Vise de câine
Fenomenul paranormal aparţine întregii naturi. Greu de acceptat de ştiinţă, afirmaţia aceasta e dovedită de mii de întâmplări fascinante, adunate între coperte de cărţi. Mai ales când e vorba de animale, se pare că percepţia extrasenzorială reprezintă o regulă. În special animalele de companie, câinii, pisicile şi păsările pe care le ţinem pe lângă noi, pot deveni protagonişti ai unor scenarii fantastice. Iată, de pildă, povestea cât se poate de stranie a unui vis care reuneşte doi câini: Snooker şi Napper. Amândoi sunt de rasă Airdale, trăiesc în case vecine şi găsesc o plăcere nebună să plece, fără ştirea stăpânilor, în lungi şi aventuroase plimbări. Într-o noapte, din odaia în care dormea, Snooker a început să urle lugubru, lovind puternic cu labele în podea. Degeaba a fost mângâiat şi alintat de stăpâni, degeaba i s-au spus cuvinte de liniştire: scheunăturile şi lătrăturile lui au continuat până în zori. A doua zi, vecinii au adus ştirea neagră că Napper, nedespărţitul tovarăş de drumeţii al lui Snooker, fusese călcat de un camion. Cum poate fi numit acest fenomen? Telepatie? Clarviziune? Desfăşurarea evenimentelor a dovedit că este vorba despre altceva...
Conform afirmaţiilor stăpânilor lui, până la moartea amicului său, Snooker fusese cel mai năzdrăvan şi mai imprudent patruped. Dar de atunci înainte, firea lui s-a schimbat radical. A devenit atât de speriat şi de angoasat, încât chiar şi zgomotul îndepărtat al vreunui motor îl făcea să se ascundă sub pat. Pe stradă, de unde până atunci traversa ca săgeata, fără să ţină seama de pericolele care-l pândeau, după moartea lui Napper, trebuia să fie forţat să păşească pe zebra pietonală de parcă scăpase el însuşi de sub roţile camionului. Transformarea patrupedului într-o fiinţă temătoare şi precaută a fost atât de neaşteptată, încât stăpânii aveau adesea senzaţia că e "sfătuit" în mod invizibil de bietul prieten pierdut. "Nimic nu este izolat în imensitatea creaţiei, toate lucrurile sunt legate între ele prin fire invizibile, prin relaţii secrete, profunde şi constante, care constituie legea organică şi vie a universului", spune celebrul om de ştiinţă şi scriitor Alexis Carrel în cartea sa "Reflecţii asupra conduitei vieţii". Poate că în această lumină trebuie înţeleasă şi aventura onirică a romancierului Rider Haggard, reputat pentru scrierile sale premonitorii. Într-o noapte, el l-a văzut în vis pe bătrânul său câine, Bob, care zăcea întins pe o parte, între trestiile unui smârc mlăştinos. Printr-un fenomen de identificare - acelaşi ca în cazul lui Snooker şi Napper - Haggard a început să geamă şi să scâncească prin somn asemenea unui animal rănit, până când, intrigată de ce se întâmplă, soţia lui l-a trezit, întrerupându-i coşmarul. A doua zi dimineaţă, menajera şi-a informat stăpânii că Bob dispăruse. A fost găsit într-o baltă, la doi kilometri de oraşul în care locuia Rider Haggard. Faptul că bietul brac avea capul zdrobit şi labele din faţă tăiate a dus la concluzia că fusese omorât de un tren.
Tendinţa de identificare: aceasta este marea forţă universală, capabilă să înlăture barierele interpersonale aşezate de spiritul conştient, ajutându-ne să atingem o dimensiune psihică în care individul încetează să fie doar el însuşi, intrând în consonanţă cu cea mai umilă făptură creată de Dumnezeu: o plantă, un animal. Maeterlinck, un alt cunoscut scriitor belgian, într-o altă celebră carte, "Oaspetele necunoscut", adânceşte această problemă a egalităţii în faţa creaţiei, afirmând că în subconştientul nostru există o zonă originară, în care suntem - ca suflet, şi nu ca inteligenţă - egali cu întreaga creaţie. Un fel de substanţă psihică a întregului univers, numită de autor "spirit difuz".
Corul găinilor
Se pare că înţelegerea directă cu animalele nu este posibilă decât în planul extrasenzorial sau la nivelul subconştientului. Mai "sus" nu se poate, pentru că omul "normal" e prea ocupat să-şi asculte vocea orgolioasă şi egocentrică a eului conştient, pentru a putea percepe semnalele tainice ale universului înconjurător, "vocea" lumii mărunte. Sfinţii au auzit această voce câteodată, putând să converseze cu păsările, cu lupii şi cu peştii, dar sfinţii au simplitatea şi puritatea copiilor. În plus, ei cunosc limbajul şi drumul iubirii. Nu există nicio formă posibilă de înţelegere naturală, spontană, cu plantele sau cu animalele, care să nu se bazeze pe afecţiune, pe o încredere profundă şi reciprocă. Acesta este terenul pe care apare ceea ce numim până astăzi iubire: interferenţe psihice care produc identificări.
Papagalul încăpăţânat
Pe tărâmul acestei simbioze afective şi psihice au loc cele mai interesante fenomene paranormale legate de animale. În presa engleză de acum câţiva ani, a făcut mare vâlvă Nataşa, o imigrantă de origine rusă, care trăia împreună cu soţul său bătrân şi infirm şi cu doi câini basset. Consemnaţi să stea într-un hol de către ordinele severe ale stăpânei lor, ei se plimbau permanent, ca două santinele instruite, mereu în alertă, executând la perfecţie sarcinile primite: să nu latre decât din motive întemeiate. Pe scurt, ei nu lătrau decât dacă cineva se apropia de apartament. Dar aici trebuie făcută o precizare: un câine oarecare ar fi lătrat la orice zgomot de paşi. În schimb, cei doi făceau o selecţie inteligentă, bazată pe clarviziune, semnalând doar viitorii vizitatori, fără să greşească vreodată. Oare cum era posibil aşa ceva? Pentru a aprecia corect această incredibilă performanţă, mai trebuie precizat că cei doi câini nu aveau niciun control vizual (holul nu avea fereastră), iar pe scările blocului locatarii circulau permanent. Cu toate acestea, patrupedele lătrau doar când cei care veneau erau musafiri aşteptaţi... Singura explicaţie oferită presei de stăpâna bassetilor a fost şi mai bizară: "Câinii ştiu o grămadă de lucruri. Din păcate, nu pot vorbi. Dar eu îi înţeleg perfect. La animale, la fel ca şi la oameni, există un fel de a şti lucrurile subconştient, ceva care vine din adânc".
Mai nonconformişti decât colegii lor de pe continentul european, psihologii americani susţin că între animale şi oameni se poate stabili o "interferenţă psihică directă", graţie căreia animalele se pot comporta uneori într-o manieră net superioară standardelor lor biologice. Ele percep "informaţii despre evenimente utile sau nocive chiar la mare distanţă, fără ajutorul unor organe specializate". Se înţelege de la sine că astfel de afirmaţii nu constituie decât o aproximaţie în ceea ce priveşte cunoaşterea teoriilor ce cuprind un vast câmp de fenomene. Ele au implicaţii filosofice şi ştiinţifice de o întindere considerabilă şi ne permit să acceptăm un ansamblu de fapte care altfel ni s-ar părea absurde, ca de pildă povestea cu papagalul profesorului Edmund Koehler, un ilustru specialist al psihologiei animale. Acesta îşi învăţase pasărea să salute cu un zgomotos "la revedere" pe orice vizitator care pleca din casa sa. Mulţi dintre ei au încercat să-l păcălească pe papagal, îndreptându-se spre uşă şi prefăcându-se că ies, când de fapt nu aveau intenţia să plece. Ei bine, în niciunul dintre aceste cazuri, papagalul nu a vorbit. Oare de ce? E limpede că nu din motive de inteligenţă, ci datorită aceleaşi înţelegeri, bazate pe afecţiune, a intenţiilor stăpânului. Fără să i se fi explicat prin cuvinte, pasărea se identificase într-un plan subtil, psihologic, cu dorinţa lui Koehler de a spune "la revedere" numai când cineva pleca de-adevăratelea.
Caii matematicieni
Inteligenţa care vine de departe
După părerea psihologilor americani, inteligenţa animalelor are rădăcini detectabile în subconştient. În cazul calului Muhamed, acesta nu reţinuse din lecţiile stăpânului său, Krall, decât rudimentele aritmeticii: ştia, de exemplu, că cinci ori cinci fac douăzeci şi cinci şi că cinci este rădăcina pătrată a lui douăzeci şi cinci. Dar, "un lucru nou şi total diferit s-a eliberat dintr-odată din psihismul calului". Fără ca nimeni să-i arate modul de extragere a rădăcinilor de un grad ridicat, el a putut singur, singurel, sau mai degrabă cu ajutorul misterioasei inteligenţe ieşite din comun, să rezolve instantaneu, ca printr-o intuiţie directă a soluţiei căutate, rădăcini cubice, la puterea a patra şi a cincea ale unor numere lungi, scrise pe o tablă. Este un fenomen care atestă existenţa unui factor misterios al inteligenţei, despre care se poate spune doar că nu este supus unui control conştient şi că este în măsură să folosească surse situate cu mult dincolo de patrimoniul individual. "Subconştient sau supraconştiinţă, este clar că trebuie să recunoaştem existenţa unei dimensiuni psihice necunoscute, care se întinde deasupra noastră şi la care putem avea acces, în unele cazuri, prin intermediul clarviziunii."
O singură ipoteză permite explicarea diferitelor fenomene examinate până aici: ipoteza clarviziunii animalelor. Animalele sunt toate clarvăzătoare, pentru că trăiesc într-o stare de conştiinţă particulară, care are legături cu visele. "Starea de veghe la animal este foarte apropiată de somnambulismul omului", spune psihologul american J. Ochorowici. "Neavând nicio noţiune a timpului, animalele trăiesc într-un fel de somn perpetuu." Ca orice clarvăzător, animalele sunt deci instrumentele unui psihism care le transcende. Toate aceste lucruri ar trebui să ne sporească consideraţia pentru animalele din jurul nostru, atât de legate de psihismul nostru şi atât de pregătite să asimileze prin căi nevăzute calităţile cunoscute şi necunoscute pe care le posedăm. Observându-le cu mai multă răbdare şi afecţiune, vom descoperi cât de bine ne înţeleg stările de spirit, dorinţele şi neîmplinirile, reactualizând încontinuu misterul şi frumuseţea creaţiei.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
