miraculos, clătindu-şi gura după fiecare masă, cu ceai de sânziene, iar apoi, cu un beţişor înfăşurat în puţină vată, îşi tampona locurile dureroase cu albastru de metilen. După o lună, a scăpat de suferinţă. Tot timpul s-a rugat şi a avut speranţă în Dumnezeu.
LUCIA - Oradea
"Sufăr de tulburări somatoforme"
(Răspuns pentru ADRIAN - Bucureşti, F. AS nr. 1307)
De regulă, durerile în pulpa picioarelor şi cârceii apar din cauza carenţelor de vitamine şi de minerale, care se manifestă în special primăvara şi iarna, precum şi din cauza unei alimentaţii cu puţine legume şi fructe, lactate, peşte, sucuri naturale, seminţe etc.
Încercaţi următoarele:
* Vitaminele B1, B6, Biotină - se găsesc în B complex (farmacie) sau în Multivitamine (conf. prospectului).
* Vitamina D3 - 2000 ui, produs Nature's Way - 1 tabletă pe zi.
* Vitamina C şi K, conform prospectului; Magneziu B6.
* Calciu + Magneziu, produs "Doppel Herz" Germania, conf. prospect.
* Anticârcel (farmacie), împotriva cârceilor (în cutia albastră).
Vitaminele şi mineralele de mai sus vor înlătura problemele de care suferiţi.
* Ceaiul de tătăneasă (Symphytum officinale) înlătură spasmele musculare. Două linguriţe cu rădăcină, frunze, flori se acoperă cu apă rece peste noapte. A doua zi se încălzeşte uşor şi se bea treptat. Nu se folosesc vase metalice.
Sunt interzise: sucurile carbogazoase, mezelurile, afumăturile, prăjelile, grăsimile, alimentele cu coloranţi, aditivi.
MARIANA MARIAN - Cluj-Napoca
"Caut un remediu eficient pentru tensiune oscilantă"
(Răspuns pentru GABRIEL D. - Padova, Italia, F. AS nr. 1312)
* Dieta este obligatorie. Se reduce consumul de sare, se interzic carnea roşie şi grasă, mezelurile, afumăturile, peştii din crescătorii, alcoolul, tutunul.
* Pentru scăderea hipertensiunii, alimentaţia va cuprinde: fulgi de ovăz, orz, grâu (seara se acoperă cu lapte, iar dimineaţa se consumă cu banane, iaurt, mere, stafide etc.); făină de porumb (o lingură cu făină de porumb se acoperă cu apă fierbinte, de seara până dimineaţa, când se bea doar apa); salate din legume şi fructe, ulei presat la rece, sucuri proaspete din legume sau fructe.
* Dimineaţa se înghite, fără a mesteca, un căţel de usturoi, cu apă.
* Leurdă; sucul de sfeclă + sucul de mere; bulionul - scad tensiunea.
* Un pahar cu suc de ţelină sau ţelină rasă + morcov ras.
* O lingură cu scorţişoară + 3 linguri zahăr se amestecă. Se consumă (în ceai etc.) câte o linguriţă de 3 ori pe zi.
* 10-12 cuişoare (condiment) + 10 linguri apă clocotită se lasă la macerat 10-12 ore. A doua zi se repetă cantităţile. În prima zi se iau 3 linguri de macerat, a doua zi 2 linguri, a treia zi o lingură. Se repetă de 3 ori, cu pauză de 3 zile de fiecare dată.
* Oţetul de mere dă rezultate foarte bune: 10 kg mere rase cu coajă cu tot, 1 kg zahăr, 100 g drojdie proaspătă sau 4 felii de pâine, şi 10 l apă. Se lasă la căldură vreme de 14 zile.
MARIANA MARIAN - Cluj
"Nu reuşesc să mă vindec de onicomicoză"
(Răspuns pentru A.T. - Bucureşti, F. AS. nr 1315)
M-am vindecat de onicomicoză acum mulţi ani, cu medicamentul Mycosyst, recomandat de doamna medic dermatolog Mariana Dragomir din Buzău. Nu mai ştiu ce concentraţie avea, dar ştiu că am luat 2 pastile (o pastilă pe săptămână) şi m-am vindecat în două-trei săptămâni. Din păcate, doamna doctor nu mai este în viaţă, dar presupun că acest medicament poate fi recomandat de un medic dermatolog. Condiţia este să nu fi avut afecţiuni la ficat. Îi sunt profund recunoscătoare pentru că şi eu m-am chinuit mult timp cu această boală a unghiilor, atât la picioare, cât şi la mâini. Nu am mai avut probleme şi unghiile mele sunt sănătoase. Vă doresc sănătate şi numai bine!
C. VLAD - Buzău
P.S. Multă recunoştinţă redacţiei "Formula AS" care, de mulţi ani, îmi luminează viaţa şi îmi deschide mintea, în fiecare săptămână, prin articole utile şi frumoase. Mulţumesc!
"Caut un tratament naturist pentru esofagită de reflux"
(Răspuns pentru MIHAELA A., F. AS. nr 1318)
Şi eu am această boală, în plus, şi hernie hiatală, gastrită, colon iritabil. Încerc să respect regulile: dimineaţa o pastilă de Controloc, înainte de masă; masa la ore regulate, cina cu alimente uşoare: salate, iaurturi, înainte de ora 22. Cel puţin 1,5 l lichide pe zi. Dorm pe două perne, pentru ca alimentele să urmeze cursul firesc, esofag, stomac, intestin. Eu beau ceai gastric cât pot de des - amestecat cu ceai renal (pentru că am şi probleme cu rinichii) şi cu anghinare (am colecistul extirpat). Numai sănătate!
AURA - Braşov
"Nu mai suport chimioterapia"
(Răspuns pentru SIMONA - Drăgăşani, F. AS. nr 1319)
Doamnă Simona,
Cred că nu sunteţi singura persoană care întâmpină probleme în ceea ce priveşte tratamentul cancerului. Spun asta, pentru că, în decursul anilor, bătând uneori zilnic la uşa doctorilor, am văzut - dacă nu mii, sute de cazuri cu aceleaşi probleme. Personal am avut noduli pulmonari, noduli la sân, exact ca şi dumneavoastră, şi adenopatii axilare şi inghinale. Am făcut nenumărate examene CT care arătau uneori apariţia, iar alteori dispariţia acestor noduli. Tratamentele au fost chinuitoare, şi nu o singură dată mi-am dorit să părăsesc lumea asta. Într-o zi, am început o cură cu produse din plante, care îmi fusese recomandată de dinainte de RMN, de către un tovarăş de suferinţă care o urmase şi el, cu rezultate bune. Desigur, decizia nu era atât de uşoară. Pentru o perioadă, am urmat concomitent cu chimioterapia şi cura cu aceste produse. În cele din urmă, m-am decis pentru ea. De atunci, din 2008, revista "Formula AS", în care fusese publicat iniţial tratamentul, nu lipseşte din casa noastră. Este revista care mi-a redat sănătatea. Menţionez că tot de atâţia ani, în urma curei cu produsele d-nei dr. Himovith, căci despre ele e vorba, nu am mai vizitat nici măcar medicul de familie. De altfel, dacă o să urmăriţi această nemaipomenită revistă, veţi vedea că nu sunt singurul caz de cancer vindecat cu ajutorul produselor d-nei dr. Himovith.
Vă doresc sănătate, iar dumneavoastră, celor de la "Formula AS", vă mulţumesc şi vă trimit pe lângă lacrimile mele de bucurie, un imens buchet de flori virtual, care să vă aducă bucurii asemănătoare cu cele pe care dumneavoastră ni le daţi nouă!
MARGARETA