În Capitală, la Galeria "Kube Musette" de pe Calea Victoriei nr. 114, nu departe de Piaţa Amzei, Ana Wagner, binecunoscuta creatoare de podoabe din porţelan pictat, montate în argint şi în aur (despre care revista noastră a mai scris), a deschis o expoziţie cu totul aparte. Pe nişte mese speciale din lemn, alături de tacâmurile aurite, sunt aşternute farfurii albe, imaculate, în care, pe post de bucate, Ana Wagner oferă spectatorilor săi, spre delectare supremă, bijuterii! Bijuterii de porţelan cu emailuri, pictate manual şi montate în aur şi argint. Altele, încrustate cu pietre semipreţioase. Ce regie şi ce miraj! Ce recital de nobleţe şi rafinament, într-un Bucureşti jelit tot timpul că şi-a pierdut strălucirea de altădată.
Dar, alături de frumuseţea eclatantă a expoziţiei Anei Wagner, m-au surprins plăcut persoanele venite la vernisaj. Oameni surâzători, dichisiţi, o lume bună, despre care crezusem că a dispărut. O lume care nu vrea să coboare standardul eleganţei şi al bunului gust intelectual: doamne frumoase şi elegante, îmbrăcate în rochii negre, de seară, chiar dacă afară asfaltul curgea. Şi mi-a păcut şi locul expoziţiei, Galeria "Kube Musette", cu numele său cosmopolit. Un spaţiu uşor underground, dar foarte şic, apărut, ca atâtea altele din ultimii ani, în plin centrul Bucureştiului, într-o ofensivă a artei şi a bunului gust.
"Kube Musette" are o poveste interesantă. Deschisă de numai doi ani, a găzduit zeci de expoziţii şi evenimente, în special ale tinerilor plasticieni români. Cristina Bâtlan, fondatorul "Musette", şi-a dorit să sprijine artiştii contemporani, să le ofere un loc în care să fie văzuţi. Iată, există şi patroni români luminaţi, care iubesc şi încurajează arta!
Un ospăţ estetic
În seara vernisajului, am stat pe îndelete de vorbă cu Ana Wagner, autoarea recitalului de fantezie şi rafinament în porţelan. Eram sub o arcadă a galeriei şi, în crepusculul înserării, bijuteriile Anei Wagner luceau cu irizări ademenitoare de jar.
- Cum v-a venit ideea acestei expoziţii, Ana Wagner? Cum aţi ajuns la splendida idee a cinei cu bijuteri şi inserturi de porţelan?
- Totul era pregătit de ceva timp pentru a fi privit, povestit şi împărtăşit, aşa cum îmi place să fac cu ceea ce creez. Creez cu bucurie şi îmi doresc ca această bucurie să meargă mai departe, către cei care apreciază ceea ce fac. Am realizat, în mod special, două mese la care ţin foarte mult şi pe care am dorit să le transform în personajele principale ale expoziţiei. Teme aveam, multe de inspiraţie italiană, transpuse pe tot felul de obiecte. Italia este o sursă de inspiraţie pentru multe din lucrările mele de grafică sau pictură. Acolo am descoperit grădini minunate şi parcuri în care m-am afundat până în cele mai mici detalii, pe care le-am adus apoi în atelier, pe porţelanul bijuteriilor. Tot de acolo, din zona amalfitană a Italiei, am adus în lucrările mele albastrul cel mai albastru pe care l-am văzut vreodată într-o mare. Trebuia să găsesc doar declicul, cadrul, scenografia. Le-am găsit sub forma unei cine italieneşti (fireşte), ceva mai puţin obişnuite. Ce poate fi mai deschis, interactiv, vesel şi solidar, decât o cină italiană, acolo unde există bucuria degustării bucatelor împreună, într-o familie mare, unită la bine şi la greu, guralivă, dar, în acelaşi timp, grijulie să păstreze tradiţiile? Desigur, a fost vorba despre un ospăţ estetic, în care am adus cam toate ingredientele pe care le folosesc în atelierul meu de creaţie: grafică, pictură, pictură pe porţelan. Cina era ca şi servită, doar că eu am pus în farfurii, în loc de adevărate bucate, bijuterii din porţelan pictat cu migală, încastrat în argint sau în argint aurit şi aflat în relaţie cu pietre semipreţioase şi perle.
- Multe doamne prezente la vernisaj ar fi mâncat şi cu ochii bucatele dvs. Prezentaţi şi cititorilor noştri, meniul dvs. halucinant...
- Reţeta e veche. Am început să lucrez bijuterie în urmă cu vreo şapte ani. La început a fost doar bijuteria din porţelan. După ce am făcut un curs de bijuterie, am început să gândesc altfel: porţelanul dedicat bijuteriei l-am încastrat în metale şi am adus şi pietrele sau perlele în compoziţiile mele. Este un domeniu fascinant, pe care îl explorez în detaliu. Pornesc de la proiectarea pe hârtie a piesei. Pictez apoi porţelanul, care este parte a bijuteriei. Încerc să rafinez mereu miniatura şi să diversific temele vegetale şi fantastice. Adesea, decorul pe porţelan este ars de două sau chiar de trei ori. Făurirea unei bijuterii care conţine porţelan pictat manual este un proces mult mai îndelungat decât în cazul unei bijuterii care conţine doar metal. De aceea, piesele noastre de bijuterie se adresează acelora care înţeleg tot acest proces şi celor care caută tocmai ce noi propunem: piese manufacturate în detaliu şi unice. Le creez cu bucurie şi cu dorinţa de a fi transmise mai departe. Cred că ceea ce propunem noi, chiar poate fi transmis din generaţie în generaţie, datorită calităţii înalte a lucrărilor. Bijuteriile sunt nu doar frumoase, ci şi trainice, pentru că porţelanul e încastrat în argint sau în aur. Am încercat, totodată, să fac din piesa de bijuterie o piesă de artă. Am dorit să le dau multor coliere, inele, broşe, cercei, brăţări sau butoni, şi calitatea de mici tablouri în sine. Bijuteriile noastre sunt produse de serie mică, şi de aceea trebuie mereu să inovez, să îmi pun imaginaţia la lucru, să pun accente noi, să mă joc cu detaliile din aur sau platină pură pe porţelan, să mă gândesc la alte şi alte combinaţii între porţelan, pietre şi metale, la alt design şi alt registru, păstrând graniţele brandului nostru, să îmbogăţesc colecţii existente şi să vin, periodic, cu colecţii noi.
Pisici şi case zburătoare
- Cum a evoluat "Casa Wagner" de la ultima noastră întâlnire din "Formula AS"?
- Mergem înainte, pe drumul nostru, cu încredere. Maestrul Ştefan Câlţia mi-a spus, odată, că simte că drumul pe care am luat-o este bun şi să nu mă abat de la el. De câte ori am un moment de cumpănă, îmi amintesc de vorbele lui şi revin senină la masa de lucru şi în atelier, alături de colegii mei. Şi iată că acum, bijuteria ocupă un loc din ce în ce mai mare în creaţiile noastre. Ea este felul principal din meniul nostru. Îmi place însă să mă joc continuu cu porţelanul, să-l pun mereu în situaţii şi asocieri noi - cu lemnul de esenţă preţioasă, cu metalele, cu obiecte vechi şi cu patina aristocrată, cu dantele, cu catifea. Mi-e dragă libertatea cu care temele şi motivele grafice circulă la noi, de pe desenele pe hârtie şi pânză, pe ceainice, ceşti, vaze, veioze, lampadare, bijuterii, sau pe plăcuţe din porţelan încastrat în lemn, care devin iarăşi tablouri. Ca noutate, trebuie să vă spun că am reintrat în lumea graficii şi a picturii, atât de dragi mie. În expoziţia aceasta, la care v-am invitat, "Întâlnire la o cină italiană", am prezentat şi lucrări de grafică şi pictură, dar şi nişte panouri decorative din lemn, care conţin porţelan încastrat. Acestea din urmă sunt proiectate de mine şi lucrate împreună cu pictorul şi graficianul Bogdan Teodorescu.
- Prin ce credeţi că manufactura "Wagner Arte" este unică?
- Decorurile porţelanurilor noastre vin dintr-o lume foarte personală. Sunt temele vegetale, pe care eu le studiez în detaliu. Observ plantele şi arhitectura lor, iar toate acestea ajung în lucrările noastre de pe porţelan. Apoi, sunt temele peisajelor fantastice sau avem tema pisicii sau pe aceea a caselor zburătoare. Tot acest univers este inconfundabil şi caracteristic atelierului nostru. Importantă este şi maniera miniaturală în care sunt realizate aceste decoruri. Porţelanul are o suprafaţă extrem de lucioasă. Acest tip de suprafaţă cere un gest foarte bine controlat al pensulei, care alunecă pe porţelan, un gest precis al pictorului care iubeşte miniatura şi este extrem de răbdător. Clienţii noştri sunt fascinaţi de miniaturile de pe porţelan, care uneori sunt executate doar din aur sau platină. Tot ei sunt cei care vin, uneori, şi, în faţa multitudinii de variante pe care le propunem, ne cer să facem lucrări cu totul speciale sau să personalizăm piesele din porţelan sau de bijuterie. Şi asta ne diferenţiază: ne adaptăm tot timpul la cererea clienţilor noştri şi, uneori, împreună cu ei şi sub consilierea noastră, creăm piese ieşite din comun, cu ambiţia de a ridica manufactura la rang de artă.
Bucuria de a trăi frumos
- Prin ce credeţi că atinge, în mod special, arta dvs. sufletul iubitorilor de frumos?
- Printr-o mică filozofie de viaţă, la care eu ţin foarte mult. Eu cred în buna rânduială care susţine simplitatea micilor plăceri ale vieţii. Pe aria mea, în atelierul meu, atâta cât pot eu, încerc şi încercăm să recuperăm un stil de viaţă cumva pierdut azi. Aşa cum este, de pildă, momentul de tihnă al savurării ceaiului şi a cafelei din porţelanuri decorate cu gust şi devenite mândria familiei, unul din simbolurile ei transmise din generaţie în generaţie. Sau colierul din porţelan pictat, care îţi dă o strălucire de prinţesă pentru o seară de neuitat ţie, apoi fetei tale, ajunsă la vârsta ta de azi. Prin tot ceea ce fac, încerc cu bucurie să aduc o fărâmă de frumos în vieţile noastre, tot mai afectate de stresul zilnic, de mediocritatea celor care se cred elite, de consumerismul de mall şi de degradarea valorilor care făceau, odată, viaţa să fie trăită în tihnă şi frumuseţe. Şi îmi place să cred că rostul porţelanurilor noastre este, până la urmă, regăsirea unei lumi care era bine aşezată. Atât cât se poate, pentru că nu sunt o paseistă cu tot dinadinsul. Mă gândesc la lumea străbunicilor şi a bunicilor noştri. Ei respectau ritualurile zilei şi ale vieţii, prin ceremonialuri în care obiecte precum cele pe care le producem noi azi aveau un rol major; ţineau familia aproape, credeau în bunul Dumnezeu şi îşi transmiteau, cu grijă, prin gesturi şi lucruri autentice, bucuria de a trăi frumos. După puterile mele, asta încerc şi eu - să transmit bucuria de a trăi frumos.
Teodor Baconschi
"Această cină nu are sosuri, nu are materie. Este numai visare"
Vernisajul cinei cu bijuterii a Anei Wagner a fost deschis de d-l Teodor Baconschi, cunoscutul om de cultură. Cuvântul său cu delicat parfum cultural a fost inserat şi în realitatea lumii de azi:
- Jur împrejurul nostru se petrec orori geopolitice, cum sunt Brexitul sau turbulenţele severe din Turcia vecină, şi noi ne ţinem de fineţuri şi delicateţuri în porţelan. Dar astfel, noi apărăm şi un mod de viaţă. Pentru că asta e civilizaţia: o transfigurare a naturii prin tehnici şi trăiri rafinate. Modul nostru de viaţă se bazează tocmai pe această transfigurare, şi nimic nu poate fi mai bun ca exemplu decât masa: pleci de la un act de strictă necesitate, acela de a te hrăni, şi ajungi, încet, încet, la rafinamentul a ceea ce francezii, pe care unii îi consideră excesiv de civilizaţi, numesc "les arts de la table". Pentru Ana Wagner, nu Franţa, ci Italia pare o sursă de inspiraţie inepuizabilă. Iar asta nu mă miră, pentru că am trăit câţiva ani în Italia, şi ştiu că ne-a venit şi nouă, românilor, rândul. Italia, de 2500 de ani, este epicentrul civilizaţiei europene. În ciuda prejudecăţilor despre italienitatea recentă, Italia este matricea absolută şi ţinta spre care au convers mereu toate energiile Europei. Nu numai pe vremea turismului aristocratic din secolul al XVIII-lea, când marele tur al Europei se încheia în Italia, ci până mai aproape de noi. Căci pentru orice artist, Italia a fost mereu sursă de inspiraţie. Şi eu am cunoscut mulţi artişti români care au făcut o priză excelentă cu Italia şi se "adapă", se inspiră acolo şi creează şi o punte cu România. Ana Wagner, la rândul ei, face în porţelan o transcriere subtilă şi gracilă a locurilor văzute de ea. A decupat pe porţelanurile şi pe bijuteriile ei mai ales coasta amalfitană, nu departe de Neapole. Italia aceea meridională, exuberantă şi plină de culoare. Acolo unde grădinile italiene au o frumuseţe aparte. Mai aproape de amintirea Paradisului. Pentru că grădina italiană nu are nici geometria raţionalistă a grădinii franceze, nici falsa naturaleţe spontană a grădinilor englezeşti. Ea e mai degrabă o medie între raţiune şi inimă, între frumuseţea naturii şi intervenţia omului. Dar, în această expoziţie, vedem şi o fantezie gastronomică sublimată. Nu are sosuri, nu are materie. Este numai visare. Prin vibraţiile subtile ale porţelanului. Această expoziţie ne arată ce poate face omul, când are pace şi tihnă pentru a crea. O pace şi o tihnă care sunt convins că vor dura nu doar în "Casa Wagner", ci şi în România, în Europa şi nu numai aici. Vă invit să degustaţi vizual această expoziţie delicată şi să felicitaţi surorile Wagner, urându-le succes şi pe mai departe.