După două războaie mondiale, care au lăsat bătrânul continent european semidevastat, stors de vlagă, atât din punct de vedere moral, cât şi economic, şase state curajoase s-au gândit că a venit timpul să întreprindă ceva pentru a aduce stabilitate şi pace în Europa. Aceste state au fost Belgia, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda şi Germania de Vest. Drumurile lor s-au întâlnit la Roma, unde au semnat, la 25 martie 1957, ora 6.50, Tratatul care a pus bazele Comunităţii Economice Europene, o versiune a ceea ce avea să devină Uniunea Europeană, aşa cum o cunoaştem azi. Astrograma evenimentului reflectă energia propice începuturilor, cu Soarele evenimentului situat în prima zodie, cea a Berbecului. Berbecul fiind prima dintre cele 12 zodii, acest lucru favorizează începuturile. Bunele intenţii ale celor şase se pot vedea după ascendentul în Balanţă, semnul diplomaţiei şi al toleranţei. Planeta care guvernează Balanţa este micul benefic Venus, care se găsea, la ora semnării Tratatului, în semnul Peştilor. Aceasta este o poziţie deosebit de bună pentru planeta Venus. În termeni astrologici, se cheamă că ea se găseşte în exaltare, adică îşi face treaba mai bine decât în orice alt semn zodiacal. Ea se găseşte chiar alături de Soare (centrul, inima) şi de Mercur (planeta comunicării, dar şi a comerţului) în Berbec, în Casa a şasea. Această Casă astrologică descrie relaţiile de muncă, arătând că cei şase semnatari sunt realmente puşi pe treabă, că ei cred cu adevărat în viitorul acestui proiect şi că sunt dispuşi să comunice eficient şi amical între ei. Vedem că iniţiatorii Tratatului de la Roma aveau şanse să creeze un organism cu suficientă forţă şi greutate pentru a feri Europa de proliferarea războaielor şi a decăderii economice. Dar un aspect nefavorabil anunţa faptul că acest proces avea să treacă prin momente de impas, imposibil de prevăzut la ora aceea. Luna, cea care simbolizează popoarele, se găsea într-o poziţie puternică, pentru că se afla în Casa a patra, a cărei stăpână este şi în semnul Vărsătorului, zodie a prieteniei şi a progresului social. Casa a patra reflectă şi familia, legăturile de strânsă rudenie, deci şi acest fapt întărea formarea unei uniuni statale strânse între cei şase. Dar pe lângă aspectele frumoase ale acestei Luni, există şi unul deosebit de tensionat. Este vorba despre opoziţia Lunii în Vărsător cu planeta Uranus, tocmai planeta guvernatoare a semnului Vărsătorului. Această opoziţie între Lună şi Uranus arată că Tratatul de la Roma avea să se dezvolte într-o manieră surprinzătoare, cu momente disruptive, în momente imposibil de prevăzut.
Marea cruce
Dacă privim situaţia celor şase magnifici din punctul de vedere al astrologiei geografice, constatăm că, dintru bun început, între cinci dintre ele existau tensiuni. Pentru a înţelege mai bine natura acestora, e bine să amintim că în astrologie există două aspecte negative mari şi late. Prima este opoziţia, adică, după cum îi arată şi numele, o distanţă de 180 de grade pe arcul de cerc. Cea de-a doua se numeşte cvadratură sau pătrat, fiind descrisă, după cum îi arată şi numele, de un unghi de 90 de grade. Şi iată cum se poziţionează capitalele principalelor state participante:
Privind reprezentarea vizuală a cinci dintre cele şase capitale implicate, observăm două lucruri. Dacă le unim printr-o linie, obţinem imaginea unei cruci, care în astrologie se numeşte "marea cruce". Aceasta este compusă din două opoziţii şi patru cvadraturi. Se poate mai rău? Nu. Oraşul trecut la baza crucii, Berlinul, secţionat în două de americani şi sovietici, era, tehnic vorbind, capitală doar pentru Germania de Est, care nu era semnatară a Tratatului de la Roma, Germania de Vest având capitala la Bonn. Dar tocmai această mare cruce geografică indica faptul că adevărata capitală a Germaniei continua să fie, din punct de vedere energetic, Berlinul, care de altfel a şi devenit capitala Germaniei reunificate.
Aşa cum există expresia că fiecare om trebuie să-şi ducă crucea, tot aşa, şi dintr-o perspectivă astrologică, marea cruce poate şi trebuie să fie purtată, pentru că, prin efortul de a rezolva aspectele tensionate care o compun, crucea suferinţei se transformă într-una a izbăvirii. Şi, după cum se vede, niciuna dintre ţările cu câte un braţ al crucii pe umăr, nu a abandonat proiectul european, şi e greu de presupus că vreuna dintre ele o va face. După cum se vede, Londra nu figurează printre capitalele de mai sus.
Marea Britanie sau Perfidul Albion
De parcă n-ar ajunge faptul că majoritatea oamenilor spun "Anglia", când se referă la Marea Britanie, că unii nu ştiu că se mai numeşte şi "Regatul unit" (U.K.) aceasta mai poartă un nume cu conotaţie peiorativă, în lumea politică şi jurnalistică. Şi anume, Perfidul Albion. Să vedem ce ne spune "onorabila doamnă Wikipedia" despre această expresie: "Perfidul Albion a devenit o expresie consacrată în Franţa secolului 19. (...) Termenul era folosit de jurnaliştii francezi ori de câte ori apăreau tensiuni între Franţa şi Marea Britanie".
"În zonele de limbă germană, expresia "das perfide Albion" a început să fie folosită din ce în ce mai des în perioada Imperiului German (1871-1918), pe fondul creşterii tensiunilor între Marea Britanie şi Germania".
O definiţie modernă, demnă de a fi menţionată, îi aparţine şefului guvernului local din Gibraltar, domnul Fabian Picardo. "Poziţia Regatului Unit este de obicei atât de nuanţată, încât este greu de precizat unde se situează de fapt". Nuanţarea de care pomenea domnul Fabian Picardo cu o fină ironie, demnă de însuşi Perfidul Albion, s-a regăsit şi în atitudinea contradictorie, uneori cu tente duplicitare, a Marii Britanii faţă de Marele Experiment European. Nu a fost prima oară când monarhia britanică a jucat pe degete interesele unei Europe pe care o priveşte cu o circumspecţie firească pentru nişte insulari - care au mai trecut prin momente de restrişte legate de relaţia lor cu "The Continent".
"Exit întâiul" s-a produs prin "abandonarea dreptei credinţe, prin exit-ul Angliei din sânul Bisericii Catolice", după cum spunea Petru Dumitriu, în articolul său "Despre folosirea potrivită a expresiei Perfidul Albion". Se referea, desigur, la faptul că Henric al VIII-lea i-a dat cu tifla Papei Clement al VII-lea, după ce acesta l-a excomunicat, şi a provocat Schisma ce avea să dea naştere Bisericii Anglicane. Cu alte cuvinte, regele Henric al VIII-lea, în tinereţea lui fervent adept al Bisericii Catolice, autor chiar al unor scrieri teologice şi bun prieten cu papa, a întors spatele Romei, atunci când obedienţa faţă de Vatican a început să contravină multiplelor sale interese matrimonial/ politice. Aşa se întâmplă şi acum, cu deosebirea că Marea Britanie a decis ruptura, pentru că nu mai doreşte să primească, prin ordine de la Bruxelles, injecţii cu migranţi din alte ţări decât din fostele colonii. Pentru cei care au trăit o vreme în Regatul Unit, atitudinea britanicilor nu este câtuşi de puţin surprinzătoare. Presa britanică obişnuieşte să se refere la Europa prin expresii ca "The Continent" sau "Overseas". Văduva unui vicar, care după moartea soţului său a pus prima oară piciorul pe continent, vizitând Italia, ca să uite de pierderea suferită, a fost întrebată la întoarcere de nepoata ei, jurnalistă la BBC, care călătorise prin toată lumea, cum a fost. Bătrâna doamnă i-a răspuns sec: "Ţara este foarte frumoasă, dar din păcate, este plină de străini". Vedeţi dumneavoastră, oriunde calcă picior de britanic, chiar şi o fragilă şi credincioasă văduvă de vicar, toţi ceilalţi sunt "străini". Având în vedere această mentalitate insulară, colonialistă şi circumspectă, nu-i de mirare că Marea Britanie nu s-a repezit să adere la conglomeratul de ţări europene decât în 22 ianuarie 1973. Pentru finii cunoscători ai inimii Commonwealth-ului a fost de mirare chiar faptul că Regatul Unit al Marii Britanii a catadicsit să se lanseze în această aventură, şi nu că au decis să se retragă. Astrograma evenimentului descrie mai degrabă un gest de genul "dacă-i musai, cu plăcere", decât o alegere asumată a unui statut oarecare într-o ierarhie de tip european. În astrograma evenimentului apare din nou ca factor perturbator tema Vărsător - Uranus, la fel ca la crearea Comunităţii Economice Europene. Soarele, Mercur şi Saturn se găsesc în Vărsător, un da pentru prietenie, un refuz pentru ierarhie. Uranus, Neptun şi Luna se găsesc în astrograma de aderare în aceeaşi zodie cu Soarele Marii Britanii (în două dintre versiunile cele mai folosite: încoronarea regelui William I, 25 decembrie 1066 sau cea mai des folosită de astrologii britanici, 1 ianuarie 1801, când s-a produs uniunea Marii Britanii cu Irlanda.). Mesajul pe care-l transmite astrograma aderării la UE ţărilor membre poate fi interpretat şi prin parafrazarea moralei din fabula lui Grigore Alexandrescu: "Eu voi Comunitate, dar nu pentru căţei." Şi, am putea adăuga noi, din punctul de vedere al celei mai vechi democraţii europene moderne: "În niciun caz nu voi deveni unul dintre ei".
Dacă ne luăm după caracteristicile enumerate mai sus, ne dăm seama că marile puteri, cele care dau tonul pe lumea asta, ar trebui să aparţină semnelor cardinale. Aşa şi este. Deşi ţările au, de regulă, mai multe astrograme, gândite să reflecte diferitele stadii prin care trec, astrologii obişnuiesc să convină asupra uneia sau unora, care reflectă esenţa ţării respective. Am văzut deja că astrogramele cel mai des folosite pentru Marea Britanie cad sub incidenţa Capricornului, care este un semn cardinal. Franţa are ca zi naţională 14 iulie, dublă zi de comemorare pentru francezi. Atunci s-a produs Căderea Bastiliei (14 iulie 1789) dar şi Celebrarea unirii naţiunilor franceze (14 iulie 1790), deci data plasează Franţa sub semnul Racului. Întocmind cerul natal al celei de-a cincea Republici, întemeiată de Charles de Gaulle pe 4 octombrie 1958, Franţa apare cu Soarele în Balanţă. Atât Racul, cât şi Balanţa sunt semne cardinale. Statele Unite ale Americii s-au constituit pe 4 iulie, situându-se de asemenea sub semnul cardinal al Racului. Germania reunificată încă nu a întrunit acordul astrologilor în privinţa zilei de naştere, disputa fiind între Rac (1 iulie 1990) când s-a petrecut uniunea economică a Germaniei de Vest cu cea de Est, şi Balanţă (3 octombrie 1990) când a avut loc unificarea politică a celor două ţări, din nou două zodii cardinale. China este privită în mod tradiţional ca fiind guvernată tot de Balanţă, în timp ce India este guvernată de Capricorn. Atunci când una dintre planetele lente intră într-un semn cardinal, toate semnele cardinale sunt afectate, pentru că ele sunt dispuse în cruce.
Deci, primesc - fie un aspect de opoziţie, fie unul de cvadratură din partea respectivei planete. Niciunul plăcut, desigur. Iar planeta puterii şi a transformărilor definitive, Pluton, a intrat în semnul Capricornului la finele lui noiembrie 2008 şi va pleca de acolo de-abia în 2024. La începutul lui martie 2011, altă planetă lentă, şi anume Uranus, planeta schimbărilor radicale ale structurilor sociale, precum şi a tehnologiei avansate, a intrat în Berbec, accelerând procesul iniţiat de Pluton, în special în intervalul 2012-2014. E clar că influenţa lor asupra marilor puteri e semnificativă. Ele se pot simţi tentate să câştige (sau să recâştige) tot mai multă influenţă, să-şi încerce puterile asupra altor state sau să dea tonul unor mari schimbări. Oricum ar fi, procesul se află în plină desfăşurare şi nu-i vom afla rezultatele curând. Ce se va întâmpla însă cu Marea Britanie? Dacă ne uităm la astrograma Marii Britanii, întocmită pentru 1 ianuarie 1801, vom vedea cât de puternic sunt reprezentate semnele cardinale: Soarele Regatului se găseşte în Capricorn, Luna în Rac, iar Ascendentul în Balanţă. Monarhia constituţională britanică nu este alcătuită de aşa manieră încât să poată da întâietate vreunui alt stat, nici măcar unei federaţii sau uniuni, dat fiind că în cerul său natal figurează proeminent trei dintre cele patru semne cardinale. Al patrulea s-a materializat sub foma celor două femei Premier, ambele născute sub semnul Balanţei, care au avut de luat decizii dificile în perioada unor schimbări complexe: Balanţa Margaret Thatcher, supranumită şi "Doamna de fier", a contribuit în mod semnificativ la desprinderea Marii Britanii de curentul dominant în Europa acelei vremi. Acesta era un curent moderat de stânga, cu economia controlată de stat şi multe subvenţii guvernamentale. Thatcher a reuşit să impună un soi de brexit, o mişcare neoliberală, care a primit chiar numele de "thatcherism", care a constat în privatizarea industriilor de stat, o piaţă liberă şi reînvierea naţionalismului britanic. În anii în care Premierul Margaret Thatcher a fost la cârma guvernului britanic, economia a crescut, un război a fost câştigat (Falkland) şi s-a manifestat un procentaj foarte ridicat de opoziţie faţă de ceea ce reprezenta Uniunea Europeană. Astrograma "Doamnei de fier" o descrie ca fiind un politician de forţă, cu Ascendentul în Scorpion, în conjuncţie cu Saturn, arătând de ce puterea doamnei Thatcher se manifesta controlat, cu un simţ strategic deosebit, dar şi cu capacitatea de a-şi placa adversarii rapid şi fără drept de replică. Premierul britanic Theresa May, care are de condus ţara într-o perioadă atât de incertă şi periculoasă este, de asemenea, Balanţă. Şi ea este născută cu Saturn în Scorpion, în conjuncţie cu Ascendentul, atâta doar că ascendentul ei este în Săgetător. În cerul natal al amândurora se află steaua fixă Regulus (steaua regalităţii joacă un rol deosebit), aşa cum le stă bine premierilor dintr-o monarhie atât de importantă. Cei marcaţi de energia sa sunt "cu inimă largă, liberali în stil mare, generoşi, ambiţioşi, atraşi de putere, entuziaşti şi independenţi." Va reuşi însă Theresa May să egaleze performanţele predecesoarei sale colegă de zodie, într-un context şi mai greu de controlat?
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
