Sănătate magică - Roua şi apa de izvor

- În tradiţiile noastre populare, apa joacă un rol impor­tant. De la apa neîncepută a fân­tânilor, la undele miste­rioase ale pâra­ielor, ea deţine aceeaşi forţă misterioasă de vin­de­care. Să facem o in­cursiune în universul strălucitor-translucid al apei şi-al verii, pentru a desco­peri câteva dintre sursele de forti­fi­care ale acestui anotimp -

ROUA

Despre rouă se spune că este adusă în timpul nopţii pe imaşuri şi prin poieni, de către zânele care joacă toa­tă noap­tea la lumina stelelor, până le trec trei rânduri de ape, care se risi­pesc în jur, strângându-se în cău­şul frunzelor şi florilor. Majori­tatea informaţiilor despre puterea tămă­dui­toare a bobiţelor de rouă ne vin din medicina popu­lară ro­mânească, care ne spune că mer­sul desculţ prin rouă, tăvălitul prin rouă, spălatul pe faţă sau pe mâini cu rouă au o putere magică şi vindecătoare nemaiîntâlnită. Odi­nioară, spă­latul cu rouă era însoţit de descântece şi era făcut doar în anumite zile ale anu­lui, pentru că numai atunci avea putere. Tăvă­litul în rouă era practicat de tot satul, ti­neri şi bătrâni, în ajunul anumitor sărbă­tori (Sânziene­le, Sfântul Gheor­ghe), cu credinţa că o să-i vindece şi o să-i apere de toate bolile, ferindu-i de is­pite şi de deochi, curăţându-i de toa­te păcatele anului ce a trecut.
Studiate prea puţin din punct de vedere me­dical, micile bobiţe de apă strânse pe frunze au, se pare, proprietăţi cu totul deosebite. Le folosea şi marele Paracelsus, care pornea la "cules de rouă" în funcţie de mersul stelelor de pe cer.

Desculţi prin rouă

Este o metodă de călire, înviorare şi revitali­zare pe cât de simplă, pe atât de eficientă. Dimi­neaţa, pe un loc cu iarbă curată (fără cio­buri, spini sau alte obiecte as­­cu­ţite), ne descălţăm, ră­mâ­nând în picioarele goa­le, şi mer­gem aşa, des­culţi, prin rouă, vreme de câteva mi­nute. Apoi ne încălţăm, fără să ne ştergem pe picioare, şi mai facem câţi­va paşi sau chiar o scurtă plim­bare în pas vioi, pen­tru a ne pune în mişcare sân­gele şi a ne încălzi bine picioarele. La început, vom merge prin iarbă doar 2-3 minute; pe ur­mă, putem să facem şi plimbări mai lungi, dar nu mai mult de un sfert de oră, ca să nu se răcească prea ta­re pi­cioa­rele. Timpul cel mai bun pentru această pro­ce­­du­ră este când se îngână noap­tea cu ziua, cu puţin înain­te de răsărit (de altfel toa­te procedurile cu rouă sunt indicate de către tra­diţia populară înainte de răsăritul soarelui).
Acest "tratament" ne căleşte corpul, mai ales zona in­­fe­rioară, făcându-l mai rezistent la frig, la bolile in­fec­­ţioase ale rinichilor, ale vezicii urinare şi ale apara­tu­lui ge­ni­tal. Făcând această manevră în fiecare dimi­nea­ţă, vă veţi simţi de la o zi la alta curăţaţi de multe din emoţiile neplă­cu­te care poate până atunci nu vă dădeau pace. Pe lângă starea de linişte care apare după o ase­me­nea plimbare prin rouă, este foarte probabil să sim­ţiţi şi o reve­nire gradată la o formă, la o vioi­ciune şi un tonus care să vă aducă amin­te de copilărie. Printre bo­li­le vindecate prin călcatul pe iarba udă de rouă men­­ţionăm:
* afecţiu­ni­le urinare şi renale cronice (nefrită, cis­tită, uretrită);
* tul­burările de circulaţie la nivelul pi­cioa­re­lor;
* dermatoze infecţioase cronicizate la nivelul labei pi­cio­rului;
* bolile produse de seden­tarism;
* inapetenţa;
* sensibilitatea la in­fecţii bronşice şi pul­monare;
* astenia, obezi­ta­­tea, surmenajul psihic;
* nevroze produse de cauze diverse.

Spălatul pe faţă cu rouă

Această spălare se face tot dimineaţa, cu puţin înain­te de răsă­ritul soarelui. Trebuie găsită o iarbă foar­­te curată, prin care se trec mâinile de mai multe ori, frecându-le una de alta, ca la o spălare normală. Apoi, se spală faţa şi gâtul. La sfârşit, nu vă ştergeţi cu proso­pul, ci lăsaţi ca roua să se zvânte pe faţă. Această proce­dură se poate face o singură dată sau, şi mai bine, mai multe zile la rând.
Scepticilor le poate veni greu să creadă, dar sute de oameni s-au vindecat de anumite boli, mai ales de piele, cu acest procedeu. Iată câteva în­dru­mări practice pre­luate din medicina popu­lară românească:
* durerile de cap se vin­de­că dacă te speli trei zile la rând pe faţă, pe frunte şi pe ceafă cu rouă;
* chipul reîntinereşte şi ca­pătă strălucire dacă este spă­lat cu rouă cu două zile înainte de Luna plină. Dacă-i spălat cu rouă de pe sân­zie­nele de du­pă noaptea de 24 iunie, el va că­păta un farmec cu totul apar­te;
* ochii dureroşi, care obo­sesc repede sau lăcri­mează des, se vindecă dacă spălăm în fie­care zi, îndelung, pleoa­pele cu rouă. În unele părţi, era obi­ceiul ca această spă­lare să fie urmată de un sfert de ceas de privit norii sau o apă curgătoare domoală;
* bolile de piele şi bubele de orice fel dispar atunci când le spălăm cu rouă. Spălatul se face în zi de sec (de post, după calendarul ortodox) ca să sece bubele. Există şi un descântec care se spune în timpul spălării: "Cum trece roua de soare/ Şi spuma de mare,/ Aşa să treacă răul de pe mine";

Tăvălitul prin rouă

Este o procedură care necesită o iarbă foarte curată şi fără spini şi mai mult spaţiu de desfă­şurare, precum şi o anumită izolare - pentru că unui privitor neavizat îi va veni greu să înţeleagă ce faceţi aco­­­lo, în iarbă. În costum de baie (înain­­­te acest proce­deu se făcea complet dez­bră­cat), vă veţi în­tinde pe spate, ros­to­­go­lindu-vă apoi în stân­ga şi în dreap­ta, aşa încât toată su­prafaţa cor­pului să intre în contact cu roua. La început, aceas­­tă procedură nu va dura mai mult de 2-3 minute, în timp mărind durata la maximum 5 mi­nu­te. Ime­diat după rostogolitul prin rouă, vă veţi îmbrăca bine, cu haine foar­te curate şi din fi­bre naturale, fără însă a vă şterge cu prosopul. Apoi veţi face câteva miş­cări dinamice, pen­tru încăl­zire. Este o metodă de învio­rare şi dina­mi­zare foarte efici­entă. Principala sa indi­ca­ţie sunt bolile de piele, mai ales cele grave, dar în me­dicina populară era indicată pentru o listă mult mai cu­prinzătoare de boli. Iată câteva:
* pso­ria­zisul, epitelio­mul (în fază inci­pientă), alergiile (cu con­diţia ca în iarbă să nu se afle chiar plante la care aveţi alergie), der­matoze re­bele la alte forme de tratament (even­tual produse de cau­ze necu­nos­cute);
* dureri de şale (scia­tică, lombo­scia­tică)
* afec­ţiu­nile renale şi urinare (nefrită, pielo­nefrită, cistită);
* metro­ane­xită;
* reumatism cronic, du­reri mus­cu­lare;
* tulburări nervoase diverse;
* as­tenie psihică şi fizică, somnolenţă;
* sedentarism, dereglări de apetit;
* digestie leneşă.

APA DE IZVOR

Toate apele de munte, fie ele pâraie, râuri repezi sau izvoare au un efect de înviorare cu totul deosebit. O baie rapidă în apa rece a unui izvor de munte este, din punctul de vedere al efectului de înviorare obţinut, cel puţin echiva­lentul a câtorva ceşti de cafea. Pe de altă parte, apa de munte - prin curăţenia, limpezimea, ră­coa­rea sa - este mijlocul de călire, de purificare şi de re­ge­nerare ideal. Unda rece şi cristalină a izvorului lim­pezeşte gândurile, ia şi duce cu ea toate necazurile şi neîmplinirile sufleteşti, ne împacă cu noi înşine şi ne redă pofta de viaţă. De aceea, procedurile cu apă de mun­te sunt consi­de­rate printre mijloacele cele mai efi­ciente pen­tru a reveni rapid la forma maximă.

Spălatul în apă de izvor

Este o metodă de vindecare şi de întreţinere a să­nătăţii, a cărei origine se pierde în negura tim­pului. Se face dimineaţa ori, pentru cei mai frigu­roşi, aproape de vre­mea prân­zului, când soarele stră­luceşte pe cer. După ce intrăm în apă (nu prea mult), luăm un ştergar de cânepă ori de in, îl muiem şi începem să ne spălăm, fre­când energic pielea, ur­când gradat de la picioare spre cap. Pielea nu va fi doar udată, ci şi frecată cu pu­tere cu ştergarul, astfel încât sângele să se pună bine în miş­care. La primele spălări, durata întregii ope­raţiuni nu trebuie să fie mai mare de 3-4 mi­nute, în timp ajun­gându-se la ma­xi­mum 7 minute. După spă­lare, dacă afară este destul de cald, ne putem zvânta direct la soare, fă­când mişcări rapide pentru a ne încălzi. Dacă este răcoare, ne vom îmbrăca (fără însă a ne şter­ge, eventual tamponând puţin corpul cu un pro­sop us­cat) şi apoi vom trece imediat să facem miş­cări de în­călzire sau o plimbare în pas vioi.
Spălarea se face fără săpun sau alte adao­suri, doar cu ştergarul şi cu apa curată. Acest procedeu este şi o me­todă redutabilă de întă­rire a organismului şi de vin­de­care.
În rezumat, prin acest procedeu, organis­mul este pus pur şi simplu să-şi "aducă amin­te" de resursele sale naturale şi să le foloseas­că pentru a-şi restabili sănă­tatea. Iată câteva indicaţii terapeutice:
* sensibilitate la frig, circulaţie periferică deficitară;
* reumatism în forme uşoare;
* deficienţe imunitare, sensibilitate la infecţii res­pi­ra­torii (guturai, gripă, bronşită, pneumonie);
* digestie lentă, atonie digestivă, tulbu­rări de asi­milare;
* infecţii urinare;
* celulită, vergeturi;
* obezitate, îngroşarea taliei, îmbătrâ­nirea prema­tură a pielii;
* stări de contractură musculară - în mod aparent paradoxal, după ce muşchii sunt contrac­taţi la maximum în contact cu apa rece şi în timpul mişcărilor de încăl­zire, ei tind apoi să se relaxeze spontan şi foarte pro­fund, dispărând ca prin farmec focarele de contractură, precum şi senzaţia de disconfort;
* depresie, astenie, anxietate - şocul învio­rător al apei pare să şteargă impreg­nările emoţionale nefaste, făcân­du-ne pur şi simplu să uităm pe loc toate pro­blemele (imagi­nare sau rea­le) care ne chinuiau inutil.

Mersul desculţ pe pietre de râu

Aici, pe lângă virtuţile apei de munte, un rol impor­tant îl are refle­xoterapia făcută pe talpă de către pietre. De multă vreme, reflexote­rapia nu mai este consi­derată o sim­plă superstiţie, ci o metodă de vin­decare a unor boli cât se poa­te de serioase, cum ar fi afecţiunile endocrine, leu­ce­mia, bolile me­tabolice, paralizia ş.a. Or, mersul pe pie­tre nu es­te altceva decât un masaj foarte puternic şi com­plet al tuturor zonelor reflexogene din talpă.
Totul constă în a ne plimba desculţi, vreme de 10-20 de minute, pe pietrele bine rotunjite (ca să nu ne ră­nească) din albia unui râu sau pârâu de munte. Apa nu trebuie să depăşească nivelul gleznelor, iar pietrele nu trebuie să fie prea deni­velate sau foarte alunecoase, pentru că riscăm o căzătură fără nici cel mai mic "efect terapeutic", ba din contră. Ime­diat după acest mers pe pietre, ne vom lua o încălţă­minte călduroasă şi cât mai comodă şi vom evita frigul la pi­cioa­re, care ar anula efectele bine­făcă­toare ale ma­sajului plantar.
Fără a putea constitui neapărat un tratament în sine, călcatul pe pietre de râu este un excelent remediu în tratarea urmă­toarelor boli:
* tulburări digestive - colită, en­terită, dispepsie, tranzit intestinal perturbat, balonare;
* infecţii cronice din zona ge­nito-urinară - cistite, uretrite, ane­xite ş.a.;
* sechele ale paraliziilor, ale unor afecţiuni sau traumatisme cere­brale;
* disfuncţii motorii în general;
* migrene;
* tulburări de ciclu şi de menopauză;
* sterilitate (masculină şi feminină);
* tulburări nervoase de intensitate medie şi mică;
* încetiniri în dezvoltarea fizică şi mintală la copii;
* incontinenţă urinară;
* tulburări de circulaţie periferică.
Lista bolilor este mult mai lungă, cele mai receptive la această formă de tratament fiind mai ales afecţiunile cro­nice şi cele produse de uzura fizică sau psihică.

Contraindicaţii la băile cu ape reci:

Bolile respiratorii, mai ales infecţioase, aflate în fază acută, probleme cardiace în stadii grave, accidente vas­culare recente, ciclu men­strual (mai ales în prima zi), slăbiciune fizică accentuată.