- La precedentul nostru interviu, vorbind despre regretata ta dispariţie de pe micul ecran, spuneai că visul tău ar fi să prezinţi o emisiune gen "late night show", cu invitaţi subţiri şi umor britanic. Te-ai întors pe micul ecran, dar proiectul e diferit. "Câştigă România", emisiunea-concurs de pe TVR 2, este de cultură generală. Cum de ţi-ai schimbat opţiunea?
- În sufletul şi-n mintea mea, n-am renunţat la visul "late night show"-ului, dar, între timp, s-a ivit acest proiect, "Câştigă România", care, din prima clipă, m-a stârnit. Formatul e creat de băieţii de la "Zucchero Media", cu care eu lucrez foarte bine, de mulţi ani. Dovadă: "Câştigă România" suferă în continuare modificări. Fiind un format foarte nou, are nevoie de timp ca să se aşeze, să-şi ceară singur îmbunătăţirile, iar noi să le punem în practică, de comun acord. Ceea ce şi facem! Emisiunea asta m-a cucerit pentru că e decentă şi cu respect faţă de public. Iar ideea în sine, a unui concurs în care poţi să afli lucruri despre ţara ta, mi-a plăcut foarte mult. Nu ştiu de ce nu s-a mai gândit nimeni până acum la ea! Mi-am dat seama cât e de valoroasă, inclusiv când am mers în Berlin, la EBU, cu ocazia intrării emisiunii "Câştigă România" în topul primelor 20 de formate din Europa. A stârnit foarte mult interes printre străinii de la celelalte televiziuni, care beneficiază de bugete foarte, foarte mari - gândeşte-te că am concurat cu formate care aveau buget de 200.000 de euro pe episod!
- Emisiunea a ajuns deja la al doilea sezon, un prilej nimerit să te întreb: cât de bine stau românii la capitolul cultură generală naţională?
- Cel puţin românii pe care i-am întâlnit eu, în cadrul emisiunii, stau fantastic de bine! E incredibil ce concurenţi întâlnesc, cât de multe ştiu oamenii ăştia despre ţara noastră! Ceea ce mă emoţionează teribil! Şi - culmea! - mulţi dintre concurenţi sunt tineri, au cam între 21 şi 32 de ani, şi sunt foarte, foarte bine pregătiţi. Am făcut preselecţii în Bucureşti şi în ţară şi, în afara celor care au intrat deja în concurs, avem o "bibliotecă" de concurenţi foarte competenţi, care aşteaptă să fie invitaţi în emisiune. Mă bucură mult şi că oamenii aceştia izbutesc să dobândească nişte sume de bani frumoase, prin inteligenţa şi cultura lor. Cred că e un semnal pozitiv la nivel de societate: inteligenţa şi cultura nu sunt "de aruncat"! În plus, am reuşit să aranjăm ca, pe lângă bani, pentru concurentul care contabilizează 10 ediţii să existe şi un mare premiu, sub forma unei maşini.
O ţară faină şi o capitală la fel
Probă de microfon
- Da, şi eu am remarcat că există mai multe tabere: aceea a unui naţionalism exagerat, "verrrde", aceea a lui "Mai lăsă-mă, măi, cu România, că afară e mult mai mişto!" şi, în fine, o zonă echilibrată, în care cred că mă înscriu şi eu. Sincer, mie îmi place din ce în ce mai mult în România. Mă simt tot mai sigur în ea şi de-asta am frustrări tot mai mari. (râde) Nu vreau să intru în discuţii politice, dar... permitem să se întâmple atâtea lucruri care n-ar trebui să se întâmple într-o ţară normală! Avem o ţară foarte faină, copii foarte talentaţi, minţi chiar luminate, pe care însă le exportăm. Sistemul goneşte valorile, fiindcă nu are nevoie de ele, ba - dimpotrivă! - îl încurcă. Apoi mie a început foarte mult să-mi placă Bucureştiul. Capitala arată în prezent foarte bine. Uite, am nişte prieteni din Timişoara, care au venit să cânte la Festivalul Enescu, şi ei, la rândul lor, mi-au spus: "Măi, da' Bucureştiul arată acum chiar mişto!" (Şi să nu uităm că bănăţenii se ţin drept "fruntea" ţării). În timp, s-au întâmplat lucruri foarte bune în Capitală, care au schimbat enorm aspectul oraşului. Nu zic că e perfect, dar e pe drumul cel bun. Şi, la fel, pe drumul cel bun sunt şi alte oraşe: Timişoara e într-un şantier permanent şi e tot mai frumoasă, Clujul arată minunat, Craiova şi-a renovat centrul vechi... Deci ţara e frumoasă, oamenii sunt frumoşi, doar că îi permitem prea multe sistemului. De-aici vin frustrările mele.
Audienţă şi multă fidelitate
În platoul "Câştigă România"
- Emisiunea a devenit foarte populară, foarte repede, ceea ce pe mine chiar m-a surprins. Ratingurile sunt foarte bune, pentru audienţa generală a TVR-ului. Dar eu vreau mai mult! Însă asta necesită răbdare, ajustări, îmbunătăţiri... Vreau ca emisiunea să devină un reper pe întreaga piaţă de televiziune. Deşi, realist vorbind, e greu, ca post public, să te lupţi cu bugetele şi cu armele pe care le au restul televiziunilor. Însă eu şi oamenii cu care lucrez încercăm. După primul sezon ne-am întâlnit, am tras nişte concluzii şi, cum îţi spuneam, am trecut deja la îmbunătăţiri: conţinut, grafică, muzică etc. Şi nu ne oprim aici.
- Virgil, oare oamenii care privesc emisiunea sunt atraşi de ştiinţa concurenţilor, de partea de informaţii, sau de prezenţa ta pe micul ecran? Nu e niciun secret că ai adunat o grămadă de simpatie ca prezentator...
- Unii oameni privesc emisiunea pentru spiritul ei de competiţie, alţii, pentru că ar vrea şi ei să câştige sumele alea, care nu trebuie ignorate, alţii, din setea de a învăţa sau pentru că le place combinaţia de divertisment cu suspans, iar alţii, pentru că mă apreciază pe mine. Există un public care a fost alături de mine orice-am făcut şi pe oriunde am fost, inclusiv în perioada asta de pauză în televiziune, un public care contează foarte tare şi căruia îi mulţumesc realmente pentru fidelitate.
- Aveai un public fidel şi pentru muzica ta. Ai renunţat la ea?
- Nici vorbă! În ultimii ani am făcut lucruri frumoase şi în muzică şi încerc să fac în continuare, doar că m-am lovit de o situaţie cu care cred că se confruntă şi alţii: mi-e foarte greu să adun împrejurul meu muzicieni de nivelul pe care îl vreau. La capitolul ăsta, chiar e de muncă. Iar munca asta consumă multă energie şi timp. Dar cânt în continuare: am avut nişte concerte superbe, atât în Bucureşti, cât şi în ţară, cu public extraordinar peste tot şi intenţionez să merg mai departe pe... portativ.
Pe scena ARCUB
- Mie îmi pasă foarte tare de ceea ce se va întâmpla după noi. Şi îmi place să cred că se formează o generaţie sănătoasă din punct de vedere emoţional, dar şi ca gândire. În timp, mi s-au cristalizat nişte idei şi-am zis să nu le las aşa, doar în mintea mea. Cursul "Copiii spun..." e foarte frumos, în sensul că vorbim despre o mulţime de lucruri, inclusiv pe subiecte pe care, cu părinţii poate că nu le-ar aborda, dar în faţa mea se deschid, fiindcă mă consideră prietenul lor şi, în esenţă, învăţăm cum să ne gestionăm emoţiile, cum să vorbim corect... Avem jocuri de memorie, de improvizaţie, de dicţie şi discuţii peste discuţii. (râde) În egală măsură, am şi întâlniri cu părinţii, la care "atacăm" diversele probleme cu care te confrunţi în legătură cu copilul tău. Iar eu le vorbesc, pur şi simplu, în calitate de tată şi de om care a lucrat mult cu cei mici. Nu vreau să se înţeleagă - Doamne păzeşte! - că m-am erijat în vreun specialist. De la cursurile astea s-a coagulat un grup de copii şi de părinţi, care vin după mine peste tot. Chiar şi recent, la o conferinţă susţinută în cadrul "Narativ", un festival organizat de editura şi asociaţia "Curtea Veche", care încearcă să-i atragă pe cei mici spre lectură (statisticile în direcţia asta sunt îngrijorătoare). Dintre copiii aceştia, cărora nu le e frică de cărţi şi de discuţii, am ales câţiva cu care am început să fac nişte filmuleţe pe internet. Tratăm împreună diferite subiecte, cât se poate de serios, deşi, fireşte că umorul nu lipseşte nici el. Cât priveşte cartea pe care am publicat-o, "Copiii spun... emoţiile sunt bune", ea va fi urmată de altele. (Văd proiectul ăsta ca pe o serie de volumaşe.) Şi - pentru că toate se leagă - în continuare mi-am propus să organizez şi nişte cursuri pentru adulţi, pe tema prezentărilor: de ce trebuie să ţii cont ca să fii cât mai sigur pe tine şi ca oamenii care te ascultă şi te privesc să priceapă exact ce vrei să comunici. Sunt nişte tehnici foarte interesante, dar simple, pe care, dacă le asimilezi, e imposibil să nu reuşeşti. Ştii, eu cred că formarea inteligenţei emoţionale ar trebui să devină şi materie şcolară. Este crucială în viaţa oricărui om, dar subiectul e foarte neglijat în societate. Chiar m-am gândit să iniţiez o campanie în sensul ăsta. Azi, copiii sunt bombardaţi cu o multitudine de informaţii, au acces, prin intermediul Internet-ului, la orice. Or, pentru a elimina riscul intrării pe o direcţie greşită, e bine ca acel copil să fie crescut şi format sănătos, din punct de vedere emoţional, atât acasă, cât şi la şcoală. Aspectul ăsta e la fel de important sau, uneori, poate chiar mai important decât educaţia.
Profil de artist la 12 ani: Jasmina
În concert
- Absolut! Am observat, de-a lungul timpului, ce temeri a avut Jasmina, cu ce probleme s-a confruntat, mă gândesc la ce va urma în continuare... Sunt un părinte ca oricare altul şi a trebuit să găsesc soluţii ca s-o sprijin şi să-i dau încredere în ea însăşi. Încrederea în puterile tale e atât de importantă! Mereu îi spun: "Ce ştii, fă bine. Nu te mai gândi la ce nu ştii. Asta nu te ajută cu nimic. Ce nu ştii reparăm după aceea." În plus, la noi în casă nu există presiunea notelor. Rezultatele fetiţei mele sunt foarte bune probabil şi din acest motiv. Nu mă interesează să aibă numai note mari, mă interesează să ştie bine ceea ce ştie şi să meargă la şcoală cu încredere în ea însăşi. Ca dovadă, Jasmina s-a înscris la un concurs interşcolar de public speaking, în engleză, iar eu nu am aflat decât în clipa în care m-a rugat s-o ajut puţin la pregătirea discursului! Nu i-a fost teamă să facă asta. A avut destulă siguranţă de sine. Iar când i-am citit şi discursul, care era despre greşeli şi acceptarea greşelilor, am rămas uimit. Era foarte profund şi serios.
- Jasmina a împlinit 12 ani. Cândva, la vârsta asta, fetele se mai jucau cu păpuşile...
- Jasmina e foarte matură în gândire şi foarte sinceră. La noi în casă e o atmosferă foarte relaxată, suntem prieteni unii cu ceilalţi, Jasmina are încredere în mama şi în tata, ca atare, discutăm împreună despre absolut orice. Pe de altă parte, a rămas copil. Ceea ce mă bucură enorm! Aici cred că seamănă mult cu mine, că eu, şi la 46 de ani, am rămas tot copil! (râde) E mare lucru - zic eu - să-ţi iei munca în serios, dar pe tine să nu te iei prea în serios, că-ţi pierzi tot hazul.
- Fetiţa ta îţi calcă pe urme? Ce zici?
- Măi, ea e extrem de talentată la muzică - şi nu folosesc cuvintele astea doar ca să umplu spaţiul sau fiindcă sunt tatăl ei. Are o ureche muzicală extraordinară. Are un glas şi o tehnică vocală intuitivă incredibile. Şi are şi memorie muzicală. Deci are tot ce-i trebuie ca să fie un artist imens. Nu folosesc cuvinte mari, ci e punctul meu de vedere, ca om care a studiat muzica o viaţă şi face în continuare muzică. Nu sunt genul care îşi laudă copilul doar pentru că e al lui. Şi nici nu am împins-o eu în direcţia asta. Nu sunt de acord cu părinţii care îşi forţează pruncii să facă exact acel lucru pe care îl vor ei sau pe care ar fi vrut să-l facă ei şi n-au putut. Copilul nu trebuie nici să cânte, nici să danseze, nici să facă pian, nu trebuie nimic! Nici măcar să citească nu trebuie obligat. E de datoria părintelui să găsească modalităţile prin care să facă din citit o activitate plăcută pentru copil. Indiferent cât ne-am da noi peste cap, copilul îşi ştie, îşi simte drumul. Noi trebuie să-i ascultăm, să le dăm libertatea de a alege şi să-i sprijinim. Revin. Jasmina e foarte talentată la muzică, a început, la un moment dat, să facă pian, apoi l-a abandonat, după care s-a întors la el... Am lăsat-o să facă oricum vrea ea. I-am spus doar: "Nu-i obligatoriu să înveţi să cânţi la pian. Dar trebuie să ştii că orice instrument se face numai prin muncă. Atât trebuie să ţii minte!". Deocamdată, cu şcoala merge foarte bine, e interesată şi de criminalistică... Are abia 12 ani, e timp să se hotărască. Iar eu am încredere că va face alegerea bună.
- Cu atâta muncă, cu atâtea proiecte, mai ai timp şi de sufletul tău?
Înaintea unui curs "Copiii spun..."
Foto: ROMANIAN ARTISTS AGENCY (5), TVR2
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
