Un puişor de vrabie căzuse din cuib; avea ochii încă închişi, era urât şi golaş. Iată ce povesteşte Sabina: "Tata a încercat să mă convingă că nu-l voi putea salva, dar cu toate acestea, l-am luat cu mine acasă. Şi astfel, a început o prietenie lungă şi minunată".
Sabina îi pregăteşte un culcuş într-o cutie pe care-o căptuşeşte cu un fular de lână, apoi începe să-l hrănească din două-n două ore, împingând mâncarea cu vârful unui chibrit în ciocul întredeschis. "Mă sculam noaptea şi mă duceam să văd dacă trăieşte."
Puiul de vrabie se întremează mai repede decât crezuseră; după o săptămână, îi mijesc primele pene, iar când i se face foame, începe să piuie, un fel de "bidi-bidi". De aici i se trage numele: Sabina îl botează Bidi.
Când împlineşte trei săptămâni, Bidi încearcă primul zbor, apoi devine din ce în ce mai încrezător în propriile forţe. Acum, o aşteaptă pe Sabina să vină acasă şi i se aşează fericit pe umăr, ciugulind-o de ureche. "Cred că este un fel de cerere în căsătorie", glumeşte Sabina, "pentru că Bidi a pregătit chiar şi un cuib, din bucăţele de hârtie." Dar într-o zi - trecuse deja un an - uşa dinspre grădină rămâne deschisă şi Bidi îşi ia zborul.
Sabina îl strigă mereu, iar el îi răspunde, dar nu mai intră în casă. Mama Sabinei e sigură că vrăbiuţa a ales libertatea, dar se înşală.
După o vreme, Bidi apare din nou, fericit să-şi regăsească stăpâna. Sabina povesteşte: "Când m-a văzut, mi s-a aşezat pe mână, umflându-şi penele. Îi fusese dor de mine. Şi din clipa aceea, n-a mai plecat niciodată".
Cu timpul, Bidi învaţă să imite tot felul de păsări şi cere de mâncare, când toată lumea e la masă. Îi place la nebunie orezul.
Nu suportă muzica pop şi se zburleşte când o aude, în schimb. îl adoră pe Dumitru Fărcaş. Iar dacă Sabina vine acasă cu vreun coleg, Bidi trebuie încuiat în altă cameră, pentru că nu suportă bărbaţii, se zburleşte şi li se găinăţează în cap.
Bidi trăieşte ca un rege, pentru că Sabina îl alintă, dându-i zilnic hrană specială, vitamine şi tot felul de bunătăţi. Îi e recunoscător pentru asta, vine îndată ce îi aude vocea, ba se lasă chiar ciufulit şi pupat. Când Sabina stă la televizor, i se aşează pe umăr şi se joacă cu părul ei. Dar de cele mai multe ori, i se cuibăreşte în palmă şi-nchide ochişorii de atâta fericire.
Acum, Bidi nu mai este. A trăit aproape 13 ani, o vârstă binecuvântată pentru o vrabie. Într-o zi, a adormit pur şi simplu pentru totdeauna. Sabina l-a îngropat, învelit în pânza albastră cu steluţe, cu care-i acoperea în fiecare seară colivia.
ANA-MARIA P. - Dej
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
