Cafeaua şi Marea Unire

La o sută de ani de la Marea Unire, mulţi jurnalişti se străduiesc să găsească unghiuri noi de descriere a unor fapte, legate de marele eveniment care a zidit pentru totdeauna România.

Am căutat şi noi, şi chiar dacă ceea ce am găsit nu se înscrie în "istoria mare", des­chi­de o perspectivă neaşteptată asupra eve­nimentelor din urmă cu 100 de ani. Ei bine, în textul de faţă vă propun o discuţie despre cafea, pe care mi-au înlesnit-o un maestru al preparării ei, d-l Gheorghe Florescu din Bucureşti, şi un excepţional cunoscător al istoriei, d-l Vasile Lechinţan din Cluj. Totul a pornit de la o fotografie de epocă, o ima­gine rară, care ni-i înfăţişază pe scriitorii Ion Luca Caragiale, Ştefan O. Iosif şi Panait Cerna bând cafea la un local din Oradea, în octombrie 1918, acolo unde s-a citit, în premieră, Declaraţia de Autodeterminare a Transilvaniei. Documentul fusese redactat de deputatul român de la Budapesta, Alexandru Vaida Voievod, pe baza principiilor enunţate de preşedintele american Woodrow Wilson. Aplaudată frenetic la Oradea, de­cla­raţia va stârni un mare scandal în parlamentul din Bu­dapesta. De notat că în oraşele din Ardeal (spune d-l Flo­rescu), comitetele de acţiune aveau posibilitatea să bea una dintre cele mai rare cafele ale timpului: Kopi Tongkonan Toraja (Indonezia). La Alba Iulia şi la Sibiu, unde funcţiona Consiliul Dirigent, condus de Iuliu Ma­niu, se căuta altă licoare a vremii: Yemen Moca Matari. Numită, după anul 1600, "Băutura Creştină", de către Papa Clement al VIII-lea, cafeaua va forţa negustorii să deschidă cafenele în toate marile oraşe europene. Acestea au păstrat rolul de "spaţii de discuţie, de agitaţie şi opoziţie împotriva stăpânirii". La Viena sau la Bu­da­pesta, iar mai târziu la Bucureşti, unioniştii transilvăneni au petrecut, la o cafea, sute de ore de discuţii şi redactări de documente. Urmăriţi de serviciile secrete, ieşeau de­seori pe uşile din spate şi plecau, sub pavăza întune­ri­cului, la Oradea, la Cluj sau la Arad, unde îi aşteptau co­legii de luptă. Uneori, găseau celebra cafea Maragogype din Guatemala, aflată astăzi în curs de dispariţie. Vaida Voievod bea, în schimb, o altă licoare, renumita Sfânta Elena, cafeaua lui Napoleon. Aflat la discuţie cu jur­na­listul Rudas Izso, într-o cafenea din Budapesta, care l-a rugat cu bunăvoinţă să renunţe la "Declaraţia de Auto­determinare", deoarece deputaţii unguri sunt pregătiţi să-l bată, Vaida Voievod i-a zis să le spună că va săruta mâna celui care va da primul în el, că atunci va fi sigur că preşedintele american Wilson va avea, a doua zi, pe masă, declaraţia lui. Aceştia erau oamenii Marii Uniri. Prieteni şi clienţi permanenţi ai cafenelelor din Viena şi Budapesta ("Cafe Austria", "Cafe Fin de Siecle", "Cafe Seitz", "Eldorado" sau "Rubezahl"), din Arad, Oradea şi Alba Iulia, Vaida, Maniu, Lucaciu sau Goldiş au fost patrioţi fără egal. Opera lor durează, iată, de o sută de ani. Ne rugăm la Cel de Sus să rămână vie şi în veacurile următoare, atât cât vor exista români pe pământ.