Paralele între poveștile cu zâne și observațiile ufologice sunt numeroase. O temă comună vizează noțiunea de distorsiune temporală, care este un aspect recurent al multor relatări despre răpiri extraterestre. Istoricul Edwin S. Hartland relatează povestea foarte veche a unui galez care a pornit să-și păzească animalele și s-a întors trei săptămâni mai târziu, crezând că a lipsit doar trei ore. În tot acel timp, își amintea că fusese înconjurat de niște ființe mici și vesele, ale căror cântece și dansuri l-au dus într-o stare de extaz.
Un alt exemplu este cel al fermierului american Joe Simonton (în foto). În aprilie 1961, Simonton a văzut o farfurie zburătoare staționând la nivelul pământului. După spusele sale, avea cam zece metri diametru și vreo patru înălțime. Printr-un hublou, Simonton a văzut trei ființe care se învârteau în jurul unui aparat ciudat. I-au cerut apă, iar el le-a dat. În schimb, i-au oferit trei plăcinte pe care Simonton le-a dat mai târziu departamentului sănătății, pentru a fi studiate. Concluzia a fost că ele fuseseră făcute cu ingrediente terestre, dar nu conțineau niciun pic de sare. Lucru foarte ciudat, există tradiții celtice foarte vechi despre niște zâne care le cereau apă oamenilor pe care îi întâlneau, oferindu-le mâncare în schimb. Dar acele ofrande nu erau niciodată sărate.
Dirijabilele din Magonia
Mai mulți exegeți ai istoriei medievale îl citează pe Agobard, abatele orașului Lyon, care în secolul al IX-lea s-a confruntat cu o situație care în zilele noastre ar fi putut constitui un excelent dosar OZN. Astfel, abatele a trebuit să intervină pentru a salva viața a patru oameni, prizonieri ai mulțimii înfuriate, care dorea să-i linșeze. Cei patru nefericiți susțineau că fuseseră duși în cer împotriva voinței lor, în țara numită Magonia, de unde vin vase ce plutesc prin aer și își iau fructe de pe pământ. O relatare aproape identică este înscrisă pe un străvechi document persan, unde se descrie în amănunt o debarcare din cer a unor ființe de foc, venite pe Pământ dintr-o țară numită Magonia. (Tot Magonia a fost botezată și cea mai veche revistă ufologică din Europa, a cărei primă ediție a apărut în Anglia, în 1966.)
Salvați de potop
Potopul este, fără îndoială, un mit universal, unul dintre cele mai vechi mituri, poveștile despre el circulând pe întreg globul pământesc. Cu toate că este descris diferit de la o cultură la alta, versiunea cea mai cunoscută este povestea biblică a arcei lui Noe, în care el și familia sa sunt salvați din fața revărsării de ape, grație intervenției divine. În mitologia mesopotamiană, potopul este planificat de patru zei, iar un al cincilea, Ea, îi spune planul secret unui om, pe nume Ut Napishtin. Acesta, la fel ca Noe, a primit porunca de a construi o barcă, dacă voia să supraviețuiască unui dezastru iminent. Dar mitul potopului bântuie și în mileniul trei.
Exemplul cel mai notabil este cel al celebrei secte americane "Heaven's Gate" (Poarta Raiului). În 1997, treizeci și nouă dintre membrii acestei secte, printre care și conducătorul ei, Marshall Applewhite (în foto), s-au sinucis la San Diego, în America. Această sinucidere colectivă trebuia să le deschidă accesul spre o farfurie zburătoare care să le permită să supraviețuiască apocalipsei care se apropia: un potop uriaș. Un alt exemplu este cel al predicatoarei Mariane Keech, care și-a adunat discipolii în vârful unui deal. Acolo, un OZN trebuia să vină să-i salveze de la un potop de dimensiuni biblice. Nu a fost niciun potop și nu a apărut nici OZN-ul, așa că discipolii și-au pierdut credința și secta s-a desființat.
Vase prin nori: OZN-uri medievale?
Povestea întâlnirilor cu obiecte zburătoare ciudate este foarte veche. Există numeroase legende, unele dintre ele de câteva secole, care evocă vase ce ieșeau din nori, târând după ele ancore pe care le abandonau drept amintiri. În martie 1958, revista americană Fate reproducea traducerea unui manuscris din secolul al XIII-lea, numit Speculum Regale, care povestea despre o întâlnire cu un obiect zburător. Conform documentului, ancora unui vas al norilor se agățase de clopotnița bisericii din St. Kinarus, în Irlanda. Unul dintre ocupanți a trebuit să iasă din vas pentru a tăia sfoara, abandonând astfel ancora.
Patru sute de ani mai târziu, cetățeanul american Robert Hibbard a afirmat că a văzut și el împreună cu o mulțime de oameni, un astfel de dirijabil straniu, în martie 1897. Dirijabilul respectiv trăgea, de asemenea, după el o ancoră, care s-a agățat într-un arbore uriaș, târându-l destul de mult timp înainte de a scăpa de el. O astfel de coincidență de povești, la atâtea secole diferență, este tulburătoare. Oare să fie vorba despre un mit celtic vehiculat în America de emigranții irlandezi?