Descifraţi mesajele corpului: Ţinuta, forma, greutatea, articulaţiile

- În filozofia orientală, corpul omenesc e descris drept "templul sufle­tului". Ca să ai un suflet frumos, e nevoie, deci, să ai şi un trup pe măsură. Sănătos şi armonios. Obişnuiţi cu "carapacea" în care trăim, nu prea îi băgăm în seamă defectele. Iar ele sunt numeroase şi-adesea semna­lizează şi prezenţa unor boli. Iată de ce este extraordinar de important ca, din când în când, să ne acordăm un răgaz pentru a ne privi, asculta, pipăi şi simţi trupul care ne adăposteşte orga­nele. Forma şi talia corpului, postura şi mersul, oferă nume­roase informaţii despre starea noastră de sănătate -

Un trup în formă de măr
Un proverb din bătrâni spune că "mărul este mătu­rica stomacului". Din contră, dacă trupul dvs. este în formă de măr, adică dacă aveţi grăsime de jur-îm­prejurul taliei, este bine să ţineţi un regim alimentar. Adipozitatea centrală sau "viscerală", este periculoa­să, în măsura în care grăsimile acumulate pe talie eliberează acizi graşi, care se aglomerează în stomac, ceea ce încetineşte metabolizarea zaharurilor, sporind riscul de diabet.
O talie voluminoasă anunţă şi un sin­drom metabo­lic ("sin­dromul X"), ce grupează diferite tul­bu­rări proprii dia­betului şi maladiilor cardiovasculare: rezistenţa la insulină, tensiunea arte­rială, glicemia şi co­lesterolul. Persoa­nele al căror corp este în formă de măr au de trei ori mai multe şanse să facă o criză cardiacă decât persoanele care au corpul în for­mă de pară (grăsime acumulată la ni­velul feselor). De asemenea, şi riscul de cancer la colon este mai ridicat. De fapt, grăsimea acu­mulată la nivelul burţii este atât de curentă la subiecţii suferind de o ma­la­die cardio­vasculară sau altă patologie, încât, pentru ei, a-şi mă­sura circumferinţa taliei este la fel de banal ca a se măsura şi a se cântări, rezultatul fiind mult mai elocvent.
Studiile arată faptul că circumferinţa taliei spune mai mult despre o eventuală problemă cardiovascu­lară decât greutatea sau orice alt tip de măsură, cum ar fi raportul dintre coapsă şi talie. Din nefericire, la multe dintre femeile intrate la meno­pauză, cu cât anii trec, cu atât kilogramele se acumulează din ce în ce mai mult. O creştere în greutate cu peste 20 de kilo­gra­me la o femeie aflată la menopauză sporeşte riscurile de dez­voltare a unui cancer la sân sau al unei boli de inimă.

O schimbare bruscă de greutate
Când acul cântarului se înclină spre stânga, este un semn al reuşitei în ce priveşte lupta cu kilogramele. Din contră, orice variaţie de greutate, pierdută sau câş­tigată foarte brusc, înseam­nă că ceva nu funcţio­nează normal. Sigur, o pierdere rapidă de greutate, chiar dacă dorită, poate fi consecinţa directă a unei tulburări de comportament alimentar, de exemplu, o anorexie sau o bulimie. În schimb, o scădere de greutate neaşteptată, cu sau fără lipsă de apetit, poate fi legată de o depresie, de diabet, de hipertiroidie, insuficienţă cardiacă, ba chiar şi can­cer.
Conform unui studiu recent, o pierdere de greutate inexplicabilă, la femei, este de multe ori semnul unei demenţe, ce nu va fi diagnosticată decât zece ani mai târziu. De multe ori, o pierdere de greutate bruscă sur­vine în urma unui tratament medicamentos greşit sau a con­sumului de droguri, inclusiv antidepresive sau amfetamine. La subiecţii mai în vârstă, o pierdere de greutate bruscă este unul dintre simptomele cele mai frecvente ale unei demenţe.
Cu trecerea anilor, este normal ca o persoană în vârstă să slăbească, dar dacă pierderea de greutate este bruscă şi rapidă, trebuie consultat neapărat docto­rul pentru a elimina orice risc de tulburare neurolo­gică.
O retenţie de lichid (edem) explică, de asemenea, o creştere în greutate rapidă (în una sau două zile). Multor femei li se umflă burta şi sânii chiar înainte de venirea ciclului menstrual. Dar dacă retenţia de lichid din ţesuturi are, de multe ori, o origine hormonală, ea poate fi şi semnul unei insuficienţe cardiace, inima nemaiputând să pompeze corect. Dacă picioarele um­flate sunt un lucru obişnuit la persoanele ce suferă de o insuficienţă cardiacă, ede­mele la nivelul abdome­nului sunt, de multe ori, legate de o patologie cardio-vasculară.
Dacă vă îngrăşaţi rapid şi slăbiţi tot la fel, fără să vă schimbaţi obiceiurile alimen­tare, este foarte probabil să aveţi tulburari fizice sau psihologice. Printre ele se pot număra: o problemă cu tiroida, o infecţie puter­nică, o problemă de nutriţie sau o tulburare a com­portamentului alimentar.

Scăderea în înălţime
Chiar dacă a pierde câţiva centimetri este un lucru normal, odată cu trecerea anilor, când acest lucru se întâmplă brusc, poate fi grav. Un studiu britanic a demonstrat că, dacă un bărbat de peste 60 de ani pierde mai mult de 2,5 centimetri înălţime pe an, el are un risc crescut de a deceda în urma unor pro­bleme cardiace sau respiratorii. A scădea în înălţime este şi un semn tipic al osteoporozei, boală gravă care duce la o pierdere de capital osos la femei, dar şi la bărbaţi. Din cauza ei creşte riscul fracturilor mi­nuscule, la nivelul coloanei vertebrale. În acest caz, este vorba despre fracturi vertebrale prin compresie. Vertebrele fracturate îşi pierd din înălţime, de unde rezultă şi scăderea în înălţime a persoanei respective.

Curbarea laterală a coloanei vertebrale
Una dintre deformările cele mai curente ale coloa­nei vertebrale este scolioza. În general, doctorul este cel care diagnosti­chează o scolio­ză, cerându-i pacien­tului să stea în picioare, cu spatele drept, apoi să se aplece în faţă, fără să îndoaie genunchii. Mai rar, chiar pacientul îşi dă seama, ui­tându-se într-o oglindă, că unul dintre umeri este mai sus decât celălalt sau că bazinul nu este aliniat. Cel mai des, scolioza apare în timpul copilăriei. Deformarea se accentu­ează cu trece­rea timpului. Se în­tâm­plă însă ca o scolioză să se dez­vol­te la maturitate, din cauza unor puternice constrân­geri exer­citate asupra coloanei vertebrale, sau din cau­za unei maladii degenerative a articu­laţiilor. Oricare ar fi originea deformării, o scolioză duce în general la dificultăţi în mişcări şi la dureri mari.

Spate îndoit
Aţi văzut, cu siguranţă, per­soane în vârstă, mai ales femei, mergând cu spatele în­doit şi având o um­flătura pro­eminentă între umeri. Această deformare a coloanei verte­bra­le poartă numele de ci­fo­ză. Spre deo­sebire de persoanele care au scolioză şi se apleacă din­tr-o parte în alta, cei ce suferă de cifoză au corpul puternic aplecat înainte. Cifoza este una dintre conse­cinţele osteoporozei. Diag­nos­ticul este de multe ori pus după o căzătură şi rupe­rea unui picior. O umflă­tură la nivelul umerilor este, de ase­menea, frecventă la per­soa­nele care au tuberculoză, o tu­moră sau afecţiuni la ni­velul coloanei vertebrale sau care suferă de artrită degenerativă.

Mersul înţepenit, rigid
O persoană care stă dreaptă ca un ţăruş şi care atunci când merge seamănă cu un soldat de plumb, suferă, în general, de sindromul omului înţepenit. Este vorba despre o tulburare neurologică rară, care îi vizează atât pe bărbaţi, cât şi pe femei. Sin­dromul se caracterizează prin crize recurente (muşchi înţepeniţi şi spasme). Se crede că această tulburare este o mala­die autoimună. Ea atacă în principal persoanele care suferă şi de alte maladii autoimune, cum ar fi anemia pernicioasă, diabetul insulino-dependent şi hiper­tiroidia. Boala afec­tează în primul rând muşchii trun­chiului, apoi se extinde şi la cei ai membrelor, ducând la o defor­mare a articulaţiilor, cât şi la alte probleme la nivelul scheletului, provocând chiar un handicap grav. Crizele se produc în general când subiectul este stresat sau fragil pe plan emoţional şi apare, de exemplu, în urma unui zgomot puternic, al unei stări de panică puternică sau a unei surprize. Din nefericire, diagnosticul sindromului persoanei înţepenite este greu de pus, de cele mai multe ori, această tulburare prezentând numeroase simili­tudini cu alte patologii neurologice: scleroză în plăci sau Parkinson, ceea ce întârzie aplicarea tratamenului adecvat.

Mersul dizgraţios
Dacă bunica dvs. pare să nu se poată ţine bine pe picioare sau are tendinţa să se aplece pe spate atunci când stă în picioare sau jos, este probabil să su­fere de o tulburare a posturii numită "sin­dromul dezadaptării psihomo­to­rii". A avea un mers nesigur, a face paşi mici sau a-ţi târâi picioarele, din teama de a cădea, sunt nişte caracteristici de­fini­torii ale acestei tulbu­rări. Ea este confundată de multe ori cu maladia Par­kin­­son. Când sindromul dezadap­tă­rii psihomo­torii este legat de îm­bă­trânire, el scoate câteodată în evidenţă tul­burări grave: maladii car­dio­vasculare, deshidra­tare, hipo­glicemie şi alte pro­ble­me metabo­lice. Acest sindrom poate să ducă la diag­nosticarea unei schim­bări în structura micilor vase de sânge din creier, ba chiar o tumoră cerebrală.

Articulaţiile hipermobile
Persoanele care reuşesc să îşi lipească degetele de dosul palmei şi care îşi îndoaie corpul ca şerpii, su­feră, în general, de sindromul hipermobilităţii liga­men­tare. Ligamentele şi muşchii din jurul articula­ţiilor sunt hipermobile, ceea ce ex­plică de ce pacienţii se pot îndoi sau întinde precum acrobaţii de circ. Această anomalie benignă este ereditară, apărând încă din copilărie. Totuşi, ea se poate datora şi unei răniri a ligamentelor, unei slăbiciuni sau unei hiperextensii a lor. Oricare ar fi originea, hiper­mobilitatea este de multe ori cauza unor răni la nivelul articulaţiilor şi a unor dureri mari.

Articulaţiile rigide
În timp ce unele persoane sunt prea mobile, altele suferă de o înţepeneală a articulaţiilor. Dacă nu mai reuşiţi să vă mişcaţi articulaţiile şi aveţi impresia că sunt înţepenite, există două posibilităţi: fie v-aţi forţat prea mult, în timpul unei activităţi fizice, fie, din con­tră, nu sunteţi suficient de activi. Problema este că aceia care suferă de o rigiditate a articulaţiilor nu au curajul să le solicite, ceea ce agravează situaţia şi mai mult. În cazul acestei tulburări însoţită de dureri, tre­buie neaparat să consultaţi medicul.
După 50 de ani, mulţi oameni spun că simt o înţe­peneală în articulaţii, ceea ce este, sigur, ne­plăcut, dar nu periculos. Cu trecerea anilor, lichidul sinovial care lubrifiază articulaţiile este secretat din ce în ce mai puţin. Articulaţiile sunt mai rigide dimi­neaţa sau după câteva ore de stat jos (de exemplu la teatru), indi­ferent de vârstă. Este nevoie de mişcare pentru ca articu­laţiile "să se lase". Articula­ţiile rigide la trezire ne spun fie că este nevoie de o sal­tea nouă, fie că trebuie să consultăm doctorul în probleme de ar­trită sau de osteoartrită, cunoscută sub numele de ar­tri­tă dege­ne­rativă, cea mai frecventă formă de artrită. Simp­tomul cel mai flagrant este o rigiditate a articu­laţiilor, care dispare la o jumătate de oră după trezire.
Osteoartrita distruge cartilagiul din­tre două articu­laţii. Acestea se freacă atunci de oase, ducând la dureri mari, deformarea articulaţiilor şi pierderea mobilităţii. Cele mai atinse sunt în ge­ne­ral coapsele, genunchii, picioarele şi degetele. Înainte de 45 de ani, bărbaţii fac mai des boala în comparaţie cu fe­meile, dar ten­dinţa se inversează după 55 de ani. Dacă după o jumă­tate de oră de la trezire, vă sim­ţiţi în continuare arti­cula­ţiile înţepenite, vă puteţi aş­tepta la o poliartrită reu­matoidă. Această boală auto­imună invalidantă atinge nu numai articula­ţiile, ci şi alte părţi ale corpului, printre care canalele lacrimare şi glandele salivare.
Rigiditatea articulaţiilor în orice moment al zilei se poate datora unor tulburări musculare, scheletice sau neurologice, inclusiv patologii inflamatorii pre­cum lupus, sarcoidoză sau o maladie ce afectează muş­­chii (fibromialgia). Articulaţiile rigidizate pot fi şi rezultatul efectelor secundare ale diferitelor me­dicamente, precum antibioticele şi inhibitorii de aro­ma­tază (prescrişi la cancerul de sân).

Genunchii care trosnesc
Când nu sunt însoţie de dureri, trosniturile în ge­nunchi sunt, în general, cauzate de o problemă tem­po­rară de me­canică. Trosniturile pot fi cauzate şi de bule de aer care se sparg. Dar ele pot fi şi pri­mele sem­ne ale unei osteoartrite sau artrite dege­nerative, care, spre deosebire de alte maladii ce atacă genun­chiul, este mai frecventă la femei decât la băr­baţi şi tinde să se agraveze în momentul meno­pauzei, din cauza scăderii nivelului de estrogeni.