Selecţia "Formula AS"

* Vlad Zografi, "Efectele secundare ale vieţii", roman, Editura Humanitas (tel. 021/311.23.30), 466 p.

Vlad Zografi îşi foloseşte în acest roman excepţional toate faţetele personalităţii sale: om de ştiinţă (cu un doctorat în fizică atomică obţinut în Franţa), dramaturg, eseist şi filosof, dar mai presus "artist al lumii plutitoare". Iar efectul principal e că se citeşte cu plăcere şi implicare, fiindcă temele grave şi nu prea op­timiste ale timpului nostru intră în poveşti pline de repere cunoscute din cotidianul ro­mânesc şi internaţional, fără ca romancierul să ilus­treze o teză anume, să ne ghideze spre con­clu­zii; nici el nu le ştie. Vlad Zografi vrea şi reu­şeş­te să surprindă pe viu şi din diferite puncte de vedere complexitatea haotică a vieţilor noas­tre supuse hazardului. O face prin inter­me­diul a cinci voci distincte şi credibile, a cinci ca­ractere (cum se spunea odinioară perso­na­jelor din piesele de teatru), din interacţiunea că­rora fierbe magma ome­nescului şi ome­ni­rii, la acest moment is­toric şi în perspectivă. Vocile care-şi alter­nea­ză dis­cursul aparţin u­nei zia­riste, Nadia Vor­ni­ces­cu, independentă, cu un acut simţ al drep­tăţii, feministă şi vege­tariană, prietenei sale Teodora Aldea, care lucrează în publicitate, şi a cărei existenţă a fost modelată de băr­baţi şi de simţul datoriei, în primul rând faţă de fratele ei autist Robert (trebuie spus că pă­trun­derea empatică în aceste psihologii feminine e cu acord fin, fără urmă de caricatură). Prin vocea psihiatrului Andrei Cricoveanu, care îl tratează pe Robert, şi e îndrăgostit de Nadia, suntem atraşi şi pe o pistă poliţistă, care merge de la trafic de persoane la teoria conspiraţiei, a unei vechi-noi ordini mondiale. Şi, în sfârşit, intervenind contrapunctic şi punând astfel pilonii raţionali ai construcţiei, avem discursul savantului matematician Eugen Papadopol, care crede că sufletul e un efect secundar apă­rut pe parcursul evoluţiei vieţii, că senti­men­tele îşi au originea "în egoismul mecanic al individului programat genetic să-şi perpetueze o zestre de care nu e conştient" şi că ele pot fi modelate şi controlate de noile tehnologii. Pro­gresele în cunoaşterea funcţionării creierului uman şi a bolilor psihice se pot aplica şi func­ţio­nării societăţii: deja sunt exploatate de pu­bli­citate şi mass-media, care fac apel la emoţii şi sentimente în scopuri comerciale şi politice. Un personaj reuşit e şi autistul Robert, cel lipsit de sentimente şi empatie, condus exclusiv de logică, introdus în ecuaţia romanului ca pan­dant al computerului ce ne domină azi viaţa (un ar­tefact fără conştiinţă, hipereficient, autist şi el, ca­pabil să ne alieneze de lumea lăuntrică). Substanţa "Efectelor secundare...", ca a tutu­ror romanelor, e însă viaţa şi sensul coerent pe care i-l inventăm fiecare dintre noi. Inteligenţa lui Vlad Zografi de a nu-şi direcţiona cititorul, de a lăsa ideile palpitânde şi pe fiecare personaj bâjbâind prin proiecţia proprie aleasă ca soluţie de supravieţuire - a găsit un final potrivit. Ro­man serios şi ironic în acelaşi timp, în care apar toate -ismele la modă, cu noile lor limbaje de lemn, semidoctismul şi infantilismul gene­ra­li­zate, raportul complex dintre ştiinţă şi con­ştiinţă, "Efectele secundare ale vieţii" ne face să auzim din polifonia lui melodia sufletului în­cărcat cu angoase şi speranţe, cel care ne face să compensăm lipsa de sens ("nu poţi să crezi în nimic şi nu poţi să nu crezi în ceva") cu sen­timente.