Analiza politică a lunii MAI - TIA ŞERBĂNESCU: "Singura speranţă întemeiată rămâne ca PSD să se învingă singur, aşa cum ne-a arătat, de-atâtea ori, că poate"

"CCR a ajuns un fel de superputere"

- Curtea Constituţională a surprins prin de­cizia care a tranşat disputa dintre Guvern şi Pre­şe­din­ţie pe subiectul demiterii procurorului-şef al DNA, Codruţa Kovesi, în favoarea Guvernului. Cât este de întemeiată această hotărâre, cum afec­tează ea echilibrul dintre puterile în Stat şi ce dru­muri deschide, având în vedere că deja a stârnit emoţii şi o dezbatere juridică fără finalitate până în acest moment?

- Decizia CCR nu este chiar surprinzătoare, având în vedere componenţa ei, în majoritate pe­sedistă. Din păcate, prin suprasolicitare, CCR a de­venit, în ultima vreme, un factor decizional în probleme care de multe ori îi depăşesc atribuţiile. A ajuns un fel de super-putere. Rolul ei este să ve­ri­fice constituţionalitatea unor legi, dacă este se­sizată. Punct. Nu e chemată să dea dispoziţii ce­lor trei Puteri consacrate în statul de drept, exe­cutivă, legislativă şi judecătorească. Acum, Curtea a fost sesizată de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, în privinţa unui conflict instituţional apărut între el şi pre­şedintele statului în chestiunea revocării din funcţie a şefei DNA, Codruţa Kovesi. Iar Curtea a hotărât, cu un vot de 6 la 3, că preşedintele Klaus Io­hannis ar fi trebuit să aprobe demiterea lui Ko­vesi, la cererea lui Toader. Întâi că nu există nici un con­flict instituţional. Şi ministrul Toader, şi preşe­dintele Iohannis şi-au exercitat atribuţiile. Primul a solicitat revocarea Codruţei Kovesi din funcţie, pentru că avea dreptul s-o facă, al doilea a refuzat cererea, pentru că avea dreptul s-o facă. În acest caz, CCR nu avea cum să constate un conflict, dar să zicem că l-a văzut ea acolo unde nu-i. Bun, aici se opreşte treaba ei. Nu are voie să impună soluţii. Totuşi, l-a somat pe preşedinte să semneze decretul de revocare, ceea ce reprezintă un act de forţă şi de încălcare a spiritului Constituţiei şi chiar a unor decizii date de însăşi CCR. Curtea i-a negat astfel dreptul preşedintelui de a refuza revocarea unui procuror. Adică are dreptul să nu accepte numirea, dar nu are dreptul să respingă cererea de demitere a unui procuror?! Preşedintele statului, cel mai vo­tat demnitar al ţării, este pus în poziţia de subaltern al ministrului, un ins numit, nu ales, şi aflat, la rândul lui, la cheremul şefului de partid. Totodată, nici Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) nu mai are nici un rol în revocarea unui procu­ror-şef. Deci, reprezentanţii breslei magis­tra­ţilor sunt daţi deoparte. Şi rămâne să decidă singur ministrul Justiţiei. Asta îi pune pe toţi procurorii, cu toate do­sarele pe care le instrumentează, sub controlul politic al ministrului şi, prin urmare, al conducerii partidului de la guvernare. Ca pe vremea guver­nului Adrian Năstase, când ministrul Justiţiei, Ro­di­ca Stănoiu, cerea "verde" de la partid pentru anu­mite dosare. Dar decizia CCR mai are şi alte hibe. Una mare e aceea că unul dintre cei şase ju­decători care au dat-o, Petre Lăzăroiu, nu mai de­ţine legal funcţia de membru al CCR, el depăşindu-şi man­datul de 9 ani. O alta, de fond: CCR îi dă dreptate ministrului Toader, luând în discuţie o singură obiecţie a preşedintelui Iohannis, şi anume, aceea că nu e oportună demiterea lui Kovesi. Or, preşe­dintele argumentase până acolo, în mod con­sistent, de ce nu este legală demiterea şi adău­gase la final că nu e nici oportună. La legalitate nu se referă deloc Curtea. E ca şi cum dintr-o scrisoare ai citi numai PS-ul şi ai răspunde pe seama lui.

- În aceste condiţii, ce poate face preşedintele?

- Nu prea are de ales. Peste tot în lume deciziile Curţii Constituţionale sunt suverane. Dacă nu o pune în aplicare, poate să primească reproşuri şi din partea Occidentului, care nu va înţelege situaţia, şi poate fi şi suspendat. Dacă o pune, îşi va dezamăgi propriul electorat şi va comite un act nedrept şi greu de consecinţe în privinţa luptei anticorupţie.

"Noua atitudine a reprezentantului SUA este în directă legătură cu iniţiativa guvernului de a muta ambasada României la Ierusalim"

- Cum apreciaţi reacţia Ambasadei SUA la Bucu­reşti, vizavi de acest conflict? Atitudinea re­zervată a ambasadorului american are legătură cu memorandumul guvernului referitor la mu­tarea Ambasadei României în Israel, de la Tel Aviv la Ierusalim?

- Nu puteam să nu observăm cu toţii cum am­basadorul SUA, care susţinea mereu lupta anti­co­rup­ţie, şi care a făcut multe declaraţii în favoarea procu­rorului-şef al DNA, Codruţa Kovesi, de aceas­­tă dată, a spus sec că e o problemă internă a Ro­­mâniei. De parcă până acum nu era tot la fel şi de parcă asta l-ar fi oprit vreodată să-şi exprime părerea. Desigur, poziţia lui n-a scăpat nici arcului guvernamental şi chibiţilor din presă, care au ju­bilat: "Americanii au lăsat-o din braţe pe Ko­vesi!". Bineînţeles că noua atitudine a reprezen­tan­­­tului SUA este în directă legătură cu iniţiativa guver­nu­lui de a muta ambasada României la Ieru­salim. O de­cizie hazardată şi în răspărul recoman­dă­rilor Co­misiei Europene, dar care slujeşte inte­re­sului SUA, care vor să determine cât mai multe state să le ur­meze exemplul în privinţa mutării am­ba­sadelor în Ierusalim, pentru o recunoaştere ex­plicită a calităţii de capitală a statului Israel. Înţele­gem că "America first" este comandamentul noii administraţii ameri­cane, dar prin astfel de poziţii se produc daune ma­jore. Demiterea Codruţei Kovesi va încununa un efort propagandistic de câţiva ani al PSD şi al com­panionilor săi din politică, servicii secrete şi presă, pentru decredibilizarea DNA şi a luptei antico­rup­ţie. Au ajuns până acolo încât multă lume este con­vinsă că nici nu a fost o luptă împo­triva corupţiei, ci o "vânătoare" contra unor înge­raşi nevinovaţi, chiar dacă îmbogăţiţi flagrant prin infracţiuni.

- Magistraţii sunt influenţaţi de această cam­panie?

- Vedeţi bine că da. Au început să dea achitări în serie. Se gândesc, probabil, că n-are rost să se pună de-a curmezişul, că riscă să fie luaţi sub tăvălug. Doar că aceste achitări, date sub presiunea politicienilor şi jurnaliştilor năimiţi, par să confirme teza că DNA a făcut dosare proaste, că le-a făcut la comandă. Or atât mai lipsea, pentru succesul cam­paniei "nu avem corupţi, ci dosare politice". Iată, Victor Ponta a fost achitat, Călin Popescu Tări­ceanu a fost achitat... Un verdict în cazul lui Liviu Dragnea a fost amânat... Procesele unora ca Mazăre şi Udrea s-au lungit până au fugit prin cele străină­tăţuri...

"Ludovic Orban, liderul PNL, nu reuşeşte să se impună drept o prezenţă semnificativă în dezbaterile politice"

- Opoziţia ce face în timpul ăsta?

- Opoziţia nu prea are nici mijloace parla­men­tare, nici capacitate de acţiune. Voturile sale sunt insuficiente pentru a forţa vreo iniţiativă, iar vocile care vorbesc în numele ei nu sunt destul de puter­nice şi convingătoare. Opoziţia este confuză şi trece de la tăcere adâncă la afirmaţii şi acţiuni exagerate. De pildă, PNL anunţă moţiune de cenzură, în con­diţiile în care e clar că nu va fi votată în Parla­ment. Pe de altă parte, dacă n-ar depune moţiune de cen­zură, s-ar chema că asistă pasivă la derapajele PSD. Ludovic Orban, liderul PNL, nu reuşeşte să se im­pu­nă drept o prezenţă semnificativă în dezbaterile politice. De exemplu, se trezeşte să spună că trebuie să sărim cu parul pe PSD - o afirmaţie care nu are succes la un public sătul de atâţia pari în politică. Pe urmă, strigă că decizia CCR e lovitură de stat. De câţiva ani, auzim numai despre lovituri de stat din toate părţile despre toate părţile. Nu te ia nimeni în serios dacă nu ai argumente şi foloseşti clişee şi enormităţi. Tot Ludovic Orban a acuzat-o pe prim-ministrul Viorica Dăncilă de înaltă trădare, când cu memorandumul pentru mutarea ambasadei din Israel. Or, să avem iertare, dar la Dăncilă nimic nu poate fi înalt, ci numai prăpădit şi ridicol. Jucân­du-te cu astfel de expresii şi acuzaţii tot timpul, le demonetizezi, nu te mai crede nimeni.
Mai mult efect au atitudinile lui Victor Ponta, un dizident din PSD, ca să zicem aşa, un rival al lui Drag­nea. Dacă spusele lui Orban cad pe alături, căci nu se prea susţin în realitate, atacurile lui Ponta ţintesc la fix, pentru că sunt concrete, bazate pe lu­cruri ştiute despre Dragnea şi PSD, din interior. De ase­menea, Ponta a reuşit să lase PSD fără majo­ritate în Camera Deputaţilor, pentru scurtă vreme, racolând câţiva parlamentari la noul său partid, Pro România. Las că Dragnea şi-a refăcut imediat ma­jo­ritatea, recrutând alţi parlamentari, de la PMP-ul lui Traian Băsescu. De altfel, PMP riscă să se des­tra­me cu totul până la alegeri, căci îi pleacă parla­mentarii pe capete la alte formaţiuni.

- Apropo de posibila dispariţie a unora, cum mai stau partidele în sondaje?

- Ultimul sondaj apărut în Mai şi făcut de CURS nu indică schimbări majore. PSD e pe la 39% şi cred că, şi dacă ne-ar călca în picioare zi de zi, nu ar scădea sub 30%, pentru că are un electorat încremenit în salarii de la buget, pensii speciale, ajutoare sociale şi lozinci. Dacă s-ar face acum alegeri, tot PSD ar câş­tiga, alături de ALDE, care e cotat cu 8%, şi cu re­dis­tribuiri obţinând majoritatea în Parlament. PNL are abia 25%. USR a scăzut şi el, la 6%. PMP e la 5%, dar e prea mult pentru prestaţia lui. Surpriza este că au intrat în marja de eroare partidele lui Ponta, Pro Ro­mânia, şi Dacian Cioloş, Mişcarea România Îm­pre­ună, care au câte 3%. Ascensiunea partidului lui Cioloş este cu atât mai stranie cu cât nu se remarcă prin nimic altceva decât prin cuminţenie. Dacian Cio­loş este absentul de lux al scenei politice româneşti. Dacă opoziţia nu se reanimă, PSD chiar îşi poate face planuri de guvernare până în 2040 - visul lui Liviu Drag­nea. Şi asta, în ciuda unei guvernări dezas­truoase. Singura speranţă întemeiată rămâne ca PSD să se învingă singur, aşa cum ne-a arătat de-atâtea ori că poate.