1,5 kg în 3 zile - Înlocuiţi micul dejun şi cina cu o băutură magică fitness. La prânz: o porţie mare de salată cu pui sau peşte.
2 kg în 3 zile - Înlocuiţi prânzul şi cina cu o băutură fitness. Dimineaţa, un mic dejun copios, cu alimente sănătoase ca: musli, pâine integrală, iaurt, şuncă slabă, brânză şi miere.
2,5 kg în 3 zile - Înlocuiţi micul dejun, prânzul şi cina cu câte o băutură fitness.
Valabil pentru toate variantele - Între mese, consumaţi fructe şi legume după bunul dvs. plac. Sunt de preferat fructele de pădure şi cele exotice, care conţin multă vitamina C şi enzime care accelerează descompunerea grăsimilor.
Băuturile magice
Cocktail de zmeură şi piersici
Spălaţi 200 g de zmeură şi amestecaţi-le în blender cu 2 piersici spălate şi tăiate bucăţele. Adăugaţi 100 ml de suc de mere şi presăraţi deasupra o linguriţă de migdale zdrobite şi câteva frunzuliţe de mentă.
Shake cu zmeură şi morcovi
Spălaţi 300 g de zmeură, mărunţiţi-le şi amestecaţi-le cu 300 ml suc de morcovi.
Cocktail de afine şi pepene roşu
Spălaţi 200 g de afine şi tăiaţi bucăţele 200 g de pepene roşu. Amestecaţi-le în blender şi adăugaţi, pentru gust, o lingură cu zeamă de lămâie.
Suc de castraveţi cu verdeaţă
Stoarceţi 200 g castraveţi şi 300 g pepene galben (tăiat bucăţele) şi adăugaţi 150 g iaurt, o lingură de verdeaţă tocată şi zeama unei lămâi. Amestecaţi-le în blender şi presăraţi deasupra piper şi o linguriţă cu seminţe de susan.
Shake cu afine şi pere
Spălaţi 200 g de afine şi mărunţiţi-le în blender. Adăugaţi câte 100 ml de suc de pere şi de portocale, o lingură cu zeamă de lămâie şi amestecaţi-le bine.
Cocktail de sfeclă şi mere
Amestecaţi câte 1/4 l suc de sfeclă şi suc de mere şi adăugaţi o lingură de codiţe de ceapă verde tăiate rondele şi puţin piper.
Cocktail de kiwi şi morcovi
Curăţaţi de coajă 2 kiwi, tăiaţi-le bucăţele şi mărunţiţi-le în blender. Adăugaţi 200 ml suc de mere şi o lingură de zeamă de lămâie şi amestecaţi bine.
Cocktail de mure şi pepene galben
Spălaţi 200 g de mure, mărunţiţi-le şi amestecaţi-le cu sucul stors din 200 g de miez de pepene galben. Amestecaţi, adăugaţi - pentru gust - puţină zeamă de lămâie şi puţină mentă tocată.
Cocktail de mere şi portocale
Amestecaţi 200 ml de suc de mere cu 200 ml de suc de portocale şi adăugaţi - pentru gust - câteva picături de zeamă de lămâie.
Suc de roşii, ardei, castraveţi şi ţelină
Curăţaţi de coajă 150 g de castraveţi, tăiaţi în două un ardei gras, îndepărtaţi seminţele şi spălaţi 2 tulpini de ţelină. Tăiaţi-le bucăţi pe toate, stoarceţi-le şi amestecaţi sucul obţinut cu 200 ml suc de roşii şi puţin Tabasco.
Concluzii
Sucurile şi cocktail-urile fitness sunt sănătoase şi bune, pentru că:
* Sunt proaspăt preparate, astfel că substanţele sănătoase pe care le conţin sunt de calitate optimă.
* Oferă vitamine, elemente vitale şi substanţe bioactive într-o formă uşor de prelucrat de organismul nostru, ceea ce este important pentru sistemul imunitar, frumuseţea şi forma noastră fizică.
* Combinaţia cu albumine le fac extrem de energizante şi accelerează arderea grăsimilor.
* Elimină reziduurile din organism şi acţionează împotriva radicalilor liberi.