D-l Stoica ştie perfect ce a spus. La o sută de ani de la întemeierea României Mari, ţara se prezintă încă "încremenită în proiect", neterminată, contradictorie. În ciuda propagandei patriotarde, deseori cu accente manelistice, provinciile istorice sunt în continuare în discrepanţă, din perspectiva dezvoltării economice (diferenţele tinzând chiar să se accentueze), separatismul local căpătând - în expresiile sale culturale şi de civilizaţie - nuanţe stridente. Centralismul comunist şi planificarea economică a migraţiei resurselor umane nu au reuşit să impună minciuna ideologică a "poporului muncitoresc unic". Comuniştii nu erau interesaţi (şi ştiau de ce) în dezvoltarea unei infrastructuri comunicaţionale moderne. Circulaţia rapidă a mărfurilor ar fi fost însoţită de circulaţia cuvintelor şi a ideilor, ar fi generat solidaritatea necontrolată a celor "mulţi şi sărmani", indiferent de colţurile ţării în care se aflau. "Moştenitorii comunismului", clasa politică în funcţiune, au urmat, cu discreţie interesată, strategia în domeniu, construcţia autostrăzilor şi a căilor ferate moderne fiind una dintre ultimele lor preocupări şi o sursă "grasă" de furtişaguri şi afaceri oneroase. La o sută de ani de la Marea Unire, Moldova şi Ţara Românească nu au căi de comunicaţie facile şi moderne cu Transilvania, Banatul şi Maramureşul, ca să nu mai vorbim de cele cu Basarabia şi Bucovina, răpite - în timpul comunismului - de "fratele mai mare de la Răsărit".
Cadastrul, existent în orice ţară civilizată, dar parţial şi haotic în România contemporană, ar fi permis stabilirea unui regim clar al proprietăţii funciare şi imobiliare. Nenumăratele litigii legate de proprietate, cu efectele lor strâmbe în plan juridic (unde vânzarea drepturilor litigioase şi compensaţiile pentru false succesiuni au generat, peste noapte, averi fabuloase) ar fi fost stopate dacă, fie şi pe baza documentelor cadastrale existente, s-ar fi reconstituit cadrul general al proprietăţii în România. După dezastrul comunist, care viza demolarea oricărei proprietăţi private în favoarea statului absolutist, finalizarea rapidă a cadastrării în noua Românie ar fi dat o lovitură mortală corupţiei generalizate, stopând traficul de influenţă, abuzul de putere, mărturiile mincinoase ori favorizarea infractorului, de care sunt acuzaţi mulţi dintre politicienii de azi din fruntea ţării. Că interesele lor prevalează asupra celor ale naţiunii, care s-ar vrea unitară, şi prin siguranţa şi corectitudinea propriilor ei afaceri, se vede şi din faptul că, la aproape trei decenii de la răsturnarea comunismului, acest cadru nu există. Nu întâmplător, cele mai "sulfuroase" şi spectaculoase averi funciare şi imobiliare se regăsesc în "vechiul regat", unde cadastrarea nu se încheiase înainte de impunerea de către sovietici a "democraţiei populare".
Valeriu Stoica are dreptate. E complicat şi greu să sărbătoreşti centenarul unei ţări în care nu se face aproape nimic pentru armonizarea dezvoltării economice şi sociale a regiunilor ei, pentru stabilizarea regimului proprietăţii, pentru predictibilitatea şi normalitatea actelor de justiţie. "Ţopăiala" din acţiunile guvernamentale fac ca, în România secolului XXI, nimic să nu fie temeinic, nimic să nu depăşească "blestemul meşterului Manole". Autostrăzile şi căile ferate moderne există doar pe hârtie (sau, acolo unde au fost începute, se dărâmă ori se părăginesc), cadastrul şi regimul proprietăţii - asigurat de legi juridice clare şi ferme - par de neatins, iar corupţia a devenit o "boală naţională" (pentru care, desigur, sunt învinuiţi străinii care vor "să ne fure ţărişoara"). Nu e de mirare că, într-un asemenea context, politicienii minorităţii maghiare din România (cândva stăpânitoare în Transilvania, în cadrul Imperiului Austro-Ungar) declară, pe un fond resentimentar, că "evenimentele din 1918" sunt, pentru conaţionalii lor, prilej de doliu şi că, în consecinţă, nu vor fi sărbătorite. Culmea, printre argumentele aduse de ei se află tocmai lipsa autostrăzilor şi a căilor ferate, mizeria economică care împinge sute de mii de cetăţeni să-şi părăsească ţara, fragilitatea statului de drept. Or, dacă politicienii români ar fi realizat aceste "obiective", integrarea ar fi devenit efectivă şi armonizarea intereselor economice de neevitat. Politicienii români au preferat să se ţină băţoşi în numele unui naţionalism etnocentric exacerbat, sau să facă - oportunist, din interes personal - toate concesiile posibile, cum a procedat Dragnea, liderul PSD, când a constatat că nu poate să-şi realizeze "albirea" juridică decât cu o majoritate parlamentară "cumpărată", din care să facă parte şi UDMR-ul.
Liderii UDMR pot îndemna, desigur, minoritatea lor să nu comemoreze "evenimentele". Evident, şi o sărbătorire "de paradă", cu discursuri patriotarde şi manifestaţii etnicist-sentimentale din partea românilor poate adânci falia frustrării pentru cei ce au pierdut în 1918. Dar, dacă politicienii maghiari din România ar vrea, alături de politicienii români responsabili, să asigure păstrarea identităţii minorităţii lor, atunci ar trebui, în locul unei contraproductive (şi fără şanse în Comunitatea Europeană) inflamări iredentiste, să susţină finalizarea concretă şi rapidă a "ţintelor" pe care le-a desemnat V. Stoica şi să renunţe la ruşinoasa cârdăşie cu PSD. În vizita lui recentă în Harghita şi Covasna, preşedintele ţării, Klaus Iohannis, provenit el însuşi dintr-o minoritate etnică, a oferit simbolic, oficialităţilor maghiare de acolo, în schimbul steagului local, steagul României. Preşedintele Iohannis a înţeles cum curge viitorul.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
