În anul 2005, cercetătorii de la Stanford University School of Medicine au invitat 1200 de persoane adulte din SUA să răspundă la un chestionar. 25% dintre respondenţi au declarat că principala lor sursă de dureri este spatele, mărturisind că această suferinţă se răsfrânge în mod negativ asupra muncii lor, ca şi a altor îndatoriri, a activităţilor zilnice, a somnului, a stării generale de spirit şi, mai ales, a poftei de viaţă. Din păcate, durerile de acest tip nu sunt uşor de combătut. Deşi participanţii la sondajul sus-amintit apelaseră la medicamente alopate şi tehnici mentale de relaxare, numai 50% dintre ei afirmau că ele au avut efect. Astfel, un număr impresionant de oameni înghit zilnic cantităţi uriaşe de medicamente care, în final, le aduc prea puţin folos.
Nu cu multă vreme în urmă, soluţiile oferite de medici pentru durerile de spate erau: repaos, un tratament medicamentos pe termen lung şi intervenţia chirurgicală. Din fericire, acum nu se mai recurge atât de des la bisturiu. În cazul când vi se recomandă totuşi operaţia, noi v-am sfătui să cereţi o a doua opinie medicală. Fiindcă practica ne arată că 80% dintre pacienţii care nu acceptă să fie operaţi reuşesc să-şi calmeze treptat durerile într-un interval de aproximativ patru luni. Desigur, aceasta nu înseamnă să renunţăm din principiu la orice medicaţie. În fazele acute, cu dureri violente, se pot administra pe o perioadă scurtă analgezice, aspirină şi alte antireumatice nesteroidiene, care ameliorează simptomele, cel puţin temporar. În situaţiile foarte grave pot fi indicate codeina şi chiar un preparat cu morfină - ambele au la bază o materie primă vegetală: seminţele de mac.
Alimente cu valoare terapeutică împotriva durerilor de spate
Nu trebuie să neglijăm faptul că există o serie de alimente capabile să prevină şi să trateze eficient durerile cronice de spate.
*** Ardeii iuţi
Capsaicina, o substanţă răşinoasă, usturătoare, căreia i se datorează şi gustul ardeilor iuţi, este cel mai puternic analgezic natural. Aplicată extern, ea distruge aşa-numita substanţă P, responsabilă pentru transmiterea impulsurilor dureroase. În absenţa substanţei P, semnalele de durere nu mai pot ajunge la creier. Zeci de studii atestă faptul că mai multe tipuri de dureri, inclusiv cele de spate, pot fi calmate temporar cu ajutorul capsaicinei.
Vă puteţi procura din comerţ o cremă cu 0,025 până la 0,075% capsaicină, cu care să vă ungeţi spatele de trei-patru ori pe zi. Aveţi şi alternativa (mai ieftină) de a mărunţi în blender câteva teci de ardei iute crud şi de a aplica pasta obţinută direct pe porţiunile dureroase ale spatelui. Sau de a-l combina cu o cremă oarecare, de exemplu Nivea. Pentru oricare dintre variante v-aţi decide, vă puteţi aştepta ca la primele utilizări să simţiţi o arsură, care însă va dispărea treptat, pe măsură ce continuaţi tratamentul. După aplicarea cremei sau a pastei de ardei, este obligatoriu să vă spălaţi bine pe mâini, căci dacă duceţi apoi întâmplător degetele la ochi, nas sau gură, veţi avea surpriza unor senzaţii extrem de neplăcute.
Capsaicina se administrează de preferinţă extern. Cu toate acestea, vă va fi de folos să mâncaţi mai mulţi ardei iuţi, sosuri condimentate cu ei şi pulbere de piper Cayenne (care, deşi poartă acest nume, n-are nicio legătură cu piperul, ci se obţine prin măcinarea tecilor uscate de ardei Cayenne). O altă posibilitate ar fi să luaţi de trei ori pe zi tinctură Cayenne (0,3 până la 1 ml). De asemenea, vă puteţi prepara o infuzie din jumătate de linguriţă, până la una întreagă, de pulbere de piper Cayenne (2,5-5 g), lăsată 10 minute într-un sfert de litru de apă clocotită. Din această infuzie se ia de trei-patru ori pe zi câte o linguriţă, diluată în apă.
*** Ghimbirul
Ghimbirul conţine în cantitate mare o substanţă cu puternic efect antiinflamator, numită zingibain. Specialiştii apreciază că ea este mai eficientă decât bromelaina din ananas, ori papaina din papaia. Se pare că în ghimbir există de o sută optzeci de ori mai multe enzime proteolitice decât în papaia, motiv pentru care el reuşeşte mai bine să amelioreze suferinţele de origine inflamatorie, aşa cum sunt durerile de spate. Pe lângă aceasta, ghimbirul ne oferă şi patru inhibitori naturali ai enzimei COX-2, care nu provoacă efecte secundare grave - spre deosebire de preparatul farmaceutic de sinteză Celebrex.
Nu este greu să consumaţi suficient ghimbir, pentru a ajuta la ameliorarea durerilor. Obişnuiţi-vă să condimentaţi zilnic mâncarea cu jumătate de linguriţă de pulbere sau 30 g (2 linguri) de rădăcină proaspăt rasă. De asemenea, puteţi prepara un ceai, punând la infuzat 3 sau 4 rondele de rădăcină proaspătă, într-o cană de apă clocotită. Dacă preferaţi, vă puteţi procura doza terapeutică şi dintr-o tinctură sau din capsule. Vă va fi de ajutor chiar şi ginger ale, o băutură plăcută - însă trebuie să citiţi eticheta de pe sticle, pentru a vă asigura că ea a fost într-adevăr fabricată din ghimbir şi nu doar asezonată cu arome sintetice. În unele magazine naturiste, se găseşte şi o alifie de ghimbir cu miere, rudă îndepărtată a unei reţete exotice, folosită de populaţia din bazinul Amazonului. Ea constă din ghimbir, miere, rom şi răşină recoltată de la arborele numit Sângele dragonului (Croton lechleri). De altfel, nimic nu vă împiedică să vă pregătiţi şi dvs. un ceai dintr-o lingură de ghimbir uscat, la care să adăugaţi miere după gust şi un strop de rom.
*** Menta
Uleiul de mentă conţine foarte mult mentol care, întrebuinţat extern, ameliorează durerile şi contracturile musculare asociate cu problemele spatelui. Desigur, şi în comerţ se găsesc produse cu mentol. Totuşi, ar putea fi mai sănătos să vă ungeţi spatele cu un simplu ulei de mentă. Însă reţineţi că el este toxic, aşadar, contraindicat pentru uzul intern. În schimb, puteţi bea zilnic 3-4 căni dintr-un ceai preparat astfel: 1 linguriţă cu vârf (5 g) de frunze uscate de mentă se opăreşte cu 1 cană de apă clocotită şi se lasă la infuzat între 5 şi 10 minute. Dacă vreţi să-i sporiţi efectul, adăugaţi puţin muşeţel şi un baton de lemn-dulce. Astfel veţi beneficia de un supliment de substanţe cu acţiune analgezică şi antiinflamatoare. Iar în perioadele critice, puteţi lua 3 până la 6 g de mentă pe zi, sub formă de capsule ori tablete. Însă, dacă aveţi cumva mentă în grădină sau într-o jardinieră pe balcon, metoda cea mai puţin complicată este să culegeţi câteva frunze proaspete, să le striviţi între degete şi să le puneţi, fixate cu un bandaj, pe locurile unde simţiţi durere.
** Ananasul
Acest fruct exotic conţine o sumă de principii active care vă pot fi de ajutor contra durerilor de spate. Trebuie să amintim în primul rând bromelaina, o enzimă proteolitică foarte utilă în bolile inflamatorii însoţite de dureri, deoarece ameliorează tumefierile şi inflamaţiile. Acţiunea ei antiinflamatoare este atât de puternică, încât autorităţile medicale din Germania au recomandat ca ea să fie administrată în perioada de după traumatisme şi operaţii. Ananasul ne oferă şi mult mangan, un oligoelement indispensabil pentru formarea fibrelor de colagen, acea proteină robustă, care se regăseşte în structura oaselor, a pielii şi a cartilajelor. O cană plină cu bucăţele de ananas proaspăt este suficientă pentru a acoperi necesarul zilnic (2 mg). Apoi, ananasul ne furnizează o mare cantitate de vitamina C, de asemenea prezentă în procesul de formare a colagenului. O cană cu bucăţi de ananas ne aprovizionează cu 24 mg de vitamină C, respectiv 40% din doza zilnică recomandată.
Totuşi, cercetările cele mai recente au condus la concluzia că bromelaina din ananasul proaspăt şi papaina (enzima similară din papaia proaspătă) nu ating o concentraţie suficientă pentru a calma durerile puternice de spate. Desigur, este foarte bine să mâncaţi aceste fructe ca atare ori sub formă de suc, însă cantităţile eficiente terapeutic nu le veţi obţine, probabil, decât prin administrarea unor suplimente nutriţionale. Terapeuţii naturişti prescriu între 250 şi 750 mg de bromelaină, de trei ori pe zi. Din studiile realizate cu participanţi voluntari a reieşit că o doză zilnică de până la 2.000 mg nu prezintă niciun fel de riscuri.
Pentru rezultate şi mai bune, puteţi adăuga ghimbirul, cu enzima lui proteolitică, zingibain.
** Cireşele
Este greu de presupus că, mâncând o porţie de cireşe, veţi obţine o ameliorare notabilă a durerilor violente de spate. Dar dacă vă supără des aceste dureri, consumul regulat poate contribui la reducerea problemelor muşchiului pătrat lombar (musculus quadratus lumborum). Când vă apar senzaţii dureroase în zona lombară, muşchiul de care vorbim este cel dintâi afectat. În anul 2006, revista "British Journal of Sports Medicine" a publicat rezultatele unui experiment: 14 studenţi cu o stare de sănătate bună fuseseră supuşi unui atrenament care le suprasolicita muşchii, iar înainte de aceasta, li se dăduse să bea o sticlă cu suc de cireşe (corespunzând cu consumul a 50-60 de boabe). Ulterior, cercetătorii au constatat că prezenţa, ca şi intesitatea durerilor, au fost mai reduse la cei care băuseră suc.
** Curcuma
Curcuma constituie o sursă excelentă de curcumin, un antioxidant puternic, care este, totodată, şi un analgezic natural, fiind un inhibitor al enzimei COX-2. Astfel, ea reprezintă o alternativă lipsită de efecte secundare a inhibitorilor sintetici de COX-2, cum este, de pildă, Celebrex. Reduce inflamaţiile prin scăderea nivelului de histamină şi determină glandele suprarenale să producă mai mult cortizon - analgezicul natural al organismului. Pacienţii care au avut curajul să renunţe la Celebrex în favoarea curcuminului nu regretă această opţiune.
Curcuminul poate ameliora durerile şi anchiloza articulară în poliartrita reumatoidă şi reduce inflamaţiile postoperatorii. Şi, fiindcă alimentul în stare naturală este oricând de preferat substanţelor extrase din el, vă îndemnăm să condimentaţi cât mai des orezul fiert şi alte feluri de mâncare cu pulbere de curcuma sau curry, ba chiar să le adăugaţi şi alte alimente cu efect antiinflamator, ca ananasul şi papaia. Din curcuma se poate prepara şi un ceai.
Este totuşi dificil să-ţi asiguri doza terapeutică de curcumin numai din alimentaţie. Terapeuţii recomandă o doză zilnică de 250 până la 500 mg de curcumin pur, luat între mese - ceea ce ar însemna minimum 5 şi maximum 25 de linguriţe de pulbere de curcuma. Nici cel mai entuziast fan n-ar fi în stare să înghită atât. De aceea, vă sfătuim să vă condimentaţi cât mai des mâncarea cu curcuma pentru prevenirea durerilor, iar atunci când vă aflaţi în faza acută, să vă combateţi simptomele cu suplimente care conţin un extract standardizat de curcumin, cu concentraţia de 90-95%. Adăugaţi, de fiecare dată, şi puţin piper negru proaspăt măcinat, fiindcă el îmbunătăţeşte asimilarea curcuminului în organism.
** Atac concertat asupra durerilor de spate
Dacă aveţi dureri insuportabile pe care vreţi să le combateţi prin toate mijloacele posibile, începeţi prin a mânca o fiertură de urzici. Urzica este o plantă cu proprietăţi analgezice uimitoare. Preparaţi-vă apoi o alifie, în care veţi introduce pastă de ardei iute, boabe de muştar măcinate, oţet, ulei de cuişoare (bogat în eugenol) şi puţin ulei de mentă. Aplicaţi-vă pe spate acest amestec cu miros înţepător. După aceea, mâncaţi un ardei iute roşu (care, pe lângă capsaicină, mai conţine şi salicilaţi) sau o lingură de hrean ras ori muştar (în ambele se găseşte izocianat, o substanţă care ajută la calmarea durerilor).
Ce este bine să evitaţi
Nu se cunosc alimente care să agraveze durerile de spate, deci puteţi consuma tot ce vă prieşte - atâta vreme cât nu mâncaţi prea mult. Surplusul de greutate corporală, îndeosebi cel care atinge limita obezităţii, solicită enorm zona lombară. La fel şi sedentarismul. Renunţarea la exerciţiul fizic este una din cele mai mari greşeli pe care le poate face un pacient cu astfel de simptome. Centrele medicale de recuperare vă oferă programe excelente de kinetoterapie şi, totodată, acolo puteţi beneficia de îndrumarea unui specialist.
Din cămara cu ierburi de leac
Numeroase cercetări confirmă faptul că gheara-diavolului (Harpagophitum procumbens) ameliorează durerile de spate, în special pe cele lombare, având o eficienţă comparabilă cu aceea a medicamentelor de sinteză. Un studiu efectuat cu participarea a 316 pacienţi a dovedit că extractul de gheara-diavolului poate calma aceste dureri la fel de bine ca o doză standard de Rofecoxib (Vioxx), un inhibitor al enzimei COX-2, între timp retras de pe piaţă, deoarece s-a descoperit că făcea să crească riscul de infarct.
Dacă aveţi senzaţia tipică de împunsătură în spate, încercaţi cu 1200 mg de gheara-diavolului pe zi. Reţineţi însă că ea poate fi periculoasă pentru persoanele care au tensiunea arterială prea mică sau îşi administrează anticoagulante. De aceea, ar fi prudent să cereţi părerea medicului dvs., înainte de a lua acest remediu.