Rezultatele au fost mai degrabă pozitive, chiar dacă nici preţul n-a fost mic. Punerea în defensivă a mafiei, prin acţiunile anticorupţie, şi întărirea capacităţilor NATO pe teritoriul nostru, sunt cele mai evidente. A venit, iată, şi ziua în care SUA au interesul major ca România să fie puternică din toate punctele de vedere: militar, economic şi politic. Din multe motive, între care tensiunile dintre SUA şi Germania, ieşirea Marii Britanii din UE şi instabilitatea Turciei, pe fondul intensificării concurenţei SUA cu Rusia, sunt cele mai importante. Aşa se explică pachetul de promisiuni primit de Iohannis. America ne oferă iarăşi un moment istoric de graţie, în care peste interesul naţional se suprapune interesul unei mari puteri. Şi ar trebui să-l fructificăm, aşa cum am făcut şi cu celelalte, împlinidu-ne idealurile naţionale. Cu atât mai mult cu cât nu avem alternativă.
Dacă, aşa cum e firesc, faptele vor urma rapid declaraţiilor făcute de preşedinţii român şi american, România va deveni un partener adevărat, şi al celor două state-locomotivă ale UE, Germania şi Franţa. Forţa impune respect, iar dezvoltarea economică şi militară vor face din România nu doar o ţară mai atractivă, ci una de importanţă vitală pentru UE. Aşadar, nu doar că relaţiile cu Germania şi Franţa nu se vor deteriora, cum se tem unii, dar se vor îmbunătăţi semnificativ. Bineînţeles, în condiţiile în care vom şti să jucăm şi această carte. Iar Iohannis pare că a înţeles şi nu opune parteneriatul cu SUA celui cu UE.
Desigur, avantajele pe care le vom avea de pe urma investiţiilor americane şi a sprijinului militar vor atrage după ele noi şi mai mari obligaţii ale României în NATO. Însă, avem toate motivele să sperăm că nu presupun şi alte costuri ideologice (pe linia "corectitudinii politice"), având în vedere că SUA, adevăratul şef al NATO, se află astăzi sub zodia conservatorismului. Ba, am putea găsi argumente de marcă americană şi susţinere din partea SUA, pentru a rezista presiunilor ideologice venite dinspre Comisia Europeană.
Cât priveşte expunerea noastră faţă de Rusia - ea este reală, dar nu-i de acum, ci de secole, şi ar fi o naivitate să credem că România ar fi mai puţin primejduită, dacă ar juca un rol insignifiant în NATO, sau dacă ar fi în afara Alianţei. Cu cât vom fi mai bine înarmaţi şi vom avea un parteneriat mai strâns cu principalele puteri occidentale - şi mai cu seamă cu SUA -, cu atât vom fi mai bine apăraţi în faţa unei Rusii permanent hegemonice.
Prin urmare, România are acum o şansă rară de a deveni un actor regional şi chiar continental foarte important. Dacă vom profita de ea sau nu, depinde însă nu doar de preşedintele Iohannis, care, iată, ne surprinde din nou, cât mai ales de priceperea şi loialitatea faţă de România, a politicienilor din coaliţia aflată la putere. Cunoscând clasa noastră politică, riscul de a rata este enorm.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
