Rezultatele au fost mai degrabă pozitive, chiar dacă nici prețul n-a fost mic. Punerea în defensivă a mafiei, prin acțiunile anticorupție, și întărirea capacităților NATO pe teritoriul nostru, sunt cele mai evidente. A venit, iată, și ziua în care SUA au interesul major ca România să fie puternică din toate punctele de vedere: militar, economic și politic. Din multe motive, între care tensiunile dintre SUA și Germania, ieșirea Marii Britanii din UE și instabilitatea Turciei, pe fondul intensificării concurenței SUA cu Rusia, sunt cele mai importante. Așa se explică pachetul de promisiuni primit de Iohannis. America ne oferă iarăși un moment istoric de grație, în care peste interesul național se suprapune interesul unei mari puteri. Și ar trebui să-l fructificăm, așa cum am făcut și cu celelalte, împlinidu-ne idealurile naționale. Cu atât mai mult cu cât nu avem alternativă.
Dacă, așa cum e firesc, faptele vor urma rapid declarațiilor făcute de președinții român și american, România va deveni un partener adevărat, și al celor două state-locomotivă ale UE, Germania și Franța. Forța impune respect, iar dezvoltarea economică și militară vor face din România nu doar o țară mai atractivă, ci una de importanță vitală pentru UE. Așadar, nu doar că relațiile cu Germania și Franța nu se vor deteriora, cum se tem unii, dar se vor îmbunătăți semnificativ. Bineînțeles, în condițiile în care vom ști să jucăm și această carte. Iar Iohannis pare că a înțeles și nu opune parteneriatul cu SUA celui cu UE.
Desigur, avantajele pe care le vom avea de pe urma investițiilor americane și a sprijinului militar vor atrage după ele noi și mai mari obligații ale României în NATO. Însă, avem toate motivele să sperăm că nu presupun și alte costuri ideologice (pe linia "corectitudinii politice"), având în vedere că SUA, adevăratul șef al NATO, se află astăzi sub zodia conservatorismului. Ba, am putea găsi argumente de marcă americană și susținere din partea SUA, pentru a rezista presiunilor ideologice venite dinspre Comisia Europeană.
Cât privește expunerea noastră față de Rusia - ea este reală, dar nu-i de acum, ci de secole, și ar fi o naivitate să credem că România ar fi mai puțin primejduită, dacă ar juca un rol insignifiant în NATO, sau dacă ar fi în afara Alianței. Cu cât vom fi mai bine înarmați și vom avea un parteneriat mai strâns cu principalele puteri occidentale - și mai cu seamă cu SUA -, cu atât vom fi mai bine apărați în fața unei Rusii permanent hegemonice.
Prin urmare, România are acum o șansă rară de a deveni un actor regional și chiar continental foarte important. Dacă vom profita de ea sau nu, depinde însă nu doar de președintele Iohannis, care, iată, ne surprinde din nou, cât mai ales de priceperea și loialitatea față de România, a politicienilor din coaliția aflată la putere. Cunoscând clasa noastră politică, riscul de a rata este enorm.