Mai avem însă ceva de aşteptat până când vom trece din sălile de concerte direct pe nisipul fierbinte al plajelor sau pe pajiştile înverzite de la munte. Până atunci, vă invităm la cea de-a 24-a ediţie a Festivalului EUROPAfest, un eveniment ce se află de ani buni sub ?naltul Patronaj al Casei Regale a României. Iar dacă acasă, noi eram deja convinşi de valoarea acestui eveniment, anul acesta, ea a fost reconfirmată şi de Comisia Europeană, şi de Parlamentul European, prin acordarea titulaturii EFFE, Europe's Finest Festivals.
EUROPAfest este un eveniment ce a crescut de la an la an, un adevărat maraton muzical în care jazzul, bluesul, muzica pop şi cea clasică se împletesc într-o armonie perfectă. Bucureştiul şi Sibiul îşi vor împărţi între ele, în mod egal, seria evenimentelor extrem de bogate care vor aduna peste 300 de artişti din 42 de ţări (Europa), dar şi invitaţi speciali din SUA, Australia, Venezuela, Brazilia sau Japonia. Sunt 10 zile pline de festival, în care puteţi asista la concerte, concursuri internaţionale, recitaluri, jam sessions, sesiuni de autografe, workshop-uri şi, într-un final, la Concertul de Gală, din 20 mai. "An de an, în luna mai, EUROPAfest dă tonul marilor festivaluri din întreaga lume! Anul acesta, sărbătorim 24 de ani de EUROPAfest. 24 de ani în care am oferit publicului larg muzică live de calitate, profesionalism şi eleganţă. Am creat acest festival cu pasiune şi credinţa că putem reuşi. - It's all about live, quality music! (Este vorba despre muzică live, de calitate)", declara directorul festivalului, Luigi Gageos.
Cu mici omisiuni (numărul artiştilor este mult prea mare), desfăşurătorul evenimentelor va arăta astfel:
* 11 mai - EUROPAfest îşi deschide porţile cu un dublu concert în Bucureşti şi Sibiu.
?n Capitală, pe scena Teatrului Odeon, se vor auzi acorduri de jazz şi blues, interpretate chiar de marii câştigători de anul trecut ai festivalului - TRIISM, un trio de muzicieni de jazz din California de Nord: saxofonistul Levi Saelua, basistul Alexander Reiff şi toboşarul James Frink - care vor interpreta compoziţii originale, dar şi muzică folclorică din Balcani, cântece pop şi blues. Sunt nişte cântăreţi plini de entuziasm, ce au cucerit până acum publicul la festivaluri din SUA, dar şi din Europa, inclusiv la concursul de jazz EUROPAfest din 2016, unde au fost câştigătorii Marelui Premiu.
?n aceeaşi seară, pe scena Sălii Thalia din Sibiu, va avea loc un concert simfonic cu laureata EUROPAfest din 2016, Rosalind Phang. Rosalind are 22 de ani, s-a născut în Malaezia şi a început să cânte la pian la vârsta de 5 ani. La 8 ani a susţinut primul recital în Jakarta, iar la 10 ani, a fost invitată să studieze cu o bursă integrală la prestigioasa şcoală "Yehudi Menuhin" din Londra. De atunci a rămas în Europa, unde şi-a continuat studiile. Rosalind a fost premiată anul trecut cu locul I la Jeunesses International Piano Competition Dinu Lipatti (2016) şi a câştigat, de asemenea, un premiu la Kawai S-Course Music Competition, în Japonia. Pe scena de la Sibiu, va evolua împreună cu orchestra Filarmonicii locale.
* 13-20 mai - se desfăşoară Bucharest International Jazz Competition, una dintre cele două competiţii pentru care o mulţime de artişti au străbătut drumul până la noi, cotată de BBC între primele trei concursuri de jazz din Europa, şi în cadrul căreia puteţi asculta concertele oferite de noul val de artişti. S-au înscris 22 de trupe din 20 de ţări din Europa, SUA, Canada sau Brazilia, care promit şapte seri muzicale pline de antren, originalitate, ritm, armonie şi combinaţii inedite. Aşadar, îi veţi asculta printre alţii pe cei de la Cocoon (Italia), un cvartet alcătuit din 4 studenţi ce studiază la Universitatea de Jazz din Siena (Italia). Francesca Gaza (voce), Luca Sguera (pian), Saverio Cacopardi (tobe) şi Alessandro Mazzieri (bass) cântă un jazz cu influenţe pop, rock şi muzică electronică. Dar şi pe cei de la "Far From Carolina", un duo britanic ce cântă "americana music", la cel mai înalt nivel. Acest duo este alcătuit din profesorul de chitară Terry Lees şi cântăreaţa şi chitarista Mel Hayes. Cei doi au mare experienţă, căci au cântat împreună în peste 1000 de festivaluri şi evenimente, atât în Marea Britanie, cât şi în SUA.
* 12-19 mai - o altă serie de evenimente interesante se vor desfăşura sub titulatura - Caffe Festival Ibis. Artiştii care vin la festival se mută, practic, din sala de concerte, în Caffe L'Estaminet, din cadrul Hotelului "Ibis Nord", pentru a fi mai aproape de public. Seară de seară vor susţine într-un cadru mai intim recitaluri de jazz, blues şi jam session.
* 14-20 mai - Jeunesses International Flute Competition Dinu Lipatti. Această competiţie are misiunea de a descoperi şi promova noile stele ale muzicii clasice. Anul acesta, nu mai puţin de 108 flautişti din 36 de ţări se luptă pentru premii de 10.000 euro.
* 17-20 mai - Master-classes şi workshop-uri. Pentru cunoscători, se organizează, spre finalul acestui festival, şi o serie de cursuri. Punctul de atracţie îl reprezintă workshop-urile de jazz, conduse de profesorii americani de la Colegiul Muzical Fullerton James Linahon - producător, compozitor şi trompetist, şi Markus Burger - compozitor şi pianist, ambii membri ai juriului pentru concursul Bucharest International Jazz.
* 20 mai - Gala EUROPAfest. Festivalul se va încheia aşa cum se cuvine, cu o gală ce include decernări de premii, discursuri şi, bineînţeles, momente de muzică bună.
(Detalii despre concerte şi bilete găsiţi pe site-ul www.jmEvents.ro).