Nu a fost demonstrație antiguvernamentală la care să nu ia parte. Chiar săptămânile trecute, când l-am cunoscut, la Cafeneaua Florescu, din Piața Rosetti, venea de la un miting al tineretului. Nu știam că este un băutor așa de împătimit de cafea, încă din fragedă tinerețe, când își petrecea diminețile la Capșa. Astăzi, după anii petrecuți la Paris, unde a dus dorul cafelei din Calea Victoriei, s-a întors să-și bea cafeluța acasă. Capșa este și azi un stabiliment redutabil, doar că minunata cafea de-altădată a dispărut. La Capșa nu mai există. Nici la alte restaurante de elită. Singurul loc în care se mai poate bea cafea "first class" este modesta cafenea Florescu. Patronată de Gheorghe Florescu și de fiica lui, scriitoarea Ana Valentina Florescu, cafeneaua amintește de originea armenească a maestrului Avedis Carabelian, de măiestria căruia s-a lăsat cucerit și tânărul ucenic de acum 65 de ani, Florescu. Timpuri bune și nobile, următoare Marii Uniri din 1918, când pe lista marilor glorii ale elitei românești intelectuale se aflau Vasile Goldiș, Vasile Lucaciu, Iuliu Maniu, Alexandru Vaida Voievod, Gheorghe Pop de Băsești. Contemporan cu acești mari români, tânărul Șora își va forma cariera de filosof și literat sub cele mai frumoase auspicii interbelice, mai ales că l-a avut asistent pe Mircea Eliade și i-a avut profesori pe Nae Ionescu și Mircea Vulcănescu.
"...Gustare scurtă, prin sorbire"
Săptămâna trecută, familia Șora a fost invitată la o degustare de cafele rare, în cafeneaua lui Gheorghe Florescu. Oaspeții aflaseră despre calitatea cafelei de aici, dar era prima dată când vizitau acest lăcaș amenajat în stil armenesc. Erau curioși, deoarece știau că nici la Paris, nici la Londra, nici la Roma nu există vreun bar sau o cafenea atât de dotate cu rarități din domeniul cafelei. Celebrele Sfânta Elena, Kopi Luwak, Jamaica Blue Mountain, Panama Geisha Honey, Indonezia Aged Sumatra Mandheling, Roxelana Forte, Irma Torres Forte, Galapagos San Cristobald, Nepal și Yemen Mocca Matari, toate aflate pe rafturi de epocă, în borcane lungi, de sticlă, impresionează prin raritate și finețe aristocratică. Gustând din mai multe cești, domnul Șora are tăria de a sta două ore în picioare, ca un tânăr de 20 de ani, comentând farmecul băuturilor prețioase. Câțiva mușterii aflați în local ascultă și se amuză de povestirile filosofului. Impresionat și încurajat de doamna Șora (cea de-a doua soție, cu care s-a căsătorit la vârsta de 98 de ani), neobositul literat, fondatorul celebrei serii Biblioteca pentru toți, povestește despre cafeaua și cafegiii de odinioară. Principala amintire se leagă de Capșa. Câțiva cafegii serioși se întâlneau aici și degustau, în cești de porțelan, miraculoasa băutură. Tânărul Șora venea primul, comandând licoarea a cărei aromă se răspândea pe toată Calea Victoriei. Își amintește, zâmbind, că procedeul magic în care se bea din ceștile aromate era gustarea scurtă, prin sorbire, însoțită de momente de contemplație, când norocoșii consumatori cădeau pe gânduri, cu ochii întredeschiși. Din când în când, mai sorbeau din cafea, după care se lăsau furați de imaginație. Minunata clipă a visătoriei. După care, încălziți de cafea, convivii se dedau la taclale. Era cafeaua de taifas. Între 1938 și 1948 Mihai Șora a plecat în Franța. "Era frumos, nu-i vorbă", spune zâmbind, "dar cafeaua de la Capșa lipsea". Spre deosebire de Capșa, în Paris, băutul cafelei era un gest banal, mediocru, nu constituia un eveniment. Era o ședință de vorbărie rapidă și fără emoție, fără urmă de protocol.
Mihai Șora i-a cunoscut pe mulți dintre literații și istoricii români dintre războaie, încă din anii copilăriei. Primul contact mai strâns a fost cu unul dintre mari poeți, Tudor Arghezi, la o sărbătoare a cărții. Avea 12 ani și a primit, cu această ocazie, un autograf de la marele poet. Pe Octavian Goga l-a cunoscut ceva mai târziu, era prietenul unui unchi... În anul 1940, l-a cunoscut și pe marele istoric Gheorghe Brătianu. A rămas fascinat de limba română pe care o vorbeau atât Brătianu, cât și Goga... Plecând la Paris, în 1938, a rupt legătura cu mediul literar și filosofic din București. Mulți spun că a făcut o mare greșeală, întorcându-se, peste zece ani. Dar cu toate greutățile politice pe care le-a întâmpinat, Șora a rezistat în fața nebuniei comuniste. Cafenelele dispăruseră, singurul loc de taifas rămânând acasă. Lipsea, însă, cafeaua de soi, imposibil de cumpărat la București: Maragogype din Guatemala. Comentând băutul cafelei în ziua de azi, Mihai Șora își exprimă dezamăgirea: "Azi nu am mai văzut tineri bând cafea la colț, la vreun bar sau în vreo grădină. Observ că s-a pierdut o tradiție orientală, adaptată spiritului românesc. Cafeaua nu mai este o băutură lentă, de taifas, ci una rapidă... un lichid maron-negricios, care te ține treaz și atât... S-a pierdut o tradiție în care nu doar că beai cafeaua, ci participai la un ritual... Cafenelele au fost spații de discuție, de agitație și opoziție împotriva stăpânirii politice. Nu mai sunt. Văd că la români s-a pierdut capacitatea de a contempla... Sunt prea multe informații în jur, prea multe telefoane «inteligente», tablete și laptop-uri. Știu, trebuie să fii integrat în timpul în care trăiești, dar dacă nu mai reacționezi la ceea ce te înconjoară, ai încetat să exiști... Mă uit la această micuță cafenea a lui Florescu, din strada Radu Cristian nr. 6, și îmi pare că m-am întors în trecut. E un loc mic în care te simți acasă... Voi mai veni aici. Îmi aduc mereu aminte de vorbele papei Clement al VII-lea: «Cafeaua este darul lui Dumnezeu, esența inteligenței. O ceașcă de cafea te scapă de infern»".
Fotografii de Bogdan Nicolae