Am citit că multe țări europene se pregătesc de sărbătoarea națională cu ani înainte. De multe ori, este votată chiar o lege a acestui centenar, cu cinci ani înainte! În acest fel, așteptarea cinstirii măreței sărbători vine încet dar sigur, pentru toate generațiile, la fel. A existat și la noi o ieșire din apatie: pe 27 martie, Parlamentul României a reușit să pună în pagină o zi luminoasă, cel puțin la nivel declarativ. Dacă la Chișinău autoritățile nu au avut curajul de a mișca un pai de la locul lui, președintele parlamentului basarabean, Adrian Candu, și viceprim-ministrul Iurie Leancă au venit la București "ca să se simtă liberi". Candu a vorbit neutru, dar destul de românește pentru direcția pe care o reprezintă dincolo de Prut. Auditorii au aplaudat, dar foarte puțini dintre ei știu că numitul președinte al parlamentului basarabean a refuzat inițiativele liberale ale lui Mihai Ghimpu, inclusiv adoptarea unei declarații de unire a Basarabiei cu Țara Mamă. Cu toate acestea, oaspeții basarabeni au semnat "Declarația solemnă pentru celebrarea Unirii Basarabiei cu Țara Mamă, România, la 27 martie 1918". Prin acest document, semnat și de președinții celor două camere ale parlamentului României, "se va reflecta unitatea poporului și a limbii române, rolul avut de înaintași și drumul care trebuie urmat de oamenii politici de astăzi, precum și dorința comună de a continua procesul de modernizare și integrare instituțională în UE". Potrivit unui gazetar curajos de la Chișinău, la București, în ciuda declarațiilor sforăitoare, am "aniversat", nu am "acționat". Încă vorbim de două state românești într-o Europă Unită. UE, observă jurnalistul Valeriu Dulgheru din Chișinău, nu include și europenii lăsați de izbeliște dincolo de cortina de fier a geopoliticii actuale. În tot acest joc, România este un "soldățel fidel" și nu are nimic împotrivă. România politică nu acționează, dar sărbătorește. Pentru un politician din era comunistă, cum este ministrul de Externe Theodor Meleșcanu, succesele clasei politice de la putere nu sunt faptele, ci aniversările. Cineva a vrut să spargă farsa sărbătorilor goale ale Puterii de la București. Se numește Florin Alexandru Alexe, fost deputat liberal, care a propus "Legea Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918". Din păcate, legea nu a fost finalizată. Valorile de patrimoniu cultural de interes național, alături de monumentele istorice de valoare națională excepțională, precum Târgu-Jiu, Mărășești, Mărăști sau Oituz, nu au fost incluse în decorațiile naționale, demne de oferit urmașilor eroilor de acum un secol. Viața politică actuală este plină de surprize neplăcute. Deși greu de crezut, însuși președintele României, purtând nume german, la fel ca regele Ferdinand, în 1918, a refuzat să participle la reuniunea Parlamentului (la care au luat parte Patriarhul României, Episcopul Greco-Catolic, oaspeții de la Chișinău, Principesa Margareta, diplomați europeni și mulți alții). Indiferent care au fost motivele supărării prezidențiale, absența domniei sale nu poate fi scuzată. Să absentezi de la o adunare solemnă, ce se ține o dată la un secol, numai din cauză că un lider politic oarecare a făcut o glumă nesărată, este un act trist și revoltător.