VIRGIL IANȚU - "Sincer, mie îmi place din ce în ce mai mult România"

Biblioteca de concurenți

- La precedentul nostru interviu, vorbind despre regretata ta dispariție de pe micul ecran, spuneai că visul tău ar fi să prezinți o emisiune gen "late night show", cu invitați subțiri și umor britanic. Te-ai întors pe micul ecran, dar pro­iectul e diferit. "Câștigă România", emisiunea-concurs de pe TVR 2, este de cultură generală. Cum de ți-ai schimbat opțiunea?

- În sufletul și-n mintea mea, n-am renunțat la visul "late night show"-ului, dar, între timp, s-a ivit acest proiect, "Câștigă România", ca­re, din prima clipă, m-a stârnit. For­­­matul e creat de băieții de la "Zucchero Media", cu care eu lucrez foarte bine, de mulți ani. Dovadă: "Câș­tigă România" suferă în conti­nuare modificări. Fiind un format foarte nou, are nevoie de timp ca să se așeze, să-și ceară singur îmbu­nă­tă­țirile, iar noi să le punem în prac­tică, de comun acord. Ceea ce și facem! Emi­siu­nea asta m-a cucerit pentru că e decentă și cu res­pect față de public. Iar ideea în sine, a unui con­curs în care poți să afli lucruri despre țara ta, mi-a plăcut foarte mult. Nu știu de ce nu s-a mai gândit nimeni până acum la ea! Mi-am dat seama cât e de valoroasă, inclusiv când am mers în Ber­lin, la EBU, cu ocazia intrării emisiunii "Câștigă Ro­mâ­nia" în topul primelor 20 de formate din Europa. A stârnit foarte mult interes prin­tre străi­nii de la celelalte televiziuni, care bene­ficiază de bugete foarte, foarte mari - gândește-te că am concurat cu formate care aveau buget de 200.000 de euro pe episod!

- Emisiunea a ajuns deja la al doilea sezon, un prilej nimerit să te întreb: cât de bine stau ro­mânii la capitolul cultură generală naționa­lă?

- Cel puțin românii pe care i-am întâlnit eu, în cadrul emisiunii, stau fantastic de bine! E in­credibil ce concurenți întâlnesc, cât de multe știu oamenii ăștia despre țara noastră! Ceea ce mă emo­­ționează teribil! Și - culmea! - mulți dintre con­curenți sunt ti­neri, au cam între 21 și 32 de ani, și sunt foarte, foarte bine pregătiți. Am făcut preselecții în Bucu­rești și în țară și, în afara celor care au intrat deja în concurs, avem o "bibliotecă" de con­­curenți foarte com­petenți, care așteaptă să fie invitați în emisiune. Mă bucură mult și că oamenii aceștia izbu­tesc să do­bândească niște sume de bani frumoase, prin in­te­ligența și cultura lor. Cred că e un semnal pozitiv la ni­vel de societate: inteligența și cul­tura nu sunt "de aruncat"! În plus, am reușit să aranjăm ca, pe lângă bani, pentru concu­rentul care contabilizează 10 ediții să existe și un mare premiu, sub forma unei mașini.

O țară faină și o capitală la fel

- E surprinzător și îmbucurător ce spui! Da­că privești împrejur, ai zice că, în lumea ro­mâ­nească de azi, pa­trio­tismul e de­­suet, dacă nu de-a dreptul je­nant...

- Da, și eu am remarcat că există mai multe tabere: aceea a u­nui națio­na­lism exagerat, "verrrde", aceea a lui "Mai lă­să-mă, măi, cu Ro­mânia, că afa­ră e mult mai miș­to!" și, în fi­ne, o zonă echi­librată, în care cred că mă înscriu și eu. Sincer, mie îmi place din ce în ce mai mult în România. Mă simt tot mai si­gur în ea și de-asta am frustrări tot mai mari. (râde) Nu vreau să intru în discuții politice, dar... permitem să se întâmple atâtea lucruri care n-ar trebui să se întâmple într-o țară normală! A­vem o țară foarte faină, copii foarte talentați, minți chiar lu­minate, pe care însă le expor­tăm. Sistemul go­neș­te valorile, fiindcă nu are nevoie de ele, ba - dim­potrivă! - îl încurcă. Apoi mie a început foarte mult să-mi placă Bucureș­tiul. Capitala arată în pre­zent foarte bine. Uite, am niște prie­teni din Timi­șoara, care au venit să cânte la Festivalul Enescu, și ei, la rândul lor, mi-au spus: "Măi, da' Bucu­reștiul arată acum chiar mișto!" (Și să nu uităm că bănă­țenii se țin drept "fruntea" țării). În timp, s-au în­tâm­plat lucruri foarte bune în Capitală, care au schim­bat enorm aspectul orașului. Nu zic că e per­fect, dar e pe drumul cel bun. Și, la fel, pe drumul cel bun sunt și alte orașe: Timișoara e într-un șantier permanent și e tot mai frumoasă, Clujul arată mi­nunat, Craiova și-a renovat centrul vechi... Deci ța­ra e frumoasă, oamenii sunt fru­moși, doar că îi per­mitem prea multe sistemului. De-aici vin frustrările mele.

Audiență și multă fidelitate

- Mă ierți că te întrerup, dar ce audiență are "Câștigă România"?

- Emisiunea a devenit foarte populară, foarte repede, ceea ce pe mine chiar m-a surprins. Ratingurile sunt foarte bune, pentru audiența generală a TVR-ului. Dar eu vreau mai mult! Însă asta necesită răb­dare, ajustări, îmbunătățiri... Vreau ca emisiu­nea să devină un reper pe întrea­ga piață de tele­vi­ziune. Deși, realist vorbind, e greu, ca post public, să te lupți cu bugetele și cu armele pe care le au restul televiziunilor. Însă eu și oa­menii cu care lucrez încercăm. După primul se­zon ne-am întâlnit, am tras niște concluzii și, cum îți spuneam, am trecut deja la îmbunătățiri: con­ținut, grafică, muzică etc. Și nu ne oprim aici.

- Virgil, oare oamenii care privesc emisiunea sunt atrași de știința concurenților, de partea de informații, sau de prezența ta pe micul ecran? Nu e niciun secret că ai adunat o grămadă de sim­­patie ca prezentator...

- Unii oameni privesc emisiunea pentru spiritul ei de competiție, alții, pentru că ar vrea și ei să câștige sumele alea, care nu trebuie ignorate, alții, din setea de a învăța sau pentru că le place combinația de divertisment cu suspans, iar alții, pentru că mă apreciază pe mine. Există un public care a fost alături de mine orice-am făcut și pe oriunde am fost, inclusiv în perioada asta de pauză în televiziune, un public care con­tează foar­te tare și căruia îi mulțumesc realmente pen­tru fide­li­tate.

- Aveai un public fidel și pentru mu­zica ta. Ai renunțat la ea?

- Nici vorbă! În ultimii ani am făcut lucruri fru­moase și în muzică și încerc să fac în con­tinuare, doar că m-am lovit de o situație cu care cred că se con­fruntă și alții: mi-e foarte greu să adun împrejurul meu mu­zicieni de nivelul pe care îl vreau. La capitolul ăsta, chiar e de muncă. Iar munca asta consumă multă ener­gie și timp. Dar cânt în con­tinuare: am avut niște concerte super­be, atât în București, cât și în ța­ră, cu public ex­traor­dinar peste tot și intenționez să merg mai departe pe... portativ.

- Un alt proiect al tău e legat de copii, o zonă spre care vedetele de carura ta nu-și îndreaptă aten­­ția. Susții cursuri de pregătire pentru apa­rițiile lor publice, ba ai publicat chiar și o carte "Copiii spun... emoțiile sunt bune". Ești un om ocupat... Ce te mână pe acest drum?

- Mie îmi pasă foarte tare de ceea ce se va în­tâmpla după noi. Și îmi place să cred că se for­mează o generație sănătoasă din punct de vedere emo­țional, dar și ca gândire. În timp, mi s-au cristalizat niște idei și-am zis să nu le las așa, doar în mintea mea. Cursul "Copiii spun..." e foar­te frumos, în sensul că vorbim despre o mulțime de lucruri, inclusiv pe subiecte pe care, cu părinții poate că nu le-ar aborda, dar în fața mea se des­chid, fiindcă mă consideră prietenul lor și, în esență, în­vă­țăm cum să ne ges­tionăm emo­țiile, cum să vorbim co­rect... Avem jocuri de memorie, de im­provizație, de dicție și discuții peste dis­cu­ții. (râde) În egală mă­sură, am și în­tâlniri cu părinții, la care "atacăm" di­ver­sele probleme cu ca­re te confrunți în le­gătură cu copilul tău. Iar eu le vor­besc, pur și simplu, în calitate de tată și de om care a lucrat mult cu cei mici. Nu vreau să se înțelea­gă - Doamne pă­zeș­te! - că m-am erijat în vreun specialist. De la cursu­rile astea s-a coagulat un grup de copii și de pă­rinți, care vin du­pă mine peste tot. Chiar și re­cent, la o con­ferință susținută în cadrul "Narativ", un festi­val organizat de editura și asociația "Curtea Veche", care încearcă să-i atragă pe cei mici spre lectură (statisticile în direcția asta sunt îngri­jo­rătoare). Dintre copiii aceștia, cărora nu le e frică de cărți și de discuții, am ales câțiva cu care am început să fac niș­te fil­mu­lețe pe internet. Tratăm împreună dife­rite subiec­te, cât se poate de serios, deși, firește că umorul nu lipsește nici el. Cât privește cartea pe care am publicat-o, "Copiii spun... emoțiile sunt bune", ea va fi urmată de altele. (Văd pro­iectul ăsta ca pe o serie de volumașe.) Și - pentru că toate se leagă - în continuare mi-am propus să organizez și niște cursuri pentru adulți, pe tema prezentărilor: de ce trebuie să ții cont ca să fii cât mai sigur pe tine și ca oamenii care te ascultă și te privesc să priceapă exact ce vrei să comunici. Sunt niște tehnici foarte interesante, dar simple, pe care, dacă le asimilezi, e imposibil să nu reu­șești. Știi, eu cred că formarea inteligenței emo­ționale ar trebui să devină și materie școlară. Este crucială în viața oricărui om, dar subiectul e foarte neglijat în societate. Chiar m-am gândit să inițiez o campanie în sensul ăsta. Azi, copiii sunt bombardați cu o multitudine de in­formații, au ac­ces, prin intermediul Internet-ului, la orice. Or, pen­tru a elimina riscul intrării pe o di­rec­ție gre­șită, e bine ca acel copil să fie crescut și for­mat sănătos, din punct de vedere emoțional, atât aca­să, cât și la școală. Aspectul ăsta e la fel de im­­por­tant sau, uneori, poate chiar mai important decât educația.

Profil de artist la 12 ani: Jasmina

- E limpede că pornirea pentru toate aceste proiecte este Jasmina, fetița ta...

- Absolut! Am observat, de-a lungul timpului, ce temeri a avut Jasmina, cu ce probleme s-a con­fruntat, mă gândesc la ce va urma în con­ti­nua­re... Sunt un părinte ca oricare altul și a trebuit să găsesc soluții ca s-o sprijin și să-i dau încre­dere în ea în­săși. Încrederea în puterile tale e atât de importantă! Mereu îi spun: "Ce știi, fă bine. Nu te mai gândi la ce nu știi. Asta nu te ajută cu ni­mic. Ce nu știi re­parăm după aceea." În plus, la noi în casă nu există presiunea notelor. Rezulta­tele fetiței mele sunt foarte bune probabil și din acest motiv. Nu mă in­te­resează să aibă nu­mai note mari, mă in­te­resează să știe bine ceea ce știe și să mear­gă la școală cu încre­dere în ea însăși. Ca do­vadă, Jasmina s-a în­scris la un concurs interșcolar de public speaking, în engleză, iar eu nu am aflat de­cât în clipa în care m-a rugat s-o ajut puțin la pregătirea discursului! Nu i-a fost teamă să fa­că asta. A avut destu­lă sigu­ranță de sine. Iar când i-am citit și discursul, care era des­pre greșeli și accepta­rea greșelilor, am ră­mas uimit. Era foarte profund și serios.

- Jasmina a îm­plinit 12 ani. Cândva, la vârsta asta, fetele se mai jucau cu păpu­și­le...

- Jasmina e foarte matură în gândire și foarte sinceră. La noi în casă e o atmosferă foarte relaxată, suntem prieteni unii cu ceilalți, Jasmina are încre­dere în mama și în tata, ca atare, discutăm împreună despre absolut orice. Pe de altă parte, a rămas copil. Ceea ce mă bucură enorm! Aici cred că seamănă mult cu mine, că eu, și la 46 de ani, am rămas tot copil! (râde) E mare lucru - zic eu - să-ți iei munca în serios, dar pe tine să nu te iei prea în serios, că-ți pierzi tot hazul.

- Fetița ta îți calcă pe urme? Ce zici?

- Măi, ea e extrem de talentată la muzică - și nu folosesc cuvintele astea doar ca să umplu spațiul sau fiindcă sunt tatăl ei. Are o ureche muzicală extraordinară. Are un glas și o tehnică vocală intuitivă incredibile. Și are și memorie muzicală. Deci are tot ce-i trebuie ca să fie un artist imens. Nu folosesc cuvinte mari, ci e punctul meu de vedere, ca om care a studiat muzica o viață și face în continuare muzică. Nu sunt genul care își laudă copilul doar pentru că e al lui. Și nici nu am împins-o eu în direcția asta. Nu sunt de acord cu părinții care își forțează pruncii să facă exact acel lucru pe care îl vor ei sau pe care ar fi vrut să-l facă ei și n-au putut. Copilul nu tre­buie nici să cânte, nici să danseze, nici să facă pian, nu trebuie nimic! Nici măcar să citească nu trebuie obligat. E de datoria părintelui să gă­seas­că modalitățile prin care să facă din citit o activi­tate plăcută pentru copil. Indiferent cât ne-am da noi pes­te cap, copilul își știe, își simte drumul. Noi trebuie să-i ascultăm, să le dăm li­ber­tatea de a alege și să-i sprijinim. Revin. Jas­mi­na e foar­te talentată la muzică, a început, la un mo­ment dat, să facă pian, apoi l-a aban­donat, du­pă care s-a în­tors la el... Am lăsat-o să facă ori­cum vrea ea. I-am spus doar: "Nu-i obligatoriu să înveți să cânți la pian. Dar trebuie să știi că orice instru­ment se face numai prin muncă. Atât trebuie să ții minte!". Deocam­dată, cu școala merge foar­te bine, e interesată și de criminalistică... Are abia 12 ani, e timp să se ho­tă­rască. Iar eu am în­cre­dere că va face alegerea bună.

- Cu atâta muncă, cu atâtea proiecte, mai ai timp și de sufletul tău?

- E o perioadă foarte plină. Anul ăsta, și va­can­ța a fost fragmentată, căci am avut foarte mul­te lucruri de făcut: am mers prin țară, pentru pre­selecțiile la "Câștigă România", am lucrat mult la pregătirea sezonului doi din emisiune, m-am ocupat și de muzică... Nici nu mai țin minte de când n-am mai avut un moment de tihnă deplină, să stau în curte și să mă uit, pur și simplu, la iarbă. Dar să știi că și genul ăsta de vacanță, pe bucăți, are farmecul ei, știi mereu că urmează ceva frumos, iar asta te motivează. Oamenii în vârstă, ca mine, e bine să fie activi, ca să se păstreze să­nă­­toși la minte. (râde) Am început cu escapadele de prin aprilie, când, preț de o săptămână, am fost în America: împreună cu Jasmina, care își dorea foarte tare asta. Am mers la muzee și la spec­ta­cole de teatru. Apoi tot așa, câteva zile, am fost cu fetele mele prin Italia: în Florența, Veneția și Bo­logna. Au urmat câteva zile în Grecia, cu o gașcă mare, și alte câteva zile în Sicilia, cu o gaș­că mică. Să ve­dem unde o să ne mai simțim ins­pi­rați să mer­gem în următoarea pauză din program.

Foto: ROMANIAN ARTISTS AGENCY (5), TVR2