Băuturile "magice"

Redactia
Și totuși: silueta ideală poate fi dobândită, cât ați apăsa pe buton. Puneți fructele și legumele în storcător sau în robotul de bucă­tărie, transformați-le în suc, beți și... Cele 10 băuturi "magice" pe care le pre­zen­tăm mai jos conțin o grămadă de substanțe vitale și doar 200 de calo­rii/pahar. Deci, slăbiți bând. Iată programul pe etape:

1,5 kg în 3 zile - Înlocuiți mi­cul dejun și cina cu o bău­tură magică fitness. La prânz: o porție mare de salată cu pui sau pește.
2 kg în 3 zile - În­locuiți prânzul și cina cu o băutură fitness. Dimi­nea­ța, un mic dejun copios, cu ali­men­te să­nătoase ca: musli, pâine inte­grală, iaurt, șuncă slabă, brânză și miere.
2,5 kg în 3 zile - Înlocuiți micul dejun, prânzul și cina cu câte o băutură fitness.
Valabil pentru toate varian­tele - Între mese, consumați fructe și legu­me după bunul dvs. plac. Sunt de prefe­rat fructele de pădure și cele exotice, care conțin multă vitamina C și enzime care ac­celerează des­com­punerea grăsimilor.

Băuturile magice

Cocktail de zmeură și piersici
Spălați 200 g de zmeu­ră și ames­tecați-le în blender cu 2 piersici spă­late și tăiate bucă­țele. Adăugați 100 ml de suc de mere și presă­rați deasu­pra o lingu­riță de migdale zdro­bite și câ­teva frunzulițe de men­tă.

Shake cu zmeură și morcovi
Spălați 300 g de zmeură, mărun­țiți-le și amestecați-le cu 300 ml suc de morcovi.

Cocktail de afine și pepene roșu
Spălați 200 g de afine și tăiați bu­că­țele 200 g de pepene roșu. Ames­tecați-le în blender și adăugați, pen­tru gust, o lingură cu zeamă de lămâie.

Suc de castraveți cu verdeață
Stoarceți 200 g castraveți și 300 g pe­pene galben (tăiat bucă­țele) și adăugați 150 g iaurt, o lin­gură de verdeață tocată și zeama unei lămâi. Amestecați-le în blen­der și presărați deasupra piper și o lin­guriță cu se­mințe de susan.

Shake cu afine și pere
Spălați 200 g de afine și mă­runțiți-le în blender. Adăugați câte 100 ml de suc de pere și de porto­cale, o lingură cu zea­mă de lămâie și amestecați-le bine.

Cocktail de sfeclă și mere
Amestecați câte 1/4 l suc de sfeclă și suc de mere și adăugați o lin­­gură de codițe de ceapă verde tăiate rondele și pu­țin piper.

Cocktail de kiwi și morcovi
Curățați de coa­jă 2 kiwi, tăiați-le bucățele și mă­run­țiți-le în blender. Adăugați 200 ml suc de mere și o lingură de zeamă de lămâie și ames­tecați bine.

Cocktail de mure și pepene galben
Spălați 200 g de mu­re, mărunțiți-le și amestecați-le cu sucul stors din 200 g de miez de pepene galben. A­mes­tecați, adăugați - pentru gust - puțină zeamă de lă­mâie și puțină mentă tocată.

Cocktail de mere și portocale
Amestecați 200 ml de suc de mere cu 200 ml de suc de portocale și adăugați - pentru gust - câteva picături de zeamă de lămâie.

Suc de roșii, ardei, castraveți și țelină
Curățați de coajă 150 g de cas­traveți, tăiați în două un ardei gras, îndepărtați semințele și spălați 2 tul­pini de țelină. Tăiați-le bucăți pe toa­te, stoarceți-le și amestecați sucul ob­ți­nut cu 200 ml suc de roșii și pu­țin Tabasco.

Concluzii

Sucurile și cocktail-urile fitness sunt sănătoase și bune, pentru că:
* Sunt proaspăt preparate, astfel că substanțele sănătoase pe care le conțin sunt de calitate optimă.
* Oferă vitamine, elemente vi­tale și substanțe bioactive într-o for­mă ușor de prelucrat de organismul nostru, ceea ce este important pentru sis­te­mul imu­nitar, frumusețea și for­ma noas­tră fizică.
* Combinația cu albumine le fac extrem de energizante și accele­rează arderea grăsimilor.
* Elimină reziduurile din orga­nism și acționează îm­po­triva radica­lilor liberi.