Am citit că multe ţări europene se pregătesc de sărbătoarea naţională cu ani înainte. De multe ori, este votată chiar o lege a acestui centenar, cu cinci ani înainte! În acest fel, aşteptarea cinstirii măreţei sărbători vine încet dar sigur, pentru toate generaţiile, la fel. A existat şi la noi o ieşire din apatie: pe 27 martie, Parlamentul României a reuşit să pună în pagină o zi luminoasă, cel puţin la nivel declarativ. Dacă la Chişinău autorităţile nu au avut curajul de a mişca un pai de la locul lui, preşedintele parlamentului basarabean, Adrian Candu, şi viceprim-ministrul Iurie Leancă au venit la Bucureşti "ca să se simtă liberi". Candu a vorbit neutru, dar destul de româneşte pentru direcţia pe care o reprezintă dincolo de Prut. Auditorii au aplaudat, dar foarte puţini dintre ei ştiu că numitul preşedinte al parlamentului basarabean a refuzat iniţiativele liberale ale lui Mihai Ghimpu, inclusiv adoptarea unei declaraţii de unire a Basarabiei cu Ţara Mamă. Cu toate acestea, oaspeţii basarabeni au semnat "Declaraţia solemnă pentru celebrarea Unirii Basarabiei cu Ţara Mamă, România, la 27 martie 1918". Prin acest document, semnat şi de preşedinţii celor două camere ale parlamentului României, "se va reflecta unitatea poporului şi a limbii române, rolul avut de înaintaşi şi drumul care trebuie urmat de oamenii politici de astăzi, precum şi dorinţa comună de a continua procesul de modernizare şi integrare instituţională în UE". Potrivit unui gazetar curajos de la Chişinău, la Bucureşti, în ciuda declaraţiilor sforăitoare, am "aniversat", nu am "acţionat". Încă vorbim de două state româneşti într-o Europă Unită. UE, observă jurnalistul Valeriu Dulgheru din Chişinău, nu include şi europenii lăsaţi de izbelişte dincolo de cortina de fier a geopoliticii actuale. În tot acest joc, România este un "soldăţel fidel" şi nu are nimic împotrivă. România politică nu acţionează, dar sărbătoreşte. Pentru un politician din era comunistă, cum este ministrul de Externe Theodor Meleşcanu, succesele clasei politice de la putere nu sunt faptele, ci aniversările. Cineva a vrut să spargă farsa sărbătorilor goale ale Puterii de la Bucureşti. Se numeşte Florin Alexandru Alexe, fost deputat liberal, care a propus "Legea Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918". Din păcate, legea nu a fost finalizată. Valorile de patrimoniu cultural de interes naţional, alături de monumentele istorice de valoare naţională excepţională, precum Târgu-Jiu, Mărăşeşti, Mărăşti sau Oituz, nu au fost incluse în decoraţiile naţionale, demne de oferit urmaşilor eroilor de acum un secol. Viaţa politică actuală este plină de surprize neplăcute. Deşi greu de crezut, însuşi preşedintele României, purtând nume german, la fel ca regele Ferdinand, în 1918, a refuzat să participle la reuniunea Parlamentului (la care au luat parte Patriarhul României, Episcopul Greco-Catolic, oaspeţii de la Chişinău, Principesa Margareta, diplomaţi europeni şi mulţi alţii). Indiferent care au fost motivele supărării prezidenţiale, absenţa domniei sale nu poate fi scuzată. Să absentezi de la o adunare solemnă, ce se ţine o dată la un secol, numai din cauză că un lider politic oarecare a făcut o glumă nesărată, este un act trist şi revoltător.
Scovergi aniversare
Calendaristic, anul Centenarului României Mari a început de trei luni.
Am citit că multe ţări europene se pregătesc de sărbătoarea naţională cu ani înainte. De multe ori, este votată chiar o lege a acestui centenar, cu cinci ani înainte! În acest fel, aşteptarea cinstirii măreţei sărbători vine încet dar sigur, pentru toate generaţiile, la fel. A existat şi la noi o ieşire din apatie: pe 27 martie, Parlamentul României a reuşit să pună în pagină o zi luminoasă, cel puţin la nivel declarativ. Dacă la Chişinău autorităţile nu au avut curajul de a mişca un pai de la locul lui, preşedintele parlamentului basarabean, Adrian Candu, şi viceprim-ministrul Iurie Leancă au venit la Bucureşti "ca să se simtă liberi". Candu a vorbit neutru, dar destul de româneşte pentru direcţia pe care o reprezintă dincolo de Prut. Auditorii au aplaudat, dar foarte puţini dintre ei ştiu că numitul preşedinte al parlamentului basarabean a refuzat iniţiativele liberale ale lui Mihai Ghimpu, inclusiv adoptarea unei declaraţii de unire a Basarabiei cu Ţara Mamă. Cu toate acestea, oaspeţii basarabeni au semnat "Declaraţia solemnă pentru celebrarea Unirii Basarabiei cu Ţara Mamă, România, la 27 martie 1918". Prin acest document, semnat şi de preşedinţii celor două camere ale parlamentului României, "se va reflecta unitatea poporului şi a limbii române, rolul avut de înaintaşi şi drumul care trebuie urmat de oamenii politici de astăzi, precum şi dorinţa comună de a continua procesul de modernizare şi integrare instituţională în UE". Potrivit unui gazetar curajos de la Chişinău, la Bucureşti, în ciuda declaraţiilor sforăitoare, am "aniversat", nu am "acţionat". Încă vorbim de două state româneşti într-o Europă Unită. UE, observă jurnalistul Valeriu Dulgheru din Chişinău, nu include şi europenii lăsaţi de izbelişte dincolo de cortina de fier a geopoliticii actuale. În tot acest joc, România este un "soldăţel fidel" şi nu are nimic împotrivă. România politică nu acţionează, dar sărbătoreşte. Pentru un politician din era comunistă, cum este ministrul de Externe Theodor Meleşcanu, succesele clasei politice de la putere nu sunt faptele, ci aniversările. Cineva a vrut să spargă farsa sărbătorilor goale ale Puterii de la Bucureşti. Se numeşte Florin Alexandru Alexe, fost deputat liberal, care a propus "Legea Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918". Din păcate, legea nu a fost finalizată. Valorile de patrimoniu cultural de interes naţional, alături de monumentele istorice de valoare naţională excepţională, precum Târgu-Jiu, Mărăşeşti, Mărăşti sau Oituz, nu au fost incluse în decoraţiile naţionale, demne de oferit urmaşilor eroilor de acum un secol. Viaţa politică actuală este plină de surprize neplăcute. Deşi greu de crezut, însuşi preşedintele României, purtând nume german, la fel ca regele Ferdinand, în 1918, a refuzat să participle la reuniunea Parlamentului (la care au luat parte Patriarhul României, Episcopul Greco-Catolic, oaspeţii de la Chişinău, Principesa Margareta, diplomaţi europeni şi mulţi alţii). Indiferent care au fost motivele supărării prezidenţiale, absenţa domniei sale nu poate fi scuzată. Să absentezi de la o adunare solemnă, ce se ţine o dată la un secol, numai din cauză că un lider politic oarecare a făcut o glumă nesărată, este un act trist şi revoltător.
Am citit că multe ţări europene se pregătesc de sărbătoarea naţională cu ani înainte. De multe ori, este votată chiar o lege a acestui centenar, cu cinci ani înainte! În acest fel, aşteptarea cinstirii măreţei sărbători vine încet dar sigur, pentru toate generaţiile, la fel. A existat şi la noi o ieşire din apatie: pe 27 martie, Parlamentul României a reuşit să pună în pagină o zi luminoasă, cel puţin la nivel declarativ. Dacă la Chişinău autorităţile nu au avut curajul de a mişca un pai de la locul lui, preşedintele parlamentului basarabean, Adrian Candu, şi viceprim-ministrul Iurie Leancă au venit la Bucureşti "ca să se simtă liberi". Candu a vorbit neutru, dar destul de româneşte pentru direcţia pe care o reprezintă dincolo de Prut. Auditorii au aplaudat, dar foarte puţini dintre ei ştiu că numitul preşedinte al parlamentului basarabean a refuzat iniţiativele liberale ale lui Mihai Ghimpu, inclusiv adoptarea unei declaraţii de unire a Basarabiei cu Ţara Mamă. Cu toate acestea, oaspeţii basarabeni au semnat "Declaraţia solemnă pentru celebrarea Unirii Basarabiei cu Ţara Mamă, România, la 27 martie 1918". Prin acest document, semnat şi de preşedinţii celor două camere ale parlamentului României, "se va reflecta unitatea poporului şi a limbii române, rolul avut de înaintaşi şi drumul care trebuie urmat de oamenii politici de astăzi, precum şi dorinţa comună de a continua procesul de modernizare şi integrare instituţională în UE". Potrivit unui gazetar curajos de la Chişinău, la Bucureşti, în ciuda declaraţiilor sforăitoare, am "aniversat", nu am "acţionat". Încă vorbim de două state româneşti într-o Europă Unită. UE, observă jurnalistul Valeriu Dulgheru din Chişinău, nu include şi europenii lăsaţi de izbelişte dincolo de cortina de fier a geopoliticii actuale. În tot acest joc, România este un "soldăţel fidel" şi nu are nimic împotrivă. România politică nu acţionează, dar sărbătoreşte. Pentru un politician din era comunistă, cum este ministrul de Externe Theodor Meleşcanu, succesele clasei politice de la putere nu sunt faptele, ci aniversările. Cineva a vrut să spargă farsa sărbătorilor goale ale Puterii de la Bucureşti. Se numeşte Florin Alexandru Alexe, fost deputat liberal, care a propus "Legea Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918". Din păcate, legea nu a fost finalizată. Valorile de patrimoniu cultural de interes naţional, alături de monumentele istorice de valoare naţională excepţională, precum Târgu-Jiu, Mărăşeşti, Mărăşti sau Oituz, nu au fost incluse în decoraţiile naţionale, demne de oferit urmaşilor eroilor de acum un secol. Viaţa politică actuală este plină de surprize neplăcute. Deşi greu de crezut, însuşi preşedintele României, purtând nume german, la fel ca regele Ferdinand, în 1918, a refuzat să participle la reuniunea Parlamentului (la care au luat parte Patriarhul României, Episcopul Greco-Catolic, oaspeţii de la Chişinău, Principesa Margareta, diplomaţi europeni şi mulţi alţii). Indiferent care au fost motivele supărării prezidenţiale, absenţa domniei sale nu poate fi scuzată. Să absentezi de la o adunare solemnă, ce se ţine o dată la un secol, numai din cauză că un lider politic oarecare a făcut o glumă nesărată, este un act trist şi revoltător.
Alte articole din acest numar
- Profesor Dr. DAN DUNGACIU - "Mâna pe care o întinde Chişinăul Bucureştiului nu este o mână de prietenie, ci o mână care are solicitări foarte precise, financiaro-politice&
- Acad. prof. dr. CONSTANTIN PÂRVU: "Cine cunoaşte natura n-are de ce să se teamă"
- Când cei trădaţi sunt bărbaţii - "De ce a plecat, n-o să ştiu niciodată"
Nu exista comentarii
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra aici!
Recomandari
