Un stat pe cale de a fi confiscat

Acum o sută de ani, în 1917, România, încă tânără, se afla într-o primejdie mortală.

Trădată de Rusia (aflată în plină revoluţie), pe jumătate ocupată, fără legături cu ali­aţii săi vestici, ea era la mila Puterilor Centrale. Ger­mania şi Austro-Ungaria ezitau între a o înghiţi cu totul - cedând unele bucăţi din trupul ei şi sateliţilor lor bal­ca­nici - sau a o "cuminţi”, schimbându-i dinastia şi con­tro­lându-i resursele. Pentru România, anul 1917 a fost un an negru. Doar sacrificiul miilor de soldaţi români, în bă­tăliile de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, şi înţelepciunea unei clase politice cu adevărat iubitoare de ţară i-au per­mis să depăşească momentul de cumpănă, reuşind, în anul următor, cu ajutorul aceloraşi aliaţi vestici, să rea­lizeze marele ei obiectiv: statul naţional unitar, ce alătura "vechiului regat” Transilvania, Basarabia, Banatul şi Bucovina. "Anul negru”, de balans existenţial al ţării, a pre­cedat momentul apariţiei României Mari. Căderea din 1917 a fost rezultatul coalizării tuturor duşmanilor ex­terni ai "insulei de latinitate” ce încurca, prin însăşi exis­tenţa ei, socotelile imperiilor ce îşi încrucişau tendinţele expansioniste în zonă. Iată însă că, la o sută de ani de la "marea încercare” ce aproape a zdrobit ţara, anul trecut, în 2017, existenţa ei ca stat democratic de drept, inclus în familia Statelor Uniunii Europene şi apărat de NATO, organizaţia militară a democraţiilor Occidentului, a fost pusă iarăşi la îndoială. În 2017, soarta României s-a jucat - nu prin coalizarea unor duşmani externi, ci prin asaltul concentrat al duşmanilor interni, prin tentativele continue ale unei găşti politice egoiste şi corupte, de a confisca statul de drept, de a controla, în interes propriu, toate ins­ti­tuţiile ţării, toate resursele ei. Ca într-un blestem, după o sută de ani de la tragedia produsă în Primul Război Mon­dial, existenţa României a fost pusă iarăşi la îndoială.
2017 a fost un an negru. După victoria incontestabilă în alegerile din noiembrie 2016 (pe fondul unei absenţe masive a electoratului), PSD şi satelitul său, ALDE, păreau decise să concretizeze un program de guvernare extrem de generos, menit să dubleze veniturile românilor, printre cei mai săraci membri ai UE. În euforia lor, votan­ţii aşa-zisului partid de stânga (bugetarii, pensionarii, asis­taţii social) nu s-au întrebat nicio clipă care vor fi re­sur­sele din care noii guvernanţi vor revărsa cornul abun­denţei şi nici în ce măsură această "revărsare” va fi în­soţită de dezvoltarea infrastructurii economico-sociale în­vechite a ţării. Este drept, analiştii lucizi ai "pro­gra­mului” au arătat că mărirea irealistă a veniturilor indi­vi­dua­le şi stimularea excesivă a consumului nu sunt su­fi­ciente, fără o politică eficientă de investiţii naţionale, pen­tru a asigura dezvoltarea durabilă a economiei. Creş­terea acesteia, de aproape 5-6% din ultimii ani, normală după măsurile de austeritate ce au salvat economia de la prăbuşire, la sfârşitul crizei din primul deceniu al secolului, nu reprezintă decât o premisă a dezvoltării viitoare, dacă "fructele” ei sunt corect distribuite între nevoile momentului şi cerinţele viitorului. Votanţii PSD s-au gândit doar la propria clipă, fără a mai lua în consi­derare soarta generaţiei viitoare. Săraci, dependenţi de veniturile statului, ei sunt, desigur, de înţeles. Ce n-au realizat însă votanţii PSD a fost faptul că "darnicul pro­gram” era în realitate o păcăleală electorală, scopul con­du­cerii PSD-ului fiind altul. Aceasta s-a vădit imediat când, încă din primele zile ale guvernării, cabinetul PSD-ALDE a încercat să strecoare, "noaptea ca hoţii”, o or­donanţă de urgenţă, celebra OUG 13, care modifica legile Justiţiei, relaxând lupta anticorupţie şi absolvindu-i pe marii corupţi căzuţi în plasa acesteia.
Generosul program de guvernare a fost o perdea de fum menită să acopere complotul conducerii PSD-iste, de supunere a Justiţiei, recent independentă. Eşecul lo­viturii hoţeşti, blocată de manifestaţiile societăţii civile, opoziţia preşedintelui ţării şi a partenerilor externi ai României au pus coaliţia PSD-ALDE la grea încercare, mergând până la dărâmarea propriului guvern. Liderii ei - condamnaţi penal sau aflaţi în colimatorul Justiţiei - au considerat că guvernul Grindeanu nu a fost suficient de rapid în atingerea acestui scop, singurul real pentru "echipa” lor. Eşecul OUG 13 i-a obligat să caute altă cale de supunere a Justiţiei şi, concomitent, să anunţe punerea în operă a fantezistului "program de guvernare”. Com­plo­­tiştii ştiau că amânarea îngenuncherii Justiţiei va dez­vălui găunoşenia dărniciei lor economice şi au căutat, în con­secinţă, diverse formule tehnice de mascare a impo­si­bilităţii de rezolvare a situaţiei. Mărirea salariilor, pen­siilor şi facilităţilor pentru asistaţi a fost dublată de mutarea contribuţiilor sociale de la angajator la angajat, care va constata după risipirea iluziei creşterii salariului brut că încasează aceleaşi sume de mai înainte, dacă nu mai puţin. Măsurile, complicate birocratic, au aruncat sistemul financiar în aer, cu consecinţe previzibile în vii­to­rul imediat, pentru stabilitatea economiei. Haosul eco­no­mic şi teama de răbufnire a unor conflicte sociale au îm­pins guvernul Tudose, succesorul primului guvern PSD-ALDE (doborât de... PSD-ALDE), la expediente condamnabile într-o societate normală, care merg de la tăierea tuturor investiţiilor, până la împrumuturi tot mai mari de pe piaţa financiar-bancară, urmând ca... viitorul să le achite.
Că ţelul real al conducerii PSD-ALDE a fost politi­zarea Justiţiei o demonstrează faptul că asaltul împotriva acestuia nu a încetat niciun moment. "Subtilul” Toader, ministrul de resort, a mers până la minţirea partenerilor ex­terni, cum că modificările legilor sunt modernizări minore, iar "gaşca durilor” (F. Iordache, Ş. Nicolae, E. Nicolicea etc.) a încercat - printr-o comisie parlamentară improvizată, să introducă toate modificările ce-i absolvă pe corupţii de la conducerea ţării. La sfârşitul lui 2017, la o sută de ani de la "marea cumpănă”, România s-a do­ve­­dit un stat fragilizat, pe cale de a fi confiscat de o gru­pare mafiotă de penali, care sunt în stare de orice, inclu­siv de scoaterea ţării la mezat, pentru a-şi salva pieile. Speranţa rămâne pentru 2018.