Regim alimentar disociat
Regimul este alternant, trei zile cu alimente yang, trei zile cu alimente yin. Regimul se ţine strict, cel puţin 90 de zile, şi în funcţie de greutatea dorită, se poate prelungi corespunzător, având în vedere că se slăbeşte în medie 2 kg pe săptămână.
Alimente yang
Trei zile consecutiv se consumă alimente proteice.
Cantităţi pentru o zi: - 300-400 g carne de pui, vită sau peşte, fiartă, la grătar sau la cuptor. - 300 g iaurt, 300 g brânză de vaci, 2 litri lichid (apă sau ceai de plante), un ou fiert. - După fiecare masă se bea o cană de ceai fierbinte.
Alimente yin
Trei zile consecutiv se consumă alimente vegetale.
Cantităţi pentru o zi: - 600 g legume sub formă de salate, ciorbe, supe (cu puţin ulei de măsline, lămâie, borş sau oţet pentru gust acrişor) sau sub formă de mâncare, la cuptor, ghiveci (se pot folosi toate soiurile de legume). - 200-300 g fructe (mai puţin struguri, pere, fructe uscate). - 500 ml suc de roşii sau suc de fructe. - 100 g pâine graham sau 200 g fulgi de porumb. - 2 litri apă plată sau ceai de plante.
După fiecare masă, se bea o cană de ceai fierbinte. Este bine să se mănânce cea mai mare cantitate de alimente în prima parte a zilei. După ora 20, nu se mai mănâncă nimic. Se pot bea doar lichide.