Vampirii nu şi-au pierdut farmecul la Hollywood, mai ales în varianta lor modernă, atrăgătoare, exotică, iar dacă poartă şi un accent britanic, reţeta sună a succes garantat! Toate aceste calităţi le întruneşte actorul Michael Malarkey, care a devenit cunoscut în lumea întreagă graţie rolului Enzo St. John, din îndrăgitul serial TV pentru adolescenţi - "The Vampire Diaries" (Jurnalele vampirilor). Dar Michael nu vine în România pentru a filma un nou serial, ci ca să-şi prezinte în avanpremieră primul său disc muzical, lansat anul trecut, în septembrie, şi intitulat "Mongrels" (Maidanezii). Tânărul artist americano-britanic nu s-a mulţumit să cucerească doar lumea micului ecran, ci şi-a propus să facă şi o carieră muzicală. Să nu vă închipuiţi însă că este un începător într-ale muzicii, cochetează cu ea încă din adolescenţă. "Am început să cânt cu mult înainte de-a deveni actor. Abia intrasem pe băncile liceului, când am cântat cu prima mea trupă de punk-rock. ?nsă nu m-am gândit să fac o carieră din muzică, deşi îmi compun singur melodiile de mai bine de 10 ani. Până acum, le înregistram şi le trimiteam în dar prietenilor şi membrilor familiei, cu diverse ocazii, şi în special mamei mele, care este cel mai înfocat fan al meu. Cel care m-a convins, până la urmă, să scot un disc, este un prieten din copilărie, Danny Keir, care lucrează în industria muzicală. El este în prezent şi managerul meu. Danny se plictisise să-mi tot asculte melodiile compuse în joacă, aşa, fără niciun rost, şi mi-a propus să mă «scoată pe piaţă». Tot el m-a ajutat să-mi găsesc şi oamenii alături de care să cânt", se confesa Michael într-un interviu.
Yellow Springs - Londra şi retur
Michael Malarkey s-a născut pe 21 iunie 1983 în Beirut, Liban. Tatăl lui este un american cu origini irlandeze, iar mama, britanică cu origini italo-arabe. Este cel mai mare din trei fraţi şi a crescut şi copilărit în Yellow Springs, Ohio, unde a şi făcut cunoştinţă cu muzica. "Punk şi în general muzica hardcore, astea mă atrăgeau în mod deosebit în copilărie. Mi-am propus să-mi fac o trupă şi să cânt melodii de alea care te fac să ţipi din toţi rărunchii. Am şi găsit câţiva prieteni dispuşi să cânte aşa ceva alături de mine şi ne-am făcut formaţie de garaj. Prima chitară pe care am ţinut-o în mână şi la care am învăţat să cânt a fost una electrică. De dimineaţă până seara produceam zgomot. Ţipam şi zdrăngăneam chitara, dar cu cât cântam mai mult genul ăla extrem de gălăgios, cu atât mă îmblânzeam mai tare. Cred că acea muzică m-a ajutat să scap de toate angoasele. Apoi, mai târziu, am făcut cunoştinţă cu melodiile lui Tom Waits, Nick Cave, Dylan, Leonard Cohen, şi am fost vrăjit. Oamenii aceia spuneau poveşti cu muzica lor şi nu produceau, ca mine, doar zgomot. Ei mi-au servit drept model şi inspiraţie ca să-mi compun mai târziu propria mea muzică", povestea artistul.
?n 2006, Michael s-a mutat în Anglia ca să studieze actoria la Academia de Muzică şi Artă Dramatică din Londra, oraşul natal al mamei lui. Nu a renunţat la cântat, dar a tratat muzica în continuare doar ca pe un hobby. A dorit să o facă temeinic, nu s-a grăbit. A debutat pe scena teatrală londoneză şi, curând, a obţinut rolul principal în piese precum "Dincolo de orizont" de Eugene O'Neill sau "Marele Gatsby" a lui Scott Fitzgerald. Totuşi, cele mai multe aplauze le-a primit atunci când a jucat în musicalul "Million Dollar Quartet", unde a interpretat rolul nemuritorului Elvis Presley.
?n anul 2009 a debutat şi "pe sticlă", în scurtmetrajul "Good Morning Rachel", dar a devenit un star de televiziune abia în 2013, când a obţinut un rol secundar în serialul american "Jurnalele vampirilor". Serialul intrase în al cincelea an de filmări şi erau căutate talente proaspete, care să revigoreze puţin întreaga acţiune de pe ecran, iar cea care l-a împins de la spate să-şi încerce norocul în rol de vampir a fost chiar soţia lui, actriţa Nadine Lewington. "Pentru că locuiesc chiar în Londra, le-am trimis o înregistrare video pentru rolul Lorenzo (Enzo). Cum era un serial american, m-am gândit că ar trebui să «scap» de accentul britanic. Culmea este că două săptămâni mai târziu, când îmi luasem gândul de la rol, unul dintre producători m-a contactat şi m-a rugat să repet proba, însă de data asta chiar cu accent britanic..., lucru care m-a şi «salvat», într-un fel", se confesa el.
...A avut un noroc fantastic, căci a fost selectat să joace în acest serial care avea deja milioane de fane adolescente în întreaga lume. Aşa a devenit peste noapte un star de televiziune. Ocazie minunată pentru fanii, şi mai ales fanele muzicii lui, care, cucerite de chipeşul vampir, s-au grăbit să-i cumpere discul "Mongrels", vrăjite fiind de versurile lui misterioase şi de vocea sa gravă. Dar nu numai fanii serialului au fost încântaţi de noul disc, ci şi critica de specialitate. "Mongrels este cartea de vizită ideală pentru vocea lui" - scriau cei de la "Billboard", în timp ce "Classic Rock Magazine" îi cataloga albumul drept "o colecţie de poveşti înfricoşătoare şi convingătoare, care amestecă blues, folk şi rock într-un mod inspirat". A pornit deci cu dreptul şi în aventura sa muzicală.
Concertul de la "Hard Rock Cafe" de sâmbătă, 9 iunie, este menit să vă convingă de acest lucru şi să vă trezească apetitul pentru muzica lui Michael Malarkey. Pentru anul viitor, are pregătit un turneu mondial de promovare a discului, şi va reveni atunci în România pentru un concert de zile mari, mult mai amplu.
(Pentru spectacolul de la Bucureşti găsiţi bilete în reţeaua Iabilet. Au preţuri cuprinse între 80 şi 200 de lei, pentru pachetul VIP.)