Eliminaţi crisparea: încreţiţi fruntea, ridicaţi sprâncenele cât mai sus şi apăsaţi de mai multe ori limba în cerul gurii. În câteva clipe vă veţi destinde, iar faţa dvs. va căpăta o expresie mai plăcută.
Stresul se manifestă foarte des şi prin contracturi în zona cefei şi a umerilor. Ele pornesc de fapt de la maxilare, întrucât cele mai multe persoane aflate în situaţii stresante obişnuiesc să strângă din dinţi. Puteţi împiedica apariţia acestor contracturi, acţionând în sens invers: relaxaţi maxilarele. Deschideţi larg gura, de câteva ori pe zi. Efectul este garantat.
Nu vă stresaţi cu stresul
- Cinci trucuri care nu dau greş -
Dacă vă aşteaptă o zi grea, cu multe probleme la serviciu, cu copiii de luat de la şcoală şi cu cumpărături de Crăciun, ar trebui să vă treziţi cât mai devreme dimineaţa. În acel moment, aveţi un nivel maxim de cortizol în sânge, iar el se va menţine întreaga zi şi va creşte rezistenţa la stres. Nu apelaţi la medicamente atunci când vă simţiţi stresaţi şi ajunşi la capătul puterilor. Mai bine scrieţi o poezie sau pictaţi un tablou. Studiile ştiinţifice au dovedit că aceste două activităţi creative, pictura şi poezia, reduc stresul şi pot calma chiar durerile. În cazul când nu vă interesează arta, aveţi la dispoziţie alternativa de a practica un sport.
Vă număraţi şi dvs. printre acei oameni care, după ce şi-au început ziua devreme, îşi pierd energia şi puterea de muncă în orele după-amiezii? Atunci, în măsura în care este posibil, ar trebui să trageţi un pui de somn la prânz. 15 minute, nu mai mult. O siestă scurtă este la fel de relaxantă şi înviorătoare, în plus şi mult mai sănătoasă, decât un preparat energizant, cumpărat de la farmacie. Dacă totuşi nu aveţi condiţii să vă întindeţi şi să puneţi capul jos, vă propunem un mic exerciţiu, care vă va ajuta să depăşiţi oboseala de la prânz, mai repede şi mai sănătos decât ar face-o o ceaşcă de cafea: săriţi într-un picior timp de zece minute, preferabil cu fereastra deschisă. Aceasta vă va împrospăta corpul şi mintea.
Hormonul numit oxitocină are în organismul uman rolul de a-i prelungi tinereţea, de a asigura o tensiune arterială normală şi o gestionare optimă a stresului. Ştiţi cum producem noi oxitocină în corpul nostru? Pur şi simplu, prin alintări, mângâieri şi îmbrăţişări. Şi sărutările sunt sănătoase: potrivit statisticilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, oamenii care se sărută des au pe termen lung o rezistenţă mai bună la boli şi îmbătrânesc mai lent. Dacă n-aveţi în preajma dvs. o persoană pe care s-o puteţi mângâia, reţineţi că vă poate fi de folos şi flirtul. El reduce stresul, activează circulaţia şi vă insuflă veselie şi optimism. De aceea vă îndemnăm să flirtaţi, ori de câte ori aveţi ocazia.
Dacă nu vă surâde această idee, însă căutaţi o metodă de a combate stresul, iată încă o sugestie demnă de atenţie: luaţi-vă un animal de companie, care să vă alunge sentimentul de singurătate. Un studiu realizat la Universitatea New York a arătat că tensiunea şi pulsul, scăpate de sub control din cauza stresului, au revenit la valori optime, datorită prezenţei unui câine, a unei pisici sau a unei păsări ţinute în colivie. Nici măcar un tovarăş de viaţă fidel nu reuşeşte o astfel de performanţă...
Farfuria cu anti-stres
Cei ce au o agendă încărcată la serviciu ar trebui să-şi compenseze eforturile zilnice mâncând multe piersici. Prin conţinutul lor generos de magneziu, vitamina B3, seleniu şi zinc, piersicile fac să dispară ca prin farmec proasta dispoziţie şi vă dau suficientă forţă ca să puteţi suporta fără dificultate povara stresului. Fasolea verde este o sursă bună de acid pantotenic (vitamina B5). Această vitamină are un excelent efect anti-stres. Cine se simte excedat de volumul de muncă şi trăieşte sub presiune ar trebui să-şi gătească o mâncare de fasole verde. Un detaliu interesant: în păstăile de fasole s-au descoperit şi nişte substanţe asemănătoare cu pectinele, capabile să scadă nivelul prea ridicat al colesterolului.
Porumbul este mai bogat în B1, vitamina sistemului nervos, decât orice altă cereală sau legumă. El conţine şi mangan, un oligoelement care acţionează împreună cu vitamina B1 în sensul restabilirii calmului şi echilibrului, aşadar vă destinde şi vă relaxează. Şi coacăzele pot contribui substanţial la sănătatea noastră. Ele ne oferă o mare cantitate de vitamină C - şi anume, una care, lucru foarte important, se asimilează în organism uşor şi repede. De aceea, mâncând coacăze, vă puteţi combate stresul profesional şi, totodată, veţi preveni răcelile estivale. Spanacul este şi el un inamic redutabil al stresului. În structura lui se reunesc mineralul anti-stres magneziu şi vitamina nervilor B1, formând un cuplu extrem de eficient. Şi nu numai atât. Frunzele acestei legume ne furnizează şi o doză apreciabilă de acid folic, care serveşte la protecţia inimii şi împiedică rigidizarea vaselor de sânge. Primul stres de la începutul unei zile de muncă poate fi ţinut la respect, cel mai bine, cu o banană. Şi ea ne pune la dispoziţie o porţie consistentă de magneziu. Spre satisfacţia amatorilor de bere, vom adăuga că, datorită unor substanţe active din hamei, lupulonul şi humolonul, care au acţiune calmantă, berea întăreşte nervii şi ajută la o mai bună gestionare a stresului. Dar, desigur, ea este un remediu de care se recomandă să faceţi uz cu măsură ...
Ce bem şi ce mâncăm pentru a ne întări nervii
O masă uşoară, cu multe beneficii pentru sistemul nervos, ar fi un sfert de litru de iaurt sau de lapte, cu o lingură de miere. Nu uitaţi însă că laptele integral are o densitate calorică mare, deci nu trebuie în nicun caz considerat o băutură de potolit setea. El constituie mai degrabă o gustare completă de luat între mese, foarte indicată, având în vedere numeroasele substanţe folositoare pe care le conţine.
În perioadele agitate, beţi zilnic câte un pahar de zeamă de varză acră. La fel ca iaurtul, varza murată favorizează înmulţirea bacteriilor saprofite din intestin, sprijinind, pe această cale, sistemul imunitar. De asemenea, se găsesc în ea, din belşug, vitamina C, vitamine din grupul B, magneziu şi potasiu. Cine consumă multă varză murată sau bea zeamă de varză se simte mai proaspăt, mai plin de vitalitate şi mai apt să facă faţă stresului.
Dacă deveniţi nervoşi în timpul zilei din pricina suprasolicitării la locul de muncă, daţi o fugă până la cel mai apropiat magazin şi cumpăraţi două avocado. Avocado linişteşte nervii şi ajută contra proastei dispoziţii. E bogat în vitamina C, care creşte imunitatea şi reduce stresul, în vitamina E care este benefică pentru inimă şi sistemul circulator, ca şi în vitamina B6, de care au mare nevoie muşchii şi sângele. Combinaţia dintre aceste vitamine şi o serie de minerale, oligoelemente, enzime şi uleiuri eterice are un efect calmant asupra nervilor iritaţi. Şi câte trei-patru nuci mâncate pe zi reuşesc să diminueze stresul şi să elimine tulburările de concentrare. Nucile trebuie mâncate crude, deoarece, în momentul când sunt supuse unui tratament termic, pierd multe dintre valoroasele lor principii active.
Infuzii de energie
Toţi cei aflaţi în prezent la maturitate, care poartă pe umerii lor răspunderea unei familii şi îşi doresc să aibă succes în activitatea profesională, necesită, zi de zi, o infuzie de energie mentală şi fizică.
Vitalitate maximă
Dacă vreţi să păşiţi în noua zi cu o vitalitate deosebită şi cu o rezistenţă nervoasă de nezdruncinat încă de dimineaţă, iată un mic secret cu care vă veţi atinge scopul: în seara precedentă, beţi înainte de culcare 125 ml de lapte în amestec cu 125 ml de apă. Laptele subţiat cu apă se digeră uşor şi furnizează organismului vitamine, minerale şi oligoelemente importante.
În dimineaţa urmatoare, un müsli vă va da şi mai multă energie, încât vă veţi simţi în stare să mutaţi munţii din loc. Mobilizaţi-vă apoi pentru ziua care începe, trezindu-vă simţurile cu ajutorul unor stimuli olfactivi.
* Mirosurile pot avea un uimitor efect energizant. Umpleţi o sticluţă cu ulei de mentă, de cimbru, de rozmarin sau de camfor şi după aceea, în cursul zilei, deschideţi-o din când în când şi mirosiţi. Puneţi 20 de picături dintr-unul din aceste uleiuri într-un castronaş cu apă - ele se evaporă treptat, iar dvs. le veţi inspira odată cu aerul din încăpere. Un remediu sigur contra proastei dispoziţii: 30 picături de ulei de trandafir puse pe o batistă pe care o ţineţi la îndemână şi o mirosiţi mereu. Inspiraţi şi parfumul uleiului eteric de portocale, este deosebit de înviorător.
* Pentru a alunga oboseala şi a vă recăpăta elanul, amestecaţi cinci linguri de oţet de fructe în jumătate de litru de apă călduţă şi frecaţi-vă tot corpul cu această mixtură. La sfârşit, faceţi obligatoriu un duş.
* Preveniţi o eventuală carenţă de fier mâncând seminţe de floarea-soarelui, sfeclă roşie ori soia.
* Şi cartofii combinaţi cu brânză de vaci vă pot fi de folos.
* Surse bune de fier sunt de asemenea morcovii, dovleacul, varza creaţă şi spanacul. Dacă doriţi să vă procuraţi fierul din legume cu frunze verzi, carne de pui şi leguminoase, ar trebui să beţi după ele un pahar de suc de portocale. Vitamina C din citrice înlesneşte asimilarea fierului în organism, spre deosebire de ceaiul negru care o blochează.
* Energie din curmale. Când vă simţiţi, uneori, în timpul zilei toropiţi şi epuizaţi, tot ce aveţi de făcut este să mestecaţi trei curmale. Aceste fructe dulci conţin o cantitate mare de carbohidraţi constând în principal din zahăr invertit, care se digeră foarte uşor. Dizolvându-se deja în salivă, el se asimilează imediat prin mucoasa cavităţii bucale. Astfel, curmalele susţin claritatea gândirii.
* De trei ori 7. Dacă aveţi nevoie de şi mai multă energie, mâncaţi între mese şapte migdale, şapte curmale şi şapte stafide.
* Stările de oboseală extremă, apărute brusc, se pot combate şi cu o bucăţică de ciocolată - cel mai bine una amăruie, deoarece aceasta are o pondere maximă de cacao şi foarte puţin zahăr.
De obicei, cam în jurul orei unsprezece încep să vă scadă vizibil forţele. Aerul din birou devine îmbâcsit şi uscat, iar ochii vă obosesc şi lăcrimează, din pricina orelor de lucru la calculator. Luaţi măsuri din vreme, ca să preveniţi momentul când corpul şi mintea dvs. ameninţă să cedeze: beţi până la prânz minimum un litru de apă şi mâncaţi nişte fructe. Cele mai indicate sunt merele.
* Soarele este o sursă minunată de energie şi bună dispoziţie. În zilele însorite, ar fi bine să faceţi măcar o scurtă pauză. Închideţi calculatorul, ieşiţi din birou, staţi afară sub cerul liber şi expuneţi-vă la soare timp de 10 minute. Razele lui vă vor revigora şi vă vor însenina starea de spirit.
Sugestii de energizare rapidă
Un sfert de litru de suc de struguri, sorbit pe îndelete, vă reface repede forţele într-o zi obositoare. Alte reţete care şi-au dovedit eficacitatea în timp sunt: o cană de supă caldă de legume, băută cu înghiţituri mici; un castravete murat; o felie de pâine din făină integrală cu muştar (pus într-un strat gros). Toate acestea activează circulaţia şi vă încarcă repede cu energie. Cartofii fierţi în aburi, cu sare şi brânză de vaci amestecată cu verdeţuri, sunt de asemenea o mâncare ideală pentru a reveni în formă. Beţi după ea un ceai de măceşe sau de cătină, care are avantajul de a conţine multă vitamină C.
Un bun remediu contra epuizării este şi mierea. Luaţi pur şi simplu o linguriţă de miere în gură şi aşteptaţi să se topească încet pe limbă. Ca să fie şi mai eficientă, adăugaţi-i două picături de ulei de scorţişoară.
Dacă vă confruntaţi cu o oboseală cronică, beţi zilnic vreme de trei săptămâni câte o cană de ceai de rozmarin, îndulcit cu o linguriţă de miere. Uleiurile eterice ale rozmarinului au efect energizant. Iar la tulburările de somn vă va ajuta un sfert de litru de iaurt cu fructe şi nuci.
"Cântând în ploaie"
Nu vă necăjiţi din cauza vremii posomorâte. În ciuda ei, mergeţi să faceţi o plimbare în ploaie. Este foarte reconfortant şi va avea de profitat şi tenul dvs. Ieşiţi să vă umpleţi plămânii cu aer proaspăt o dată pe zi sau cel puţin aerisiţi-vă locuinţa cât mai des posibil.
Mai ales iarna, ne-ar fi de mare folos să ne plimbăm zilnic la soare măcar cinci până la zece minute. Avem nevoie de radiaţiile solare pentru o stare de spirit pozitivă, pentru sinteza vitaminei D pentru oase şi dinţi, dar şi pentru sistemul imunitar. Însă ce-i de făcut când soarele nu se arată dintre nori zile întregi, când vremea rămâne tristă şi mohorâtă pentru mai mult timp?
Hrăniţi-vă cu soare
Vitamina D, o substanţă de însemnătate vitală, care se formează în piele numai în condiţiile expunerii la soare, poate fi luată din anumite alimente. Ea este prezentă în unii peşti, cum sunt macroul, heringul, somonul şi ţiparul, în ouă, ceva mai puţin în carnea de pasăre, de asemenea în lapte şi în pâinea din făină integrală. Ciupercile o conţin în cantităţi considerabile. Din păcate însă, cele crescute spontan în natură sunt deseori încărcate cu substanţe nocive, de exemplu cu metale grele. De aceea, vă sfătuim să preferaţi ciupercile champignon, întrucât ele se cultivă într-un mediu nepoluat. Consumând 100 de grame, vă asiguraţi suficientă vitamină D încât să vă acoperiţi complet necesarul pentru două zile.
Foarte indicate sunt şi preparatele culinare cu ovăz, în special pentru persoanele care trebuie să depună eforturi fizice sau mentale deosebite. Ovăzul este un furnizor de energie pe termen lung, care nu oboseşte aparatul digestiv. Gustul plăcut şi acţiunea lui benefică asupra psihicului îl recomandă ca pe un aliment ce poate fi consumat oricând cu plăcere de oamenii care practică intens sportul. Dacă vă surprindeţi istoviţi, apatici şi prost dispuşi în zilele dezolante de iarnă, gătiţi-vă o supă din fulgi de ovăz mărunţiţi, mâncaţi un müsli cu fulgi de ovăz sau mestecaţi-i ca atare, punând alături câteva nuci. Fulgii de ovăz vă fac mai productivi, sporesc forţa fizică şi mentală şi activează dopamina, un precursor al serotoninei, faimosul hormon al bunei dispoziţii. Totodată, ovăzul este o componentă foarte importantă a alimentaţiei acelor persoane care îşi supraveghează consecvent colesterolul şi se străduiesc să-i ţină sub control nivelul.
Optimism şi comunicare
Şi, nu uitaţi ca, măcar o dată pe zi, să staţi de vorbă cu un om pe care îl simpatizaţi în mod deosebit. Vremea urâtă se suportă mai uşor atunci când ai cu cine să comunici. Dacă trăiţi singuri, nu vă însinguraţi. Întâlniţi-vă cu prietenii, ieşiţi împreună la o plimbare, eventual la un spectacol. Sau beţi o cafea şi staţi la un taifas prelungit cu vecinii de palier. Singurătatea îmbolnăveşte. Oamenii singuri care cultivă contacte cu cei din jur au o sănătate mai bună.