Lumea nouă, de astăzi, îşi pune nădejdea în psihologi, dar preoţii cunosc mult mai bine suferinţele sufleteşti. Scoase la iveală în biserică, în ritualul de taină al spovedaniei, ele sunt mărturisite cu încrederea că le aude şi Dumnezeu, de la care vine şi ispăşirea. Iar printre cele mai dese plângeri, rostite cu suferinţă în faţa preotului duhovnic, sunt loviturile pe care le primim de la cei dragi şi apropiaţi. De multe ori (de prea multe ori!) familia, apropiaţii, ne sfâşie sufletul cu suferinţe mari.
Părintele Vasile Ioana, de la biserica Sf. Nicolae "Dintr-o zi", este unul dintre duhovnicii foarte preocupaţi de problemele sufleteşti legate de cuplu. În speranţa că experienţa pe care o are în "lucrul" cu oamenii le va fi de folos şi cititorilor noştri, l-am rugat să ne acorde un interviu.
"Aşteptăm prea mult, oferim prea puţin"
- Precucernice părinte, deşi România este o ţară creştină, şi la noi rata divorţurilor este în ultimii ani într-o permanentă creştere. Ne-aţi putea spune care sunt, în opinia sfinţiei voastre, cauzele acestei realităţi?
- Ca duhovnic al multor tineri şi ca unul ce vede în profunzime sufletul tânărului de azi, vă pot spune că principala cauză a divorţurilor este distanţa foarte mare între aşteptări şi realitate. Fiecare aşteaptă să primească mult de la celălalt, în timp ce oferă mai puţin decât nevoia reală a partenerului. Toţi aşteptăm mult şi oferim puţin! După căsătorie, când soţul şi soţia lui devin una, în mod normal, ar trebui ca fiecare, hrănit de dragostea celuilalt şi prin puterea pe care o au prin Harul lui Dumnezeu, să crească. Când colo, mult prea repede apare demonul plictisului! Odată instalat în adâncul inimii, acest demon te împinge să vezi doar defectele partenerului şi să nu-ţi mai doreşti să-l cucereşti. Îl judeci aspru şi intri într-o stare de neiubire, lăsând pe ultimul plan acţiunea de a-i cuceri din nou şi din nou inima. Apoi, apar poverile nevoilor materiale, care sunt dublate de dorinţa, acută în ziua de azi, de a-ţi exprima poziţia socială prin bunuri, prin ceea ce ai, şi asta creează presiuni foarte mari în cuplu. Din păcate, mulţi tineri nu înţeleg că valorile se ţin înăuntru, în inimă, şi nu în afară! Aşa se nasc divergenţe mari de opinie care, încet-încet, sapă la temelia destul de neîntărită a noii familii. El vrea ceva, ea vrea cu totul altceva, fiecare trage în altă direcţie şi niciunul nu este dispus să renunţe! Se nasc astfel fisuri care, dacă nu sunt vindecate la timp, devin cauze ale multor divorţuri.
- Să fie, oare, o cauză a divorţului şi faptul că nu facem alegerea bună încă de la început? Cum să ne alegem perechea astfel încât s-o facem pentru toată viaţa?
- Inspiraţi de Dumnezeu! Dacă alegem doar după criterii omeneşti, vom avea mari probleme mai târziu! Dacă dorim să alegem pentru totdeauna, avem nevoie de un dialog sincer cu Dumnezeu. În urma acestui dialog, vom simţi în adâncul inimii că acela este alesul sau aceea este aleasa noastră. Înainte să te căsătoreşti, întreabă-l pe Dumnezeu dacă omul pe care crezi că-l iubeşti este cel potrivit. Şi vei primi negreşit răspunsul. Mă veţi întreba cum se va desfăşura acest dialog şi cum ştim că Dumnezeu confirmă sau nu alegerea făcută? Simplu! Prin simţire şi rugăciune, căci Dumnezeu este Cuvânt şi Duh! Inima ta va simţi fiorul sfânt al mesajului divin. Asta, desigur, doar dacă ai exerciţiul rugăciunii şi al comuniunii cu Dumnezeu. Deci, e nevoie de multă rugăciune, de mult sfat cu duhovnicul, de multă sfătuire cu mama şi tata şi de multe discuţii cu prietenii, pentru ca, încet, încet, să ni se arate răspunsul aşteptat.
"Nu vă construiţi o lume paralelă"
Interiorul bisericii
- Alegerea e foarte importantă, dar ea se destramă, uneori, şi în cuplurile cele mai potrivite. Există un secret al căsniciei reuşite?
- O căsnicie reuşită este o căsnicie fericită. Şi, din proprie experienţă, vă spun că pentru asta sunt trei secrete. Primul: trăiţi în adevăr! Fără acesta nu există căsnicie fericită. Este esenţial ca celălalt să ştie absolut totul despre tine, despre acţiunile tale, despre gândurile tale. Dacă se instalează în cuplu demonul suspiciunii, totul devine un război rece, cu multe victime! Al doilea, entuziasmaţi-vă de calităţile partenerului şi minimalizaţi-i defectele. Vorbiţi cu drag celorlalţi despre virtuţile şi abilităţile minunatei voastre soţii sau ale extraordinarului vostru soţ. Iar când apare între voi ceva neplăcut, păstraţi tăcerea, n-o comunicaţi în afară; nu vă plângeţi altora, care cel mai adesea nu vă vor înţelege, vă vor judeca sau vor râde de problemele voastre. Ai ceva de stins, stinge totul în sobă, nu în afara ei. Altfel, e pericol de incendiu! În fine, ultimul secret este să urci împreună cu perechea ta spre Dumnezeu. Rugaţi-vă împreună, mergeţi la aceeaşi biserică, alegeţi să vă spovediţi la acelaşi duhovnic, participaţi la evenimente culturale şi petreceri împreună, împărtăşiţi-vă noutăţile, frământările, aspiraţiile. Nu vă construiţi o lume paralelă! Fugiţi de activităţi sau pasiuni de care v-ar fi ruşine să-i vorbiţi partenerului! Dacă aţi ales să trăiţi împreună, faceţi asta deplin, nu cu jumătăţi de măsură.
- Preacurvia, cum i se spune în termeni teologici înşelării soţului sau soţiei, este un mare păcat pentru un creştin. Totuşi, infidelitatea apare şi în familiile creştine. De ce?
- Din pricina lipsei de atenţie faţă de nevoile reale ale celuilalt. De multe ori, tovarăşului tău de viaţă îi este sete, iar tu îi oferi, cu generozitate, gutui. Greşit! Când îi e sete, oferă-i apă, când îi e foame, oferă-i mâncare, când te doreşte, oferă-i cea mai bună "ediţie a ta", aşa cum atât de frumos scrie despre asta Sfântul Apostol Pavel: "Bărbatul să-i dea femeii iubirea datorată, asemenea, şi femeia bărbatului. Femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul; asemenea nici bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia." Din păcate, refuzul repetat al celui de lângă tine poate duce la infidelitate şi apoi la divorţ.
- Viaţa duhovnicească presupune renunţare, sacrificii, înfrânare, răbdare, lucruri care pot deveni piatră de poticnire pentru unele cupluri, mai ales când unul dintre soţi este mai râvnitor decât celălalt. Cum ţinem echilibrul?
- Întotdeauna, cel care este mai credincios va trebui să aibă multă înţelegere pentru cel mai puţin credincios. Tot Sfântul Apostol Pavel, în Epistola a doua către Corinteni, ne arată limpede că esenţial în viaţa creştinului este să aibă dragoste mult mai mare decât răul dimprejur. "Dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată". După ce citim acest text al Apostolului, nu ar mai trebui să impunem nimănui credinţa noastră. Ar trebui ca viaţa să ne fie un exemplu viu de trăire, şi cine simte, să urmeze această cale, să o facă fară a fi silit. Renunţarea, sacrificiile, răbdarea şi toate celelalte sunt virtuţi şi ele trebuie lucrate de fiecare personal, fară a pica apoi în ispita de a te considera superior, judecându-ţi aproapele. Ar fi o cădere şi o dublă pierdere.
"Problemele fireşti dintr-un cuplu au rezolvări «suprafireşti»"
Biserica Sfântul Nicolae "Dintr-o zi"
- Mulţi se plâng că după apariţia copiilor, relaţiile cu partenerul de cuplu s-au răcit, în unele cazuri, până la despărţire. Primim o mulţime de explicaţii psihologice ale acestei realităţi, dar ce se întâmplă, de fapt, din punct de vedere duhovnicesc? Copiii sunt o binecuvântare, de ce sunt percepuţi de multe cupluri drept o piedică în manifestarea plenară a iubirii?
- Apariţia copilului, ca rod al iubirii celor doi, schimbă totul în cuplu. Încă de la confirmarea sarcinii, viaţa în cuplu se schimbă! Totul devine mai intens. Copilul, încă de când e cât un bob de mazăre, pune părinţii în stare de jertfă. Acesta este testul maturităţii: naşterea copiilor. Darul acesta mare al lui Dumnezeu produce în cuplu o emoţie foarte puternică, în faţa căreia fiecare răspunde altfel. De aceea, e foarte important ca fiecare să respecte şi să înţeleagă modul diferit în care partenerul se raportează la cel nou venit în familie. Se întâmplă, din păcate, foarte des, ca legătura extrem de strânsă mamă-copil să afecteze relaţia soţie-soţ. Instinctul matern este atât de puternic, încât forţa iubirii ei se mută aproape total către copil, şi rolul de soţie trece în plan secund. În aceste noi condiţii de viaţă, "copilul din tată" se supără şi face scandal. Iar acest "scandal" ia forme dintre cele mai neaşteptate: jocuri pe internet, fotbal în exces, o bere în plus cu prietenii... Soţia simte că ceva se întâmplă şi face şi ea "scandal", ignorând faptul că ea este aceea care nu a ţinut balanţa copil-soţ în echilibru, dăruind prea mult unuia, în detrimentul celuilalt.
Iar toate acestea sunt posibile şi pentru că soţii, poate distraşi şi de noile obligaţii de părinţi, se lenevesc la rugăciune, uită că nu sunt singuri, că Dumnezeu le uşurează orice greutate, numai să ceară, că inimile scăldate în lacrimi către Domnul nu se pot împietri, nici îndepărta una de alta... Problemele fireşti dintr-un cuplu au rezolvări suprafireşti. Nu trebuie să credem că putem ieşi noi singuri din orice impas, uitând de Dumnezeu. Dumnezeu îngăduie de multe ori să avem de trecut hopuri mari, tocmai pentru a ne întări în credinţă. Dar dacă noi nu înţelegem...
- Adeseori, din orgoliu, soţii nu se mai înţeleg, nu se mai iartă, nu se mai iubesc şi intră într-un război de uzură. Mai poate fi reparată o căsnicie ajunsă într-un astfel de impas?
- Orice se poate repara în cuplu. Nu întâmplător a rânduit Dumnezeu pentru noi, oamenii, iertarea condiţionată. "Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri". Partenerul e oglinda noastră! Vrei să ştii cum arăţi? Nu te uita în oglinda din baie! Uită-te în ochii celui de lângă tine. Dacă nu-ţi place ce vezi, să ştii că tu eşti de vină! Ori nu ai iubit suficient de jertfelnic, ori nu ai iertat suficient de mult, ori nu ai înţeles suficient de profund, ori nu ai ales suficient de bine. Totul e la tine! Caută cauzele în tine, nu în celălalt. Te asigur că aruncând mereu vina, tu de fapt fugi de tine. Îţi abaţi atenţia de la adevăratele probleme care sunt în tine. Şi aşa, te minţi. Sinceritatea îl aduce pe Dumnezeu înapoi.
- Cât de temeinică este afirmaţia potrivit căreia căsnicia e cruce? Şi dacă este adevărat, cum mai poate fi ea fericită?
Vă ofer, la final, un sfat smerit: coborâţi-vă aşteptările de la partenerul de viaţă şi vor fi mult mai puţine presiuni în familie. Luaţi-vă bucurii duhovniceşti din relaţia cu Dumnezeu şi asumaţi-vă deplin adevărul, că toţi suntem neputincioşi. Unii mai mult decât alţii. Haideţi să punem iubirea în locul judecăţii! Multe se vor schimba în jurul nostru.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
