Anchetă - Vizita preşedintelui Klaus Iohannis în SUA

- Putem fi entuziaşti? -

Vizita preşedintelui României la Casa Albă a avut loc într-un context special şi s-a soldat cu declaraţii de natură să nas­că entuziasm la Bucureşti. În conferinţa de pre­să comună, ţinută de Trump şi Iohannis, preşe­din­tele american a asigurat România că SUA îi ga­ran­tează securitatea şi a promis investiţii americane masive, în virtutea parteneriatului strategic dintre cele două ţări. Având în vedere comportamentul po­litic curent al preşedintelui american, carac­te­rizat de unii comentatori ca imprevizibil, dar şi evoluţia de până acum a politicii noastre externe, care părea scoasă din priză, se impun cel puţin două întrebări, la care am căutat răspuns împreună cu trei publicişti competenţi în domeniul relaţiilor internaţionale.

1. Care consideraţi că pot fi efectele ime­diate ale întâlnirii dintre preşedintele României, Klaus Iohannis, şi cel al SUA, Donald Trump, şi la ce putem spera pe termen lung?
2. Cum apreciaţi felul în care a fost re­pre­zen­tată România de către preşedintele Iohannis, la această întâlnire, pe care unii au numit-o "is­torică"?


Teodor Baconschi
Scriitor şi diplomat
"Am trăit un moment fast: depinde de noi să-i asigurăm continuitatea"

1. Ultimul preşedinte român a fost primit la Casa Albă acum 6 ani, pe 13 septembrie 2011, "când s-a adoptat Declaraţia privind parteneriatul strategic pentru secolul 21" şi a fost semnat "Acordul privind amplasarea scutului anti-rachetă de la Deveselu" (între timp operaţional, şi trecut sub umbrela NATO). A urmat apoi un soi de pauză, o rupere de ritm. Prin urmare, însăşi reluarea dialogului la vârf cu o nouă administraţie la Washington e o veste foarte bună. Noi ne-am făcut mereu tema, am fost con­secvent pro-americani. Aşteptăm mai multe investiţii americane, ridicarea vizelor şi, poate, un dialog politic (la toate nivelurile) cât mai dinamic.
Pe planul cooperării politico-militare stăm ex­ce­lent, s-a acumulat o vastă experienţă pe teren, cu pers­pective mereu mai bune. Sperăm ca prin dia­logul preşedinţilor Iohannis şi Trump să urmeze o intensificare a relaţiei, care să valorizeze întregul ei potenţial economic, de afaceri, academic şi turistic. Contactul fundamental - sau primul impuls - există: rămâne acum să ţinem pasul cu această deschidere, pentru că nimic nu se realizează automat, adică fără susţinerea din spate a celor două guverne, parla­mente, societăţi civile.
2. A fost o vizită atipică (de pildă, nepregătită de către cei doi miniştri de Externe), la începutul unei pre­şedinţii, de asemenea, atipice. Preşedintele nos­tru, dl Iohannis, s-a prezentat excelent, cu o pres­tan­ţă calmă, care a făcut bună impresie. E foarte im­por­tant şi că cei doi lideri s-au înţeles, că a func­ţio­nat, cum se spune, "chimia interpersonală". Faptul că Donald Trump a afirmat angajamentul Americii pentru apărarea colectivă în NATO (faimosul Ar­ticol 5) stând alături de omologul său român creş­te profilul nostru internaţional.
A fost corectă şi abordarea lui Klaus Iohannis: un NATO puternic, fără antagonisme cu UE, capabil să apere ceea ce domnia sa a numit, judicios, "ci­vilizaţia noastră occidentală". Regret că în 27 de ani de democraţie, n-am învăţat încă să vedem politica externă ca pe un domeniu unde nu mai contează pasiunile şi luptele partizane autohtone. Politizăm to­tul, în loc să vedem că un succes diplomatic apar­ţi­ne României ca atare, mai presus de clivaje ideo­lo­gice şi de agen­da internă. Am trăit, aşadar, un mo­ment fast: depinde de noi să-i asigurăm continui­tatea.

Radu Carp
Profesor la Facultatea de Ştiinţe Politice a Univ. Bucureşti
"Preşedintele României a devenit unul dintre cei mai bine conturaţi oameni de stat din Europa"

1. Până la acest moment, nu avem detalii despre ce au discutat cei doi preşedinţi în întâlnirea bi­la­terală, iar comentariile pe care le facem sunt ex­clusiv pe baza a ceea ce au declarat la conferinţa de presă. Detaliile sunt foarte importante, pentru că ele ne vor arăta exact pe ce coor­do­nate se va întări par­te­neriatul stra­tegic România - SUA. De pil­dă, preşedintele Io­hannis a afirmat că suntem prima ţară care şi-a asu­mat să aloce 2% din PIB pentru armată, ceea ce e perfect adevărat. Totuşi, în bugetul pe acest an, sunt alocaţi, din fon­durile proprii, chel­tu­ie­lilor militare ale ţării numai 1,37%, restul banilor urmând să pro­vină din împrumuturi pe termen lung. Nu ştim în ce condiţii vor fi luate aceste îm­pru­mu­turi, nici cum vor fi acoperite ele. Efortul însă ne este răsplătit prin faptul că SUA ne garantează secu­ritatea - ceea ce a spus preşedintele Trump în mod clar, în conferinţa de presă. Pe de altă parte, pre­şe­dintele Trump a de­cla­rat că sprijină lupta anti­co­rup­ţie din România, şi acesta este un lucru bun. In­ves­tiţiile americane de­pind de un mediu de afaceri cât mai curat. Sunt fir­me mari americane care au avut se­rioase dificultăţi de a se menţine pe piaţa româ­nească, din pricina co­rup­ţiei care guverna anumite domenii de activitate. Toate acestea indică faptul că vizita preşedintelui Iohannis la Casa Albă este un suc­ces. Parteneriatul Strategic între România şi SUA a devenit complet funcţional odată cu această vizită oficială.
2. Dl Klaus Iohannis a făcut o bună impresie la Washington. Şi-a depăşit statutul de politician şi a devenit unul dintre cei mai bine conturaţi oameni de stat din Europa la ora actuală, capabil să abordeze cu dezinvoltură orice întâlnire cu omologii săi şi să do­mine orice discuţie. Niciun cuvânt în plus, ni­ciu­nul în minus. În plus, a vorbit o limbă engleză im­pe­cabilă, cu mult peste nivelul predecesorilor săi, ceea ce contează la un asemenea nivel.

Paul Dragoş Aligică
Politolog, cercetător şi profesor la Universitatea George Mason - SUA
"Lume, ştii ce? Noi doi suntem mai aliaţi ca niciodată"

1. Cel mai important efect pe termen scurt este ca s-au spulberat toate incertitudinile legate de poziţia noii administraţii faţă de problema anga­ja­men­tului strategic şi de securitate comună în re­giu­nea noastră. Din surse şi motive pe care nu e cazul să le discutăm, se crease o stare de spirit care punea semne de întrebare privind modul în care noua administraţie vede NATO, flancul estic şi România, relaţia ei cu SUA. Ce ar fi putut linişti şi schimba părerea celor îngrijoraţi? Modul în care noua administraţie reflectă priorităţile sale strategice în bugetul NATO şi cel al apărării SUA. Din păcate, în ciuda faptului că acest indicator a arătat nu doar continuitate, ci chiar o intensificare în privinţa angajamentului, din nou, din surse şi motive pe care nu e cazul să le discutăm, incertitudinea a continuat să fie alimentată. Răspunsul ultim şi extrem la astfel de îngrijorări este următorul scenariu: preşedintele SUA iese de mână cu cel al României în curte la Casa Albă. Şi acolo cheamă toată suflarea presei şi de faţă cu ea zice: "Lume, ştii ce? Noi doi suntem mai aliaţi ca niciodată şi vom fi şi mai tare în viitor. Şi mai ştii ce? NATO îl întărim. Şi mai ştii ce? NATO va fi activ în caz de nevoie. Uite, lume. Asta e SUA, asta e România, dăm mâna încă o dată, să ne vedeţi şi să auziţi toţi". Ei bine, scenariul ăsta chiar s-a întâmplat. L-am văzut toţi în direct.
Pe termen lung, sunt anticipabile câteva mutări geopolitice majore, sau cel puţin câteva tendinţe în acea direcţie. E prematur să speculăm cu privire la cum ar arăta concret poziţia României în noul con­text emergent. Putem spune cu certitudine un lucru însă: România este foarte bine poziţionată în raport cu aceste evoluţii. Adică, nu intră în confruntarea cu apele tulburi generate de aceste tendinţe, aşa cum a intrat în anii 30, sau în anii 40 şi chiar anii 90, când reaşezări similare au avut loc. Garanţia pe care SUA o oferă României acum este de cu totul altă na­tură decât cele date sau impuse de partenerii europeni sau eurasiatici, în perioadele de turnură mai sus menţionate.
2. Vizita, în totalitatea sa, pare cea mai bine or­ga­nizată vizită de până acum a unui preşedinte român, în întreaga perioadă de când locuiesc eu în Washington DC (15 ani). A punctat aproape tot ceea ce se putea puncta în condiţiile date şi a făcut-o în­tr-un moment foarte important pen­tru evoluţiile glo­bale şi trans-atlan­tice. Unii spun că e cea mai bine orga­ni­za­tă comparativ cu toate. Nu ştiu as­ta. Dar faţă de ceea ce ştiu din ex­perienta mea directă, în mod clar este aşa.
O notă importantă merită aspec­tul de logistică, infrastructură şi or­ga­­ni­za­re a vizitei. Se simte că în acest moment frâiele po­li­ticii ex­terne americane sunt puternic deter­mi­nate, din nou, de acea parte a establishmentului de politică exter­nă american ce vine din zona Penta­go­nului şi a ser­viciilor de intelligence. Şi, în acelaşi timp, se simte că legătura dintre zona notată mai sus şi echi­valentul ei românesc este puternică, funcţio­na­lă, şi pare, într-adevăr, să se fi maturizat într-un real par­te­neriat spe­cial. Vizita asta pare să fi fost - şi pe partea României, nu doar a SUA - a armatei şi ser­viciilor, pe cât a fost şi a Ministerului de Ex­terne. Remar­cabilă şi inteligent calibrată, angajarea şi pe partea de societate civilă, comunitate şi in­fra­struc­tură de idei şi ideologică (vezi vizita la Heritage, think tankuri, în Arlington, şi pre­miul de la "Ame­rican Jewish Commitete"). Din nou: foarte bună consiliere pe acea linie. Alţi preşedinţi ro­mâni din trecut, deşi excelent pozitionaţi teoretic pe acea zonă, prin susţinătorii din Washington şi con­tac­tele lor, au reuşit ca, în practică, în această privinţă, să-şi termine mandatele aproape exact unde înce­pu­seră: adică la zero.

CLAUDIU TÂRZIU