Părintele Constantin Necula este unul dintre preoţii ortodocşi cei mai populari de la noi. Foarte cunoscut şi apreciat pentru conferinţele pe care le ţine în toată ţara, iubit pentru discursul său cald şi plin de umor, respectat pentru ştiinţa sa teologică, părintele Necula îi câştigă în masă pe tineri, de care este el însuşi foarte preocupat, nu numai ca slujitor la altar, ci şi ca profesor la Facultatea de Teologie "Andrei Şaguna" din Sibiu. De altfel, multe dintre cele peste 50 de cărţi semnate de părintele Necula caută să dea răspunsuri duhovniceşti la problemele specifice tineretului. Iată de ce, aflându-ne la Sibiu, l-am invitat la un dialog despre tineri. A acceptat cu dragă inimă şi cu acelaşi zâmbet curat, care nu-i lipseşte niciodată de pe chip.
"Tinerii au nevoie de dialog şi afecţiune"
- Părinte profesor, aveţi o foarte bogată experienţă de comunicare cu tinerii, nu numai în calitate de preot şi dascăl, ci şi în aceea de conferenţiar şi de "cronicar" al vieţii bisericeşti. Ne puteţi spune care sunt problemele majore ale tinerei generaţii?
- Principala problemă a tinerilor de azi este că nu sunt în căutarea lui Dumnezeu, ci în căutarea lor înşile. Până nu-i vom învăţa pe tineri să se găsească pe sine, nu-i putem împinge să-l găsească pe Dumnezeu. Este nevoie de dialog cu ei, nu de monologul Bisericii. De deschidere şi afecţiune, nu de discursuri ex cathedra. Tinerii au nevoie să fie ascultaţi, nu să asculte. Pentru că nu-i mai ascultă nimeni. Părinţii nu-i mai ascultă, şcoala nu i-a ascultat niciodată, prietenii nu-i ascultă, căci sunt ei înşişi izolaţi şi în căutarea cuiva care să-i asculte. O altă problemă este nesiguranţa zilei de mâine, lipsa viziunii viitorului, o mare greşeală a politicului. Asistăm la un furt de vise de care se fac responsabili politicienii. În fine, tinerii noştri mai suferă şi o castrare a creativităţii, prin sistemul de învăţământ. Toate acestea au o rezolvare duhovnicească, desigur, la care însă se ajunge cu mult tact, cu delicateţe şi înţelepciune. Avem, ca preoţi şi ca profesori, o responsabilitate uriaşă faţă de aceste suflete în formare, supuse unor tentaţii şi dileme cărora nu ştiu dacă generaţia mea le-ar fi făcut faţă.
- Oare dependenţa de internet şi de reţelele sociale le influenţează tinerilor comportamentul social şi, spiritual, raportarea la divinitate?
- Toţi suntem afectaţi într-o mai mare sau mai mică măsură de internet, căci nu ne putem sustrage tehnologiei cu totul. De aceea, toţi am devenit nerăbdători, mai puţin prietenoşi şi comunicativi, mai superficiali şi mai puţin înclinaţi către meditaţie. Este un mediu la care suntem obligaţi să ne adaptăm, dar fără să uităm ce contează cu adevărat. Tinerii sunt primii care au conştientizat riscurile pe care le presupune o societate informaţională şi au găsit mijloace de rezistenţă. Am zeci de prieteni tineri, unii dintre ei ingineri IT, care lucrează tocmai pentru consumul de tehnologie, dar care s-au întors la cititul cărţilor tipărite pe hârtie, de exemplu. Asta spune multe.
"Nu mai avem preocuparea de-a creşte lideri care să moară pentru ţară"
- Unii observatori au atras atenţia asupra unui alt fenomen născut de reţelele sociale pe internet: oamenii îşi exprimă tot mai mult nemulţumirile, frustrările şi revoltele pe reţelele sociale, după care, liniştiţi că şi-au făcut datoria, nu mai participă la manifestările publice, colective, nu mai declanşează presiuni civice care pot schimba sensul unor acţiuni politice...
- Eu am observat altceva: o lipsă de sens în "acţiunea" de pe reţelele sociale, pe Facebook, de pildă. Toată lumea crede că spune ceva important acolo, dar, în fapt, poate însemna ceva numai pentru cei câţiva care dau "like" şi care sunt deja convinşi de un adevăr sau altul. E o pierdere de timp. Facebook va avea finalitatea corectă pentru creştini, când va fi închis. Este o fereastră pe care eu o ţin încă deschisă, pentru a afla lucrurile care se întâmplă de jur-împrejurul meu şi pentru că simt, uneori, nevoia să punctez anumite chestiuni, fără să-mi fac însă iluzia că influenţez cine ştie ce. Totuşi, nu internetul este principalul responsabil pentru ce se întâmplă în societatea românească. Problema este că nu avem o preocupare pentru a creşte lideri care să fie gata, la o adică, să moară cu arma în mână, pentru ţara lor. Noi naştem numai moftangii şi ăştia ne şi conduc. E dezastru. Din această perspectivă, şi mişcările de protest din stradă, câte şi cum mai sunt, îşi pierd rostul. Pentru că nu ai cu cine să înlocuieşti această clasă politică decăzută. În faţa unei provocări istorice, nu vom mai avea o reacţie istorică. Nu-mi place să fiu defetist, dar chiar trebuie s-o spun: diferenţa dintre generaţiile vechi, care au făcut România independentă şi Marea Unire, şi generaţia noastră, este că aceia şi-au dat sângele pe atâtea câmpuri de luptă, iar noi ne batem cu pokemonii.
- Când cineva proiectează un film pornografic într-un spaţiu cultural tradiţional, deci fundamental creştin, cum este Muzeul Ţăranului Român, e normal să existe un protest faţă de acest gest. Iar el le-a aparţinut tinerilor. Ca să mă refer la cel mai recent exemplu de acest fel. Din acest punct de vedere, cred că în bună parte din tineretul nostru s-au păstrat intacte instinctele sănătoase. Desigur, este de remarcat şi o schimbare de atitudine la tineretul care frecventează biserica. Dacă până în urmă cu nişte ani era mai meditativ şi puţin reactiv, acum înţelege să mărturisească adevărul cu mai multă îndrăzneală, să ia poziţie faţă de derapajele morale din societate şi să fie proactiv, adică să iasă în întâmpinarea unor probleme sociale şi bisericeşti. Se poate vorbi de o maturizare duhovnicească, din acest punct de vedere.
"Ce lipseşte în primul rând este modelul de mamă şi modelul de tată"
- Tinerii şi-au căutat totdeauna modelele. În ultima vreme, la noi se vorbeşte de lipsa lor. Este o problemă reală sau inventată?
- Ciudat este că ne plângem de lipsa de modele, dar lovim familia - care e prima sursă de modele. Ce ne lipseşte în primul rând este modelul de mamă şi modelul de tată. Noi, cei care am copilărit în comunismul târziu, am avut totuşi mamă şi tată. Părinţii noştri s-au străduit să ne fie modele, chiar dacă ni s-a spus "generaţia cu cheia de gât". Generaţiile de adolescenţi de azi nu mai au părinţii lângă ei, pentru că mama şi tata, animaţi de dorinţa obţinerii unei oarecare bunăstări, au cam demisionat din funcţiile lor fireşti. Mai funcţionează "buniceala", ceea ce nu-i puţin lucru, dar trebuie să-i recuperăm pe tata şi mama ca model. Şi-atunci recuperăm tot. Altminteri, mai sunt, har Domnului, modele şi între dascăli, şi între duhovnici, şi în lumea culturală, numai să deschidem ochii ca să le recunoaştem şi să le urmăm.
- Care credeţi că este virtutea cea mai mare a tinerilor de azi?
- Tinerilor le pasă. E o virtute socială. Ca să mă exprim pe înţelesul lor: #lepasă. Dacă ar fi +lepasă ar fi o metavirtute. E bine însă şi aşa. Faptul că-ţi pasă e primul pas spre a schimba lucrurile, dar nu le schimbă neapărat. Pentru că le pasă, se revoltă pe internet, ies în stradă... Însă, câtă vreme lipseşte păstorul, turma e în derivă. Scoţi în stradă şase sute de mii de oameni şi nu reuşeşti să spui nimic, de fapt. Rămâi cu întrebarea: "Şi?". Ei creează momente istorice pe care le consumă rapid, fără ca, totuşi, să aibă o finalitate. E un fel de fast food al istoriei ce fac ei. Ceea ce îi va costa foarte mult. Această generaţie are nevoie de lideri, pentru a face mai mult decât să sufere pentru ce se întâmplă în ţară. E nevoie de cineva care să coaguleze şi să dea o direcţie. Cine va şti să canalizeze, cu mijloace pedagogice şi duhovniceşti, energia acestui tineret spre valorile adevărate, va salva România. Am sperat şi încă mai sper, că 1 Decembrie 2018, nu va trece fără să se fi remarcat şi oamenii care să se ridice la nivelul acestei zile.
"Nu sunt decât un pitic la moara Duhului Sfânt"
- Discursul sfinţiei voastre atrage multă lume, umpleţi săli de conferinţe de mii de locuri şi aveţi videoclipuri pe youtube, care sunt vizionate de zeci şi sute de mii de oameni. Componenta irezistibilă a lui pare să fie umorul. Apare, însă, o problemă: nu riscaţi ca auditoriul să ignore sau să uite ideea şi să rămână doar cu distracţia?
- Nu ştiu dacă pot elimina acest risc. Uneori, trebuie să dai drumul discursului aşa cum îţi vine. Şi mai ştiu că sinceritatea şi umorul conving mai mult decât orice. Pe de altă parte, nu pot fi altfel, sunt un băiat de cartier din Braşov. Spun lucrurile direct şi cu ironie, pentru că aşa m-am obişnuit. Dacă e nevoie, mă ofer să fiu martorul bufon al unei lumi extrem de dificile. Şi o fac pentru că le aduc oamenilor bucurie. Când sunt prea serios, îi văd posomorâţi şi dezamăgiţi. Să nu uităm că râsul sănătos vindecă de răutate. Ca să-i faci să ridice mâinile a rugăciune, trebuie mai întâi să le dai un motiv să-şi îndrepte umerii căzuţi a înfrângere. Cred că ei râd în sală şi merg acasă vindecaţi. De altfel, nu e doar o părere, este o certitudine. Mulţi m-au căutat să-mi spună că şi-au schimbat viaţa după un cuvânt al meu. În cazul altora, am constatat direct că s-au apropiat de Hristos... Sigur, asta nu mă fereşte de vedetism, de mândrie, dimpotrivă, dar lucrez asupra acestor ispite şi mă întăreşte foarte mult slujirea de preot, căci la Liturghie nu poţi fi semeţ. Până la urmă, nu sunt decât un pitic la moara Duhului Sfânt.
- Părinte Necula, sunteţi un om extrem de activ. Scrieţi enorm, predaţi la Facultatea de Teologie, conferenţiaţi, participaţi la emisiuni de televiziune şi radio, sunteţi implicat în numeroase proiecte sociale ale Bisericii, slujiţi ca preot. Care este sursa de energie a sfinţiei voastre?
- Certitudinea că sunt în slujba lui Dumnezeu mă umple de bucurie şi de putere. Practic, mă las purtat de o misiune care mi s-a dat. Şi nu e puţin lucru să vezi cum îţi zâmbesc oameni care înjurau Biserica până să te întâlnească. Sau să spui "Tatăl nostru" cu oameni care îl huleau pe Dumnezeu până atunci. Iar toate astea nu sunt de la mine, sunt de Sus. Greul nu-l duc eu, ci familia mea: soţia şi cei doi copii, care nu mă au lângă ei pe cât şi-ar dori, mama mea, căreia i se ridică tensiunea de câte ori mă vede pe la vreo televiziune...
- Am intrat în Postul Paştelui. Ce le recomandaţi tinerilor să facă în mod deosebit, pentru a simţi cu adevărat marea sărbătoare către care ne îndreptăm, Învierea Domnului?
- Îi îndemn să nu se pună notă de subsol, ci titlu. Şi nu doar în post, ci tot timpul. Dacă se vor trata pe ei înşişi ca pe titlul vieţii lor, atunci tot conţinutul acestei vieţi va fi neapărat unul bun. Nu-l poţi iubi pe celălalt ca pe tine însuţi, dacă nu te iubeşti pe tine. Nu poţi iubi nimic, dacă nu-ţi dai preţ ţie. Nu-ţi va păsa cum trăieşti, dacă te nesocoteşti. Dumnezeu ne cheamă la mântuire, ceea ce va să spună: la unirea cu El. Iar pentru aceasta, trebuie să avem mai întâi încredere în noi: că suntem cu adevărat fiii lui Dumnezeu şi că toate ne sunt cu putinţă, din voia şi cu ajutorul Lui.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
