Candidoză pulmonară
Sunt un culegător de plante din zona Munţilor Apuseni, pe care le folosesc conform tradiţiei din părţile noastre. De data aceasta, vă recomand un tratament eficient pentru candidoză pulmonară.
* Tinctură din rădăcină de tătăneasă şi gălbenele, în părţi egale.
Mod de preparare: Se pun cele două plante, în cantităţi egale, într-o sticlă de 250 ml, până la gâtul ei. Tătăneasa se fărâmiţează înainte şi apoi se introduce în sticlă. Peste cele două plante se toarnă rachiu de secară de 45° şi se lasă la macerat 15 zile, la loc întunecos şi călduros. Se agită zilnic. Când tinctura e gata, se strecoară şi se păstrează la întuneric. În lipsa rachiului de secară, se pune alcool rafinat de 85°.
Mod de folosire: cu acest preparat se badijonează gura şi gâtul cu un tampon de vată, ţinut între capetele unei pensete lungi (se găsesc la farmacie). * Tot cu această tinctură se face de mai multe ori pe zi şi gargară. * Zilnic, se beau câte 2 căni de ceai din acelaşi amestec (o linguriţă la cană), înainte de mese.
* Pentru creşterea rezistenţei organismului se va folosi tinctură de propolis, câte 20 de picături zilnic (10 dimineaţa şi 10 seara, cu o jumătate de oră înainte de mese), 20 g polen pe zi, lăptişor de matcă (câte 2 drajeuri zilnic), apilarnil (câte 6 drajeuri zilnic, două la fiecare din cele 3 mese).
Cel mai eficace este propolisul brut, să se mestece şi să se sugă, câte 5 g zilnic.
CLESIU CORNELIU - Ribiţa, Hunedoara
Cancer recto-anal
Am o rudă apropiată care în urmă cu 20 de ani a suferit de cancer recto-anal. Nu a făcut operaţie. S-a tratat cu ceaiuri recomandate de un bătrân din Arad. Zilele trecute m-am văzut cu mătuşa mea şi mi-a spus că s-a vindecat cu rostopască pusă la macerat în rachiu de casă. În fiecare zi a luat un păhăruţ de tinctură. A făcut minuni cu boala ei. Mai ia şi acum, cu toate că nu mai are probleme.
Roscopasca este o plantă care creşte peste tot. Eu am făcut şi suc de rostopască şi am şi în rachiu.
Cititorilor revistei care suferă de colon iritabil cu dureri le propun un alt tratament foarte eficace şi la îndemâna oricui. Eu am suferit ani de zile, am avut dureri groaznice, am mers din doctor în doctor, dar mi s-a spus că fără operaţie nu se poate rezolva suferinţa mea. Mi-a fost tare frică şi atunci am apelat la leacuri băbeşti. Iată reţeta: se amestecă 100 g seminţe de in cu 1/4 kg miere de albine, într-un vas pus pe foc mic, 5-10 minute. Se trage la o parte şi se lasă să se răcească. Se ia dimineaţa şi seara câte o linguriţă sau o lingură rasă de preparat. Ameliorarea se simte deja după prima porţie, dar tratamentul e bine să se continue cu încă 2-3 porţii, până socotiţi că nu mai e nevoie.
De vreo 2-3 ani, eu iau în fiecare seară 1/2 aspirină tamponată, cu multă apă. Şi nu mai am probleme.
FLOAREA ŞIMODI - Făgăraş
Cancer şi boli de plămâni
Sfaturile pe care vi le ofer sunt pentru oameni bolnavi de boli canceroase şi boli de plămâni, care doresc să se vindece repede, dar şi pentru oamenii sănătoşi, care doresc să-şi menţină sănătatea, dar numai dacă vor binevoi să renunţe la "plăcerea din cerul gurii".
* Pentru a scăpa de toxinele acumulate de corpul omenesc, care duc la apariţia bolilor şi a cancerului, trebuie, mai întâi, ca bolnavii să ţină mult post, deoarece astfel se poate elibera corpul de toxine. Pentru aceasta, este necesar să se renunţe la: carne, sare (cât de puţină), zahăr, cafea, alcool, tutun, băuturi răcoritoare cu coloranţi şi cu arome chimice şi, mai ales, la mâncăruri fierte.
* Este bine să se bea zilnic o cană cu ceai diuretic.
* Bolnavii de cancer să bea zilnic 14 pahare cu suc de morcovi. (Astfel sunt trataţi bolnavii de cancer în SUA, într-o clinică care tratează cancerul pe cale naturală.)
Exemplu: o salată din crudităţi. Radeţi morcovi, ţelină, păstârnac, sfeclă roşie, rădăcini de pătrunjel, dovlecel, mere, gutui, frunze de ţelină, pătrunjel, mărar, nu puneţi sare, dar puteţi pune ulei, salată verde, spanac nefiert. Veţi obţine o salată gustoasă, hrănitoare, bogată în vitamine şi enzime, care vă va ajuta la vindecare.
* Căutaţi să beţi permanent lapte poaspăt de vacă, nefiert, deoarece numai astfel veţi primi toate enzimele şi vitaminele necesare, precum şi calciul atât de necesar, netransformat (prin fierbere, laptele de devalorizează).
* Obligatoriu, faceţi o cură de Proposept şi Lăptişor de matcă. Anual se vor lua 6 cutii de Proposept, 6 cutii de lăptişor de matcă, pe care le găsiţi în farmaciile apicole. Se sug câte 3 tablete cu Proposept şi 3 tablete cu lăptişor de matcă, după mesele principale.
* Folosiţi, în loc de pâine, grâu încolţit obţinut astfel: alegeţi şi spălaţi grâul în mai multe ape. Puneţi-l apoi în apă călduţă, la înmuiat, timp de 24 de ore. După aceea îl strecuraţi printr-o strecurătoare de plastic (nu e voie să se atingă cu metal) - şi îl lăsaţi la scurs, încă 24 de ore, stropindu-l din când în când cu apă. Se consumă ca atare sau pus în salată. Ajută mult la refacerea corpului.
* Este bine ca ouăle să le consumaţi crude, frecate cu miere de albine.
* Folosiţi zeamă de urzici obţinută astfel: urzicile bine spălate se acoperă cu apă, într-un vas de plastic. Se lasă timp de 24 de ore la rece, după care se bea zeama obţinută (urzicile îşi vor lăsa vitaminele în această apă).
Le doresc celor care vor citi şi aplica aceste sfaturi multă sănătate şi însănătoşire grabnică.
FLORICA HAVRELIUC - Bucureşti
Tratament pentru chelie
Vă recomand un tratament pe care îl ştiu de la mama mea, care a fost cadru medical şi a tratat foarte multe persoane cu această afecţiune. Tratamentul constă în: spălături pe cap, din 2 în 2 zile, cu tărâţe de grâu şi săpun de copii. Tărâţele se pun într-un săculeţ de tifon şi se introduc în apa de spălat. Urmează ungerea zonelor cu unguent: Locacorten Vioform sau Ultralan. De mare folos sunt şi injecţiile cu Gerovital H3 sau vitamina E. * Apilarnil, de 3 ori pe zi.
După un tratament se face o lună pauză. Vă doresc multă sănătate!
LILIANA PROCA - Râmnicu-Vâlcea
Tratamente cu ouă
Sunt o cititoare de origine japoneză, a revistelor dvs. (tata e japonez iar mama, româncă), primii ani de şcoală i-am făcut acolo, în casa bunicii mele paterne, o femeie înţeleaptă şi foarte legată de tradiţia medicinii orientale. Iată câteva leacuri uşoare, pe care le ştiu de la ea:
* Diaree: se iau câteva coji de ouă de găină de curte, se spală, se usucă şi se pisează. Se obţine o pudră care se bea cu un pahar de vin natural roşu.
Reţeta este bună şi pentru sfărâmarea pietrelor de la rinichi şi din vezica urinară.
* Închiderea rănilor şi eliminarea petelor de pe faţă - se iau trei gălbenuşuri de ouă proaspete şi bine fierte, se sfărâmă şi se pun pe o tigaie la foc foarte mic, până când se elimină un ulei care se întinde pe faţă.
* Tratarea ochilor: coaja unui ou de casă se fierbe în oţet de vin, câte 20 de minute pe zi, vreme de zece zile. Se formează o masă densă, care se filtrează şi se picură în ochi.
JASMINA - Bucureşti
Leac pentru ochi uscaţi, cu senzaţie de arsură
Se iau 2-3 rădăcini de pătrunjel (cele mai bune sunt cele proaspete, cu frunze), se curăţă, se spală bine, se dau prin răzătoare foarte fină, iar frunzele şi rămurelele se toacă mărunt. Se pun într-un borcan de sticlă cu capac, spălat foarte bine. Peste acestea se toarnă ulei de floarea-soarelui (obişnuit). Se amestecă bine cu o linguriţă, se înşurubează capacul şi se ţine la căldură pe aragaz vreo 6-7 zile, amestecând zilnic cu linguriţa. După 7 zile, conţinutul borcanului se stoarce printr-o pânză curată, iar uleiul rezultat prin stoarcere se pune într-un borcan cu capac. Obţinem astfel un ulei de floarea-soarelui îmbunătăţit cu substanţele din pătrunjel.
În fiecare dimineaţă, după ce ne spălăm bine cu apă şi săpun pe mâini şi pe ochi, ne uscăm cu un prosop curat, apoi introducem vârful degetului în borcanul cu ulei şi ungem pe rând ochii, cu pleoapele închise. Se unge atât pleoapa de sus, cât şi cea de jos, cu o cantitate moderată de ulei. (Dacă se pune prea mult ulei, ochiul lăcrimează şi împiedică vederea.) Lăcrimarea este necesară, deoarece lacrimile hrănesc şi curăţă corneea, stratul exterior al ochiului, dar să nu fie produsă în exces. În plus, acest ulei face să dispară ridurile din jurul ochilor.
Atât eu, cât şi familia mea, folosim zilnic, de peste 25 de ani, acest ulei pentru ochi şi vă recomand şi dvs., să încercaţi măcar o dată. Veţi vedea că datorită bunelor rezultate pe care le veţi obţine, nu veţi mai putea să vă despărţiţi de el.
Vă doresc multă sănătate!
prof. TOMA NIŢOIU - Aleea Lunguleţu nr. 6, Bucureşti