Nu a fost demonstraţie antiguvernamentală la care să nu ia parte. Chiar săptămânile trecute, când l-am cunoscut, la Cafeneaua Florescu, din Piaţa Rosetti, venea de la un miting al tineretului. Nu ştiam că este un băutor aşa de împătimit de cafea, încă din fragedă tinereţe, când îşi petrecea dimineţile la Capşa. Astăzi, după anii petrecuţi la Paris, unde a dus dorul cafelei din Calea Victoriei, s-a întors să-şi bea cafeluţa acasă. Capşa este şi azi un stabiliment redutabil, doar că minunata cafea de-altădată a dispărut. La Capşa nu mai există. Nici la alte restaurante de elită. Singurul loc în care se mai poate bea cafea "first class" este modesta cafenea Florescu. Patronată de Gheorghe Florescu şi de fiica lui, scriitoarea Ana Valentina Florescu, cafeneaua aminteşte de originea armenească a maestrului Avedis Carabelian, de măiestria căruia s-a lăsat cucerit şi tânărul ucenic de acum 65 de ani, Florescu. Timpuri bune şi nobile, următoare Marii Uniri din 1918, când pe lista marilor glorii ale elitei româneşti intelectuale se aflau Vasile Goldiş, Vasile Lucaciu, Iuliu Maniu, Alexandru Vaida Voievod, Gheorghe Pop de Băseşti. Contemporan cu aceşti mari români, tânărul Şora îşi va forma cariera de filosof şi literat sub cele mai frumoase auspicii interbelice, mai ales că l-a avut asistent pe Mircea Eliade şi i-a avut profesori pe Nae Ionescu şi Mircea Vulcănescu.
"...Gustare scurtă, prin sorbire"
Săptămâna trecută, familia Şora a fost invitată la o degustare de cafele rare, în cafeneaua lui Gheorghe Florescu. Oaspeţii aflaseră despre calitatea cafelei de aici, dar era prima dată când vizitau acest lăcaş amenajat în stil armenesc. Erau curioşi, deoarece ştiau că nici la Paris, nici la Londra, nici la Roma nu există vreun bar sau o cafenea atât de dotate cu rarităţi din domeniul cafelei. Celebrele Sfânta Elena, Kopi Luwak, Jamaica Blue Mountain, Panama Geisha Honey, Indonezia Aged Sumatra Mandheling, Roxelana Forte, Irma Torres Forte, Galapagos San Cristobald, Nepal şi Yemen Mocca Matari, toate aflate pe rafturi de epocă, în borcane lungi, de sticlă, impresionează prin raritate şi fineţe aristocratică. Gustând din mai multe ceşti, domnul Şora are tăria de a sta două ore în picioare, ca un tânăr de 20 de ani, comentând farmecul băuturilor preţioase. Câţiva muşterii aflaţi în local ascultă şi se amuză de povestirile filosofului. Impresionat şi încurajat de doamna Şora (cea de-a doua soţie, cu care s-a căsătorit la vârsta de 98 de ani), neobositul literat, fondatorul celebrei serii Biblioteca pentru toţi, povesteşte despre cafeaua şi cafegiii de odinioară. Principala amintire se leagă de Capşa. Câţiva cafegii serioşi se întâlneau aici şi degustau, în ceşti de porţelan, miraculoasa băutură. Tânărul Şora venea primul, comandând licoarea a cărei aromă se răspândea pe toată Calea Victoriei. Îşi aminteşte, zâmbind, că procedeul magic în care se bea din ceştile aromate era gustarea scurtă, prin sorbire, însoţită de momente de contemplaţie, când norocoşii consumatori cădeau pe gânduri, cu ochii întredeschişi. Din când în când, mai sorbeau din cafea, după care se lăsau furaţi de imaginaţie. Minunata clipă a visătoriei. După care, încălziţi de cafea, convivii se dedau la taclale. Era cafeaua de taifas. Între 1938 şi 1948 Mihai Şora a plecat în Franţa. "Era frumos, nu-i vorbă", spune zâmbind, "dar cafeaua de la Capşa lipsea". Spre deosebire de Capşa, în Paris, băutul cafelei era un gest banal, mediocru, nu constituia un eveniment. Era o şedinţă de vorbărie rapidă şi fără emoţie, fără urmă de protocol.
Mihai Şora i-a cunoscut pe mulţi dintre literaţii şi istoricii români dintre războaie, încă din anii copilăriei. Primul contact mai strâns a fost cu unul dintre mari poeţi, Tudor Arghezi, la o sărbătoare a cărţii. Avea 12 ani şi a primit, cu această ocazie, un autograf de la marele poet. Pe Octavian Goga l-a cunoscut ceva mai târziu, era prietenul unui unchi... În anul 1940, l-a cunoscut şi pe marele istoric Gheorghe Brătianu. A rămas fascinat de limba română pe care o vorbeau atât Brătianu, cât şi Goga... Plecând la Paris, în 1938, a rupt legătura cu mediul literar şi filosofic din Bucureşti. Mulţi spun că a făcut o mare greşeală, întorcându-se, peste zece ani. Dar cu toate greutăţile politice pe care le-a întâmpinat, Şora a rezistat în faţa nebuniei comuniste. Cafenelele dispăruseră, singurul loc de taifas rămânând acasă. Lipsea, însă, cafeaua de soi, imposibil de cumpărat la Bucureşti: Maragogype din Guatemala. Comentând băutul cafelei în ziua de azi, Mihai Şora îşi exprimă dezamăgirea: "Azi nu am mai văzut tineri bând cafea la colţ, la vreun bar sau în vreo grădină. Observ că s-a pierdut o tradiţie orientală, adaptată spiritului românesc. Cafeaua nu mai este o băutură lentă, de taifas, ci una rapidă... un lichid maron-negricios, care te ţine treaz şi atât... S-a pierdut o tradiţie în care nu doar că beai cafeaua, ci participai la un ritual... Cafenelele au fost spaţii de discuţie, de agitaţie şi opoziţie împotriva stăpânirii politice. Nu mai sunt. Văd că la români s-a pierdut capacitatea de a contempla... Sunt prea multe informaţii în jur, prea multe telefoane «inteligente», tablete şi laptop-uri. Ştiu, trebuie să fii integrat în timpul în care trăieşti, dar dacă nu mai reacţionezi la ceea ce te înconjoară, ai încetat să exişti...
Fotografii de Bogdan Nicolae
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
