Lumea nouă, de astăzi, își pune nădejdea în psihologi, dar preoții cunosc mult mai bine suferințele sufletești. Scoase la iveală în biserică, în ritualul de taină al spovedaniei, ele sunt mărturisite cu încrederea că le aude și Dumnezeu, de la care vine și ispășirea. Iar printre cele mai dese plângeri, rostite cu suferință în fața preotului duhovnic, sunt loviturile pe care le primim de la cei dragi și apropiați. De multe ori (de prea multe ori!) familia, apropiații, ne sfâșie sufletul cu suferințe mari.
Părintele Vasile Ioana, de la biserica Sf. Nicolae "Dintr-o zi", este unul dintre duhovnicii foarte preocupați de problemele sufletești legate de cuplu. În speranța că experiența pe care o are în "lucrul" cu oamenii le va fi de folos și cititorilor noștri, l-am rugat să ne acorde un interviu.
"Așteptăm prea mult, oferim prea puțin"
- Precucernice părinte, deși România este o țară creștină, și la noi rata divorțurilor este în ultimii ani într-o permanentă creștere. Ne-ați putea spune care sunt, în opinia sfinției voastre, cauzele acestei realități?
- Ca duhovnic al multor tineri și ca unul ce vede în profunzime sufletul tânărului de azi, vă pot spune că principala cauză a divorțurilor este distanța foarte mare între așteptări și realitate. Fiecare așteaptă să primească mult de la celălalt, în timp ce oferă mai puțin decât nevoia reală a partenerului. Toți așteptăm mult și oferim puțin! După căsătorie, când soțul și soția lui devin una, în mod normal, ar trebui ca fiecare, hrănit de dragostea celuilalt și prin puterea pe care o au prin Harul lui Dumnezeu, să crească. Când colo, mult prea repede apare demonul plictisului! Odată instalat în adâncul inimii, acest demon te împinge să vezi doar defectele partenerului și să nu-ți mai dorești să-l cucerești. Îl judeci aspru și intri într-o stare de neiubire, lăsând pe ultimul plan acțiunea de a-i cuceri din nou și din nou inima. Apoi, apar poverile nevoilor materiale, care sunt dublate de dorința, acută în ziua de azi, de a-ți exprima poziția socială prin bunuri, prin ceea ce ai, și asta creează presiuni foarte mari în cuplu. Din păcate, mulți tineri nu înțeleg că valorile se țin înăuntru, în inimă, și nu în afară! Așa se nasc divergențe mari de opinie care, încet-încet, sapă la temelia destul de neîntărită a noii familii. El vrea ceva, ea vrea cu totul altceva, fiecare trage în altă direcție și niciunul nu este dispus să renunțe! Se nasc astfel fisuri care, dacă nu sunt vindecate la timp, devin cauze ale multor divorțuri.
- Să fie, oare, o cauză a divorțului și faptul că nu facem alegerea bună încă de la început? Cum să ne alegem perechea astfel încât s-o facem pentru toată viața?
- Inspirați de Dumnezeu! Dacă alegem doar după criterii omenești, vom avea mari probleme mai târziu! Dacă dorim să alegem pentru totdeauna, avem nevoie de un dialog sincer cu Dumnezeu. În urma acestui dialog, vom simți în adâncul inimii că acela este alesul sau aceea este aleasa noastră. Înainte să te căsătorești, întreabă-l pe Dumnezeu dacă omul pe care crezi că-l iubești este cel potrivit. Și vei primi negreșit răspunsul. Mă veți întreba cum se va desfășura acest dialog și cum știm că Dumnezeu confirmă sau nu alegerea făcută? Simplu! Prin simțire și rugăciune, căci Dumnezeu este Cuvânt și Duh! Inima ta va simți fiorul sfânt al mesajului divin. Asta, desigur, doar dacă ai exercițiul rugăciunii și al comuniunii cu Dumnezeu. Deci, e nevoie de multă rugăciune, de mult sfat cu duhovnicul, de multă sfătuire cu mama și tata și de multe discuții cu prietenii, pentru ca, încet, încet, să ni se arate răspunsul așteptat.
"Nu vă construiți o lume paralelă"
- Alegerea e foarte importantă, dar ea se destramă, uneori, și în cuplurile cele mai potrivite. Există un secret al căsniciei reușite?
- O căsnicie reușită este o căsnicie fericită. Și, din proprie experiență, vă spun că pentru asta sunt trei secrete. Primul: trăiți în adevăr! Fără acesta nu există căsnicie fericită. Este esențial ca celălalt să știe absolut totul despre tine, despre acțiunile tale, despre gândurile tale. Dacă se instalează în cuplu demonul suspiciunii, totul devine un război rece, cu multe victime! Al doilea, entuziasmați-vă de calitățile partenerului și minimalizați-i defectele. Vorbiți cu drag celorlalți despre virtuțile și abilitățile minunatei voastre soții sau ale extraordinarului vostru soț. Iar când apare între voi ceva neplăcut, păstrați tăcerea, n-o comunicați în afară; nu vă plângeți altora, care cel mai adesea nu vă vor înțelege, vă vor judeca sau vor râde de problemele voastre. Ai ceva de stins, stinge totul în sobă, nu în afara ei. Altfel, e pericol de incendiu! În fine, ultimul secret este să urci împreună cu perechea ta spre Dumnezeu. Rugați-vă împreună, mergeți la aceeași biserică, alegeți să vă spovediți la același duhovnic, participați la evenimente culturale și petreceri împreună, împărtășiți-vă noutățile, frământările, aspirațiile. Nu vă construiți o lume paralelă! Fugiți de activități sau pasiuni de care v-ar fi rușine să-i vorbiți partenerului! Dacă ați ales să trăiți împreună, faceți asta deplin, nu cu jumătăți de măsură.
- Preacurvia, cum i se spune în termeni teologici înșelării soțului sau soției, este un mare păcat pentru un creștin. Totuși, infidelitatea apare și în familiile creștine. De ce?
- Din pricina lipsei de atenție față de nevoile reale ale celuilalt. De multe ori, tovarășului tău de viață îi este sete, iar tu îi oferi, cu generozitate, gutui. Greșit! Când îi e sete, oferă-i apă, când îi e foame, oferă-i mâncare, când te dorește, oferă-i cea mai bună "ediție a ta", așa cum atât de frumos scrie despre asta Sfântul Apostol Pavel: "Bărbatul să-i dea femeii iubirea datorată, asemenea, și femeia bărbatului. Femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul; asemenea nici bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia." Din păcate, refuzul repetat al celui de lângă tine poate duce la infidelitate și apoi la divorț.
- Viața duhovnicească presupune renunțare, sacrificii, înfrânare, răbdare, lucruri care pot deveni piatră de poticnire pentru unele cupluri, mai ales când unul dintre soți este mai râvnitor decât celălalt. Cum ținem echilibrul?
- Întotdeauna, cel care este mai credincios va trebui să aibă multă înțelegere pentru cel mai puțin credincios. Tot Sfântul Apostol Pavel, în Epistola a doua către Corinteni, ne arată limpede că esențial în viața creștinului este să aibă dragoste mult mai mare decât răul dimprejur. "Dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată". După ce citim acest text al Apostolului, nu ar mai trebui să impunem nimănui credința noastră. Ar trebui ca viața să ne fie un exemplu viu de trăire, și cine simte, să urmeze această cale, să o facă fară a fi silit. Renunțarea, sacrificiile, răbdarea și toate celelalte sunt virtuți și ele trebuie lucrate de fiecare personal, fară a pica apoi în ispita de a te considera superior, judecându-ți aproapele. Ar fi o cădere și o dublă pierdere.
"Problemele firești dintr-un cuplu au rezolvări «suprafirești»"
- Mulți se plâng că după apariția copiilor, relațiile cu partenerul de cuplu s-au răcit, în unele cazuri, până la despărțire. Primim o mulțime de explicații psihologice ale acestei realități, dar ce se întâmplă, de fapt, din punct de vedere duhovnicesc? Copiii sunt o binecuvântare, de ce sunt percepuți de multe cupluri drept o piedică în manifestarea plenară a iubirii?
- Apariția copilului, ca rod al iubirii celor doi, schimbă totul în cuplu. Încă de la confirmarea sarcinii, viața în cuplu se schimbă! Totul devine mai intens. Copilul, încă de când e cât un bob de mazăre, pune părinții în stare de jertfă. Acesta este testul maturității: nașterea copiilor. Darul acesta mare al lui Dumnezeu produce în cuplu o emoție foarte puternică, în fața căreia fiecare răspunde altfel. De aceea, e foarte important ca fiecare să respecte și să înțeleagă modul diferit în care partenerul se raportează la cel nou venit în familie. Se întâmplă, din păcate, foarte des, ca legătura extrem de strânsă mamă-copil să afecteze relația soție-soț. Instinctul matern este atât de puternic, încât forța iubirii ei se mută aproape total către copil, și rolul de soție trece în plan secund. În aceste noi condiții de viață, "copilul din tată" se supără și face scandal. Iar acest "scandal" ia forme dintre cele mai neașteptate: jocuri pe internet, fotbal în exces, o bere în plus cu prietenii... Soția simte că ceva se întâmplă și face și ea "scandal", ignorând faptul că ea este aceea care nu a ținut balanța copil-soț în echilibru, dăruind prea mult unuia, în detrimentul celuilalt.
Iar toate acestea sunt posibile și pentru că soții, poate distrași și de noile obligații de părinți, se lenevesc la rugăciune, uită că nu sunt singuri, că Dumnezeu le ușurează orice greutate, numai să ceară, că inimile scăldate în lacrimi către Domnul nu se pot împietri, nici îndepărta una de alta... Problemele firești dintr-un cuplu au rezolvări suprafirești. Nu trebuie să credem că putem ieși noi singuri din orice impas, uitând de Dumnezeu. Dumnezeu îngăduie de multe ori să avem de trecut hopuri mari, tocmai pentru a ne întări în credință. Dar dacă noi nu înțelegem...
- Adeseori, din orgoliu, soții nu se mai înțeleg, nu se mai iartă, nu se mai iubesc și intră într-un război de uzură. Mai poate fi reparată o căsnicie ajunsă într-un astfel de impas?
- Orice se poate repara în cuplu. Nu întâmplător a rânduit Dumnezeu pentru noi, oamenii, iertarea condiționată. "Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri". Partenerul e oglinda noastră! Vrei să știi cum arăți? Nu te uita în oglinda din baie! Uită-te în ochii celui de lângă tine. Dacă nu-ți place ce vezi, să știi că tu ești de vină! Ori nu ai iubit suficient de jertfelnic, ori nu ai iertat suficient de mult, ori nu ai înțeles suficient de profund, ori nu ai ales suficient de bine. Totul e la tine! Caută cauzele în tine, nu în celălalt. Te asigur că aruncând mereu vina, tu de fapt fugi de tine. Îți abați atenția de la adevăratele probleme care sunt în tine. Și așa, te minți. Sinceritatea îl aduce pe Dumnezeu înapoi.
- Cât de temeinică este afirmația potrivit căreia căsnicia e cruce? Și dacă este adevărat, cum mai poate fi ea fericită?
- Căsnicia e Cruce și Înviere, în același timp. La Înviere, preotul ține în mână Crucea și lumânarea aprinsă. Crucea este simbolul jertfirii de sine până la capăt, iar Lumina Învierii este răsplata sacrificiului. În cuplu, nu poate exista sacrificiu fără bucurie și nici satisfacție fără efort! Aceasta este, în definitiv, calea spre mântuire! Bucurie în sacrificiu și smerenie în succes. Atenție, însă, că mulți așteptăm ca răsplata pentru efort să vină de la partener, în loc să o așteptăm de la Dumnezeu! Partenerul de viață nu va putea niciodată să ne răsplătească așa cum ne-am dori!
Vă ofer, la final, un sfat smerit: coborâți-vă așteptările de la partenerul de viață și vor fi mult mai puține presiuni în familie. Luați-vă bucurii duhovnicești din relația cu Dumnezeu și asumați-vă deplin adevărul, că toți suntem neputincioși. Unii mai mult decât alții. Haideți să punem iubirea în locul judecății! Multe se vor schimba în jurul nostru.