DANILO CECCHIN - Fabricant de mobilă, în satul hunedorean Aurel Vlaicu

Artă mare, într-un loc mic!

- A venit în România după lemn de cireş şi-a uitat să mai plece. Creator de mobilă de artă, şi-a deschis o fabrică într-o aşezare hunedoreană şi şi-a luat o nevastă româncă, pentru ca totul să fie perfect. Chiar este! Mobila lui Danilo se exportă în toată lumea -

Perlele bunicii

- Sunteţi italian şi soţia dumneavoastră este româncă. Ce v-a determinat ca în loc să alegeţi lar­gul patriei dvs., să vă stabiliţi într-un sat din Ardeal?

- Eu sunt producător de mobilă rară, de lux. Când am început să vin în România, era la modă lem­­nul de cireş. Aflasem că cireşul din România are o calitate superioară şi am venit să cumpărăm buş­teni, să îi ducem apoi în Italia. În 1999, s-a oprit ex­por­tul de buşteni din România şi atunci ne-am gân­dit să facem scândură aici. Apoi am făcut semi­fa­bricatele şi tot aşa, până am zis: dar de ce să nu fa­cem toată mobila aici? Am cunoscut-o pe so­ţia mea, Mariana, care copilărise nu departe de aici, lân­gă cetăţile dacice, şi aşa am decis să facem o fa­brică în zonă, la Aurel Vlaicu. Mulţi au spus la în­ceput că e o nebunie şi că nu o să ne găsească ni­meni în lo­ca­litatea asta pierdută în Transilvania, când noi ţin­team să lucrăm cu marile case de ar­hi­tecţi şi designeri de interioare din Europa. Astăzi avem peste 70 de angajaţi şi mobila făcută de noi, o spun cu bucurie, ajunge şi este apreciată în toată lumea.

- Ce o face aşa de specială? Cine o cumpără?

- Soţia mea spune că mobila noastră e ca per­lele bunicii, poate să fie lăsată moştenire din ge­neraţie în generaţie, şi cred că e o comparaţie bună. Noi nu producem mobilă în serie, ci doar uni­cate, mobilă personalizată, pentru fiecare cum­părător. Fie­care om are alte gusturi, fiecare casă este mo­bilată altfel, toţi căutăm o anume intimitate care ne reprezintă. Până la urmă, o uşă, o noptieră sau o masă, nu sunt doar "mobilă", sunt obiecte pe care le atingi zilnic, îţi alcătuiesc universul per­so­nal, sunt poate micile bucurii care fac marea feri­cire. În plus, noi folosim numai lemn de esenţă no­bilă - nuc, cireş, stejar. Şi nu în ultimul rând, avem o echipă de "meşteri mari", care face aceste obiecte cu grijă, până la detaliu şi nuanţă. Multe dintre se­cretele meşteşugului de a face o mobilă de calitate le-am învăţat de la unchiul meu din Italia, care avea o fabrică. Clienţi avem din toată lumea şi ne mân­drim că mobila din satul Aurel Vlaicu a ajuns şi în casa familiei Porsche din Germania, şi în cea a patronului Timberland, din Florenţa, a jucătorilor de la AC Milan sau chiar la micul hotel de vacanţă al Împăratului Japoniei. Vindem foarte mult în Rusia şi în ţările fostei URSS, unde există un gust extrem de rafinat, pentru mobila clasică, din lemn masiv. Vindem destul de bine şi în Franţa sau ţările ara­be. Şi, nu în ultimul rând, vindem aici, în Ro­mânia, unde, de la an la an, sunt tot mai mulţi oameni care doresc o mobilă de foarte bună cali­ta­te. Ultimul proiect important a fost pentru vila te­renului de golf inaugurat recent, lângă Alba Iulia, în prezenţa preşedintelui Ro­mâ­niei.

"Sincer, nu-i înţeleg pe românii care pleacă în străinătate"

- Suntem în plin paradox: mii de români merg să muncească în Italia, în vreme ce un italian vine să ridice o afa­cere în România. Cum vi se pare România fa­ţă de ţară natală?

- România are şi ea problemele ei, dar cu toa­te astea, mi se pa­re că pers­pectivele sunt ex­­traor­dinare aici. Ro­mânia are o po­si­bi­li­tate uriaşă să se dez­volte, şi dacă ar avea o con­du­cere politică şi ad­mi­nistrativă mai bu­nă, ar fi de-a dreptul ex­traor­dinar. În compa­ra­ţie cu Ita­lia, România are de 10 ori mai mult po­si­bilita­tea să se dez­volte. Sigur, nu există infra­struc­tură, e o mare lip­să a şco­lilor de meserii, ţara duce lipsă de spe­cialişti. Cu toate astea, sunt multe de făcut, aici există un potenţial enorm, din care Ro­mâ­nia nu cred că foloseşte nici 30%. 300 de ani de-acum înainte, sunt lucruri de făcut în România. Sin­cer, nu îi înţeleg pe românii care pleacă în străinătate.

"Mulţi angajaţi sunt din sat, unii erau înainte lucrători cu ziua la fermă"

- Mobila pe care o faceţi este extrem de fru­moasă. Satisfacţia clienţilor e pe măsură?

- În afacerea noastră nu e vorba numai de bani, pentru că banii vin şi pleacă. Cel mai mult ne bucură relaţia cu clienţii noştri, care în proporţie de 90% ne devin prieteni. Vă dau un exem­plu. Am făcut mobilă pentru preşe­dintele asociaţiei avo­caţilor din Italia, care locuieşte la Milano. Un om foarte cult şi foarte rafinat. Ei bine, în fie­care an, de Crăciun, vine, ne vi­zitează, şi aduce cadouri şi pentru pro­iectanţi. Asta, pentru că i-a plăcut mult mobila noastră, îi place cum arată în casa lui şi ne mulţu­meşte în felul acesta, în fie­care an. Astfel de le­gă­turi îţi dau o sa­tisfacţie enormă, e dincolo de câştigul material propriu-zis. Şi în România avem clienţi, care ne sună şi după şase ani, să ne mulţumească, ne ca­ută la târ­guri, cu câte un buchet de flori sau un mic cadou. Apoi, e şi satisfacţia de a vedea cum cresc oamenii cu care lucrăm. Mulţi angajaţi sunt din sat, unii erau înainte lucrători cu ziua la fermă. I-am trimis la formare în Italia şi astăzi sunt spe­cialişti în mobilier, de cea mai înal­tă clasă. Una din­tre fe­te, când am anga­jat-o, pen­tru că venea din­tr-o fa­milie fără mari po­si­bilităţi, nici nu ştia ce este o foiţă de aur, iar astăzi es­te spe­cia­listă în apli­carea foiţei de aur pe anumite pie­se de mobilier. Ne bucu­răm că alături de noi şi-a des­co­pe­rit acest ta­lent. Lucrează, pur şi simplu, impre­sio­nant!

"Spiritul de echipă te ţine şi pe tine, când nu mai poţi"

- Ce rol joacă echi­pa în­tr-o afacere de anver­gu­ră?

- Echipa este e­sen­ţială! Ca patron, când vezi că mun­­ci­torul ţine cu tine şi tra­ge cu tine şi cu fabrica, vezi că îi pasă şi e im­pli­cat, atunci ai şi tu altă pu­tere. Spiritul de echi­pă te ţine şi pe tine sus, atunci când nu mai poţi. Ai curaj să te lansezi în proiecte, să faci credite sau investiţii costisi­toa­re. La rândul meu, mă străduiesc să îi ajut, le ştiu poveştile de familie şi îi sprijin de câte ori e nevoie, şi la nivel uman, dincolo de relaţia patron-angajat.

- Se pare că şi cu frumoasa dvs. soţie formaţi o echipă de şoc...

- Da, Mariana a fost şi este foarte importantă pentru mine. Este o persoană foarte specială şi cred că Dumnezeu mi-a dat-o în dar. Ea m-a învăţat limba română şi a fost tot timpul alături de mine, încă de la începutul venirii mele în România. Am încredere totală în ea şi asta cred că este esenţial, şi în familie şi în afacere.

- Domiciliul dvs. din România se află într-o zonă extrem de frumoasă, apropiată de munţii dacilor. Îi simţiţi energia?

- Ca să mă încarc de energie, eu plec pe dea­lurile dinspre Cucuiş, sau pe la Ciungi, unde nu doar locurile sunt de vis, dar şi oamenii sunt ex­traor­dinari, sunt mai curaţi şi mai deschişi la dis­cuţie. Zona asta, a Munţilor Orăştiei, e minunată, şi câteva ore pe dealuri mă fac să mă simt ca nou! Îmi place foarte mult natura, iar cea din România este extraordinară!