Potrivit acestei legi, fondul forestier a fost declarat obiect al securităţii naţionale. În consecinţă, guvernul a intensificat eforturile de îmbunătăţire a instrumentelor electronice de urmărire a materialelor lemnoase şi a făcut paşi importanţi pentru urmărirea activităţilor de exploatare şi transport al lemnului. A fost una dintre cele mai patriotice decizii guvernamentale de după 1990: aplicaţia Inspectorul pădurii a permis cetăţenilor să identifice tăierile ilegale din zonele de protecţie a parcurilor naţionale şi naturale, respectiv din pădurile virgine. Chiar şi tăierea câtorva arbori ajunge să fie recunoscută prin satelit. Iată însă că noii guvernanţi, în loc să continue politica salvării pădurilor, le condamnă la moarte. Portalul de maximă importanţă inspectorulpadurii.ro este pe butuci, ajungând să nu mai beneficieze de măsuri de întreţinere şi de actualizare. Ministerul apelor şi pădurilor a anunţat că acest portal devine inutilizabil. Politica pesedistă nu poate accepta moştenirea tehnocrată, indiferent de valoarea ei. Activistă de tip nou, în "uniforma" ei de ministru al apelor şi pădurilor, Doina Pană susţine că Inspectorul pădurii funcţionează prost pentru că, din peste 6000 de apeluri, doar 17 cazuri au fost confirmate de autorităţi. Care autorităţi? De autorităţile pesediste care au înlocuit, în parlament, amenzile lui Cioloş, de 20.000 de lei pentru orice hoţ prins cu camionul în pădure, cu amenzile generoase ale lui Dragnea, de 2.000 de lei! Preţul a doi stejari monumentali... Doamna ministru este contrazisă, o dată în plus, de jurnalistul Liviu Iolu: "Anul trecut, cu ajutorul sistemului, s-a făcut unul din cele mai mari controale pe furt de masă lemnoasă, cu garda de mediu, pădurari... şi au fost date amenzi record. Cred că au fost 7000 de dosare". Iar asta, în condiţiile în care un raport Greenpeace arată că hoţii de păduri au furat, în ultimii 27 de ani, masă lemnoasă în valoare de 5 miliarde de euro! În realitate, mulţumită Inspectorului pădurii, infracţiunile forestiere au scăzut cu aproape 47% în doar un an de la lansare! Într-o scrisoare deschisă, trimisă zilele trecute preşedintelui României şi Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, Coaliţia Natura 2000 şi Greenpeace România îşi exprimă îngrijorarea faţă de intenţia ministerului apelor şi pădurilor, de a renunţa la componenta web a aplicaţiei: "Ministrul actual execută, potrivit tradiţiei, ordinele liderilor de partid, mari distrugători de păduri, asemeni fratelui lor, Hrebenciuc, ignorând chiar Sistemul de Urmărire a Materialelor Lemnoase". "Ne exprimăm îngrijorarea faţă de posibilitatea limitării accesului sau chiar a închiderii accesului public la componenta web a Inspectorului pădurii", se spune în scrisoarea deschisă menţionată. Sunt aproape 27.000 de cetăţeni care s-au alăturat campaniei organizaţiei de-clic, pentru protejarea Inspectorului pădurii. Cu fiecare zi care trece, inspectorulpadurii.ro e dat uitării. În această situaţie, mulţi români se întreabă: va executa ministerul ordinele politicienilor de tip "Altă întrebare" sau va încerca să stopeze "schweichoferii" indiferenţi ai eternei tranziţii româneşti?
Hoţii au furat păduri de 5 miliarde de euro
În anul 2016, mult iubitul guvern tehnocrat ("guvernul zero", cum îi spunea măreţul lider al PSD), a completat Legea 51 din 1991, cu Legea nr. 2/2016, privind securitatea naţională a României.

Alte articole din acest numar
- Iarba arsă de acasă
- NICUŞOR DAN - Ex-preşedinte USR: "Cred că în politică, la fel ca şi în viaţă, e important să faci ce-ai spus că faci"
- Cel mai fidel cititor - Extragerea lunii IULIE