Toţi, dar absolut toţi, aveau un regret amar: că nu veniseră americanii să ne salveze ţara de ruşi. Cu gândul la iminenta venire a lor au luptat trupele de partizani din munţi, cu aceeaşi speranţă în suflet i-au aşteptat orăşenii şi bieţii ţărani, peste care avea să se năpustească hidra colectivizării.
Americanii au întârziat, iar noi am coborât în bezna istoriei. E în sarcina istoricilor să ne spună de ce SUA nu s-au mai angajat într-un război, care ar fi fost, probabil, al III-lea mondial, după ce abia îl câştigaseră pe cel de-al doilea. Personal, cred că atunci le-am cerut prea mult. Nu puteau, după ce muriseră cu miile pe fronturile Europei, să o ia de la capăt, pentru a-i dezrobi pe cei rămaşi sub cizmele bolşevicilor. Era un sacrificiu prea mare, pe care poporul american nu l-ar fi acceptat. Un lucru e însă sigur. În cele din urmă americanii au venit! Şi nu oricum, ci cu larmă de arme, care să se audă până la Moscova. "Saber Guardian" s-a numit cel mai mare exerciţiu armat al NATO, desfăşurat vreodată pe teritoriul României: 25.000 de militari, 3000 de blindate, din 22 de ţări. Dintre ei, 14.000 au fost americani, mare parte proveniţi de la bazele din Germania, de unde au mărşăluit timp de două zile spre ţara noastră. Scopul declarat al exerciţiului a fost descurajarea unui posibil agresor, care ar îndrăzni să atace flancul estic al NATO. Americanii au vrut să arate că vor şi pot să îşi apere aliaţii. Şi au vrut să vadă cum se comportă trupele multinaţionale sub comanda lor.
Poate că toate aceste cifre, această uriaşă manifestare de forţe, mi se par, în contextul lumii de astăzi, fireşti. În fond, suntem în NATO, iar dacă ne atacă Rusia, ar trebui să fim apăraţi. Ei bine, răspunsul nu era aşa de simplu în urmă cu trei ani. Vă citez dintr-o declaraţie a lui George Friedman, preşedintele agenţiei de analiză a STRATFOR, supranumită şi "CIA privată", pentru că este folosită de autorităţile americane în comunicarea unor mesaje esenţiale, care nu pot fi transmise fără perdea. În 2014, George Friedman declara pentru "România Liberă" că: "SUA nu vor acţiona în forţă, la prima chemare a României în următorii ani, dacă va acţiona vreodată".
Au trecut trei ani de atunci, şi astăzi avem pe teritoriul României 25.000 de soldaţi ai NATO, din care 14.000 sunt americani, veniţi să arate Rusiei că ţara noastră va fi apărată. Operaţiunea "Saber Guardian" a tradus în blindate şi soldaţi promisiunea făcută de Donald Trump preşedintelui român Klaus Iohannis: "Statele Unite respectă şi au respectat articolul 5 (prin care NATO se angajează să îşi apere aliaţii în caz de agresiune externă). În mod cert, vom fi acolo pentru a proteja".
Cred că deţinuţii politici îşi pot dormi în pace somnul de veci: Americanii au venit în România! Şi nu oricum, ci pe tancuri.