Prof. univ. Dr. DAN DUNGACIU - "Unionismul inimii și unionismul minții pot aduce Basarabia acasă"

Un sondaj de opinie făcut în Republica Mol­do­va arată că peste jumătate dintre ce­tățeni sunt favorabili unirii cu România, iar o treime ar accepta asta fără probleme, chiar da­că nu și-o doresc. Contextul regional poate înlesni, de ase­me­­nea, reunificarea celor două state româ­nești. Sin­gura con­diție pentru ca unirea să aibă loc este ca poli­ti­cienii să o dorească. Profesorul uni­ver­sitar Dan Dun­­ga­ciu, sociolog și specialist în geo­po­litica spa­țiu­lui estic, ne explică ce-ar trebui făcut.

"Singura soluție a R. Moldova este România"

- Zilele trecute ați dat publicității rezultatele unui sondaj de opinie pe tema unirii Republicii Mol­do­va cu România, realizat de "Magenta Consul­ting", la co­manda Fundației Universitare a Mării Negre (FUMN), pe care o conduceți, în parteneriat cu Rea­litatea TV. Care sunt concluziile acestei cercetări sociologice?

- Prima concluzie a sondajului este că suntem în fața unei crize fără precedent în stânga Prutului: 80% din populație crede că "direcția este greșită". Nu criza în sine este problema; au mai fost multe crize din 1990 încoace. Problema de fond este că, pentru prima dată, populația din R. Moldova se confruntă cu criza so­luțiilor la criză. După ce R. Moldova a expe­ri­men­tat, practic, totul - de la opt ani de regim comunist la opt ani de regim proeuropean -, nimic nu a confirmat aș­tep­tările populației și dezamăgirea este enormă. În contextul unei oboseli europene vădite și al blocajului extinderii spre Est a UE, nu e de mirare că starea de spirit este cea care este. De aici, și rezultatele obținute la întrebările care țin de o posibilă resuscitare a do­sarului unionist. Căci, o bună parte a combustiei aces­tui proiect își are rădăcinile în conștiința tot mai evi­den­tă a eșecului proiectului statal R. Moldova și a fap­tului că republica nu poate ieși singură la liman. Până la urmă, România este ceea ce îi rămâne R. Moldova, atunci când i se ia totul.

- Ce spun sondajele privitor la posibilitatea reu­nificării celor două state românești?

- Cifrele sunt în creștere evidentă. 28% dintre ba­sarabeni sunt de acord cu așa ceva, ei constituind nu­cleul dur al unioniștilor sau ceea ce am putea numi uni­onismul inimii. Li se alătură ceea ce am numit unionismul minții, respectiv, atitu­di­nea pragmatică, care pune pe primul loc, poate, be­ne­ficiile sociale sau economice ale unui asemenea pro­ces (burse, pensii, subvenții agricole, salarii, lupta rea­lă cu corupția etc.). Peste 50% dintre respondenți ar ac­cepta reunificarea în condițiile avantajelor sociale. Ci­fra este, surprin­ză­tor, mai mare decât a celor care declară că doresc in­­te­­grarea europeană! Extrem de semnificativă este și atitu­dinea celor care nu vor Unirea. Întrebați fiind cum ar reacționa în cazul în care, totuși, se întâmplă, doar 4% declară că sunt gata să protesteze violent (pro­­cen­tul este plauzibil să scadă semnificativ, în cazul în care evenimentul se petrece în realitate!), iar 35% nu ar ac­ționa în niciun fel. În acest caz, vorbim despre un uni­onism pasiv, reprezentat de acel 35% din populația care nu este de acord cu Unirea, dar o acceptă fără să protesteze împotriva ei.

"Evenimentele nu trebuie să surprindă Bucureștiul nepregătit"

- Într-o emisiune pe această temă, realizată de Rareș Bogdan la Realitatea TV, ați atras atenția că ne vom trezi la un moment dat cu imperativul unirii pus pe masă și va trebui să fim pregătiți. Ce anume v-a determinat această declarație?

- Dacă, așa cum sugerează cercetarea Ma­gen­ta/FUMN, tema unionistă depășește condiția mar­gi­nală și irelevantă politic în care se găsește azi și ajun­ge în mainstream-ul politic de la Chișinău, cu ocazia prezidențialelor (30 octombrie 2016), Bucu­reș­tiul va avea o problemă enormă de gestionat. Indiferent cât va încerca să-și recuze orice amestec și interes, pro­vo­­că­rile vor fi enorme, iar evenimentele nu trebuie să îl surprindă nepregătit. Cea mai proastă soluție este ra­por­tarea la resurecția potențială a unionis­mu­lui la Chișinău, prin metoda deja consacrată: nu vrem să existe, deci nu există. Ceea ce nu văd și nu aud nu mă doa­re. Închidem ochii, nu vorbim despre el și... dis­pare. Sau, dacă nu dispare, îl condamnăm plenar și ne disociem complet și irepresibil. În realitate, când ai sute de mii de cetățeni ai statului tău în statul de peste Prut, cu tendința de a ajunge la un milion, e mai greu să te disociezi de acel spațiu. Dacă va exista o re­su­recție unionistă peste Prut, constați fenomenul și apoi te ra­portezi la el. Dar nu poți nici să îl negi, nici să speri că, dacă nu vorbești despre el, dispare de la sine.

- Și-atunci ce ar trebui să facă România?

- Să abordeze chestiunea cu calm și fără obsesia agen­­dei ascunse. Cea mai bună soluție pentru a nu fi acu­zat că ai agendă ascunsă este să îți asumi, cu inte­li­gență și realism, una. Să o exprimi public, com­pe­tent și, pe cât se poate, convingător pentru partenerii tăi. Nu vei convinge niciodată pe toată lumea: pro­paganda rusească va utiliza masiv resurecția unionistă și va trans­forma totul într-o "conspirație românească" agre­sivă și imperialistă. De aici până la comparația cu Cri­meea nu va fi decât un pas... Tocmai de aceea, dialogul cu partenerii europeni și euroatlantici va trebui pregătit din timp. Pentru București, oficial, vor veni provocări serioase care trebuie asumate ca atare.
În ceea ce privește partidele politice din România, un singur lucru trebuie subliniat: dacă unionismul de­vine miză importantă în dezbaterea prezidențială peste Prut, mai mult ca sigur că va interveni și în cam­pa­­nia politică parlamentară din România, care va ur­ma curând după turul doi al prezidențialelor de la Chi­șinău (undeva la mijlocul lui noiembrie). Partidele po­litice din România ar trebui să își pregătească de pe acum discursul și atitudinea.

- Există un context intern și internațional mai degrabă favorabil sau mai degrabă nefavorabil uni­rii? Cine ar putea opri unirea și de ce?

- Nu există contexte exclusiv favorabile sau de­fa­­vorabile. Asta depinde de politicieni, de elitele lo­ca­le, să le definească ca atare. Ce avem azi? Starea de spirit din stânga Prutului, cuplată cu evoluții re­gio­nale tot mai tensionate, generate și dinspre Est, dar și dinspre Vest, plus contextul regional, ale cărui com­po­nente principale sunt: alegerile prezidențiale direc­te de la Chișinău, riscul transnistrizării republicii - do­rită de Rusia și Germania - și resurecția unio­nis­mu­lui (rele­vată de sondaj). În plus, trebuie să înțe­legem că ceva radical s-a schimbat în regiune. Dacă în 2003, pe vre­mea respingerii Memorandumului Kozak la Chișinău, bătălia era între Est și Vest, astăzi, taberele nu mai sunt deloc atât de limpezi. Occidentul este, fie dezabuzat, neinteresat de subiect, fie dornic de compromisuri și grăbit de a fixa odată o cortină pe Prut, fie și una de catifea. Din această in­cer­titudine strategică vine principala amenințare pen­tru proiectul occidental al R. Moldova și replierea spre reunificare.

"Nu am înțeles niciodată temerea că ni se va lua Ardealul în schimbul Basarabiei"

- În emisiunea de la Realitatea TV ați denunțat netemeinicia fricii unora dintre politicienii și liderii noștri de opinie, că Ardealul ar putea fi folosit în scop de șantaj, pentru a opri unirea R. Moldova cu Ro­mâ­nia. De ce credeți că amenințarea cu răpirea Ardea­lului, în eventualitatea unirii R. Moldova cu Ro­mâ­nia, nu e una reală?

- E foarte greu să vorbești despre asta, pentru că eu, unul, nu știu argumentele celor care ne tot repetă ideea nefericită a "principiului vaselor comunicante". Vezi, Doamne, orice interes al României pentru Ba­sa­rabia duce la pierderea Transilvaniei. Nu am înțeles ni­ciodată: cum se va face asta? Cum România, o țară NATO, UE, par­tener strategic cu SUA, cu 20 de mi­lioane de locuitori, poate pierde 42% din teritoriul ei (Transilvania), care cuprinde peste șapte milioane de oa­meni, dintre care peste 70% sunt români, iar ma­ghia­rii sunt loca­lizați la mijloc? Eu asta nu pot să în­țe­leg. Am impresia că cei care tot repetă "principiul vaselor comunicante" au rămas încremeniți în celebra formulă lansată de Silviu Brucan, în primele dezbateri parlamentare din România, numai că între timp s-au schimbat multe în ceea ce privește pozițio­na­rea de secu­ritate a României. Sigur că parteneriatul Rusia/ URSS - Ungaria versus România este o cons­tantă istorică, dar de aici și până a ne plânge mereu de milă și a ne bloca orice inițiativă regională este un pas care măsoară doar neputința (geo)politică, în niciun caz înțelepciunea sau realismul.

Transnistria și "lebăda neagră"

- Cum condiționează Transnistria, o rană des­chisă de un sfert de veac, procesul de reunificare?

- Indirect, ca declanșator. Cu cât va fi apăsată pro­ble­ma Transnistriei și a transnistrizării R. Moldova, cu atât trebuie să ne așteptăm la resurecția unio­nis­mu­lui acolo: pentru că transnistrizarea te duce spre Federația Rusă, pe când reunificarea cu România, du­ce spre Europa. Suntem în momentul în care la Chi­și­nău se exer­cită o presiune puternică pentru a ac­cepta, în cadrul negocierilor "5+2", în raport cu Trans­­nistria, măsuri considerate benigne - "pașii mici" - de tipul: plă­­cuțe de înmatriculare trans­nis­tre­ne, recunoașterea di­plomelor emise de Universitatea "de Stat" din Ti­ras­pol, prefix separat al regiunii etc. Cum se ascunde dia­volul în aceste detalii? Într-un sin­gur fel. Imple­men­tarea treptată a statutului politic al regiunii, prin măsuri care, aparent, nu intră la acest ca­pitol. Așa-zișii "pași mici" nu sunt în realitate alt­ceva decât cărămizi solide la fundamentarea statu­tu­lui politic al regiunii, în pers­pectiva soluționării com­plete. Căci, dacă acum Chi­șinăul va accepta "pașii mici", ce va mai avea de ac­cep­tat, când se va ajunge la discutarea concretă a sta­tutului politic? O re­giune care are deja prefix propriu, numere de în­ma­triculare pro­prii, care emite diplo­me etc. etc. are deja, prin aces­te competențe, un statut politic. Ceea ce va re­zulta va fi o autonomie extinsă, care va avea capa­ci­ta­tea să con­troleze, prin blocaj, politica externă și de secu­ri­tate a R. Moldova. Mai mult, prin vărsarea a circa 10% de voturi pro-ruse în câmpul electoral al re­pu­blicii reintegrate, vectorul oc­cidental se va surpa de­finitiv. Unde este "lebăda nea­gră" din acest sce­nariu? Partea rusă și partea germană mizează, pro­babil, pe faptul că nevoia de credibilizare a liderilor politici de la Chișinău este suficient de mare pentru ca aceștia să cedeze, în schimbul validării patriotismului "mol­­­dovenesc" și al onorabilizării lor, la Est și la Vest, pe acest dosar, acceptând, nu doar "pașii mici", dar și schim­barea legislației actuale, privitoare la regiunea trans­nistreană (legea din 2005). Calculul este greșit. Ches­tiunea transnistreană este ignorată de populație și poate fi manipulată de elite cu o singură condiție: ca Transnistria să nu ia în posesie, formal, restul re­pu­bli­cii. Dar dacă populația va simți că i se pregătește trans­nis­trizarea, se va deschide un canal de acțiune publică și de protest care va redesena harta politică a repu­blicii. Atunci ecuația (geo)politică a Chi­­șinăului va avea doar variabile: 1. reintegrarea Trans­­­nistriei și, ca o consecință, integrarea R. Mol­do­va în Fe­derația Ru­să/Uniunea Vamală/Uniune Eu­rasia­­tică; și 2. reuni­fi­carea cu România și, ca o con­se­cință, inte­grarea R. Moldova în UE. Tertium non datur.