În Capitală, la Galeria "Kube Musette" de pe Calea Victoriei nr. 114, nu departe de Piața Amzei, Ana Wagner, binecunoscuta creatoare de podoabe din porțelan pictat, montate în argint și în aur (despre care revista noastră a mai scris), a deschis o expoziție cu totul aparte. Pe niște mese speciale din lemn, alături de tacâmurile aurite, sunt așternute farfurii albe, imaculate, în care, pe post de bucate, Ana Wagner oferă spectatorilor săi, spre delectare supremă, bijuterii! Bijuterii de porțelan cu emailuri, pictate manual și montate în aur și argint. Altele, încrustate cu pietre semiprețioase. Ce regie și ce miraj! Ce recital de noblețe și rafinament, într-un București jelit tot timpul că și-a pierdut strălucirea de altădată.
Dar, alături de frumusețea eclatantă a expoziției Anei Wagner, m-au surprins plăcut persoanele venite la vernisaj. Oameni surâzători, dichisiți, o lume bună, despre care crezusem că a dispărut. O lume care nu vrea să coboare standardul eleganței și al bunului gust intelectual: doamne frumoase și elegante, îmbrăcate în rochii negre, de seară, chiar dacă afară asfaltul curgea. Și mi-a păcut și locul expoziției, Galeria "Kube Musette", cu numele său cosmopolit. Un spațiu ușor underground, dar foarte șic, apărut, ca atâtea altele din ultimii ani, în plin centrul Bucureștiului, într-o ofensivă a artei și a bunului gust.
"Kube Musette" are o poveste interesantă. Deschisă de numai doi ani, a găzduit zeci de expoziții și evenimente, în special ale tinerilor plasticieni români. Cristina Bâtlan, fondatorul "Musette", și-a dorit să sprijine artiștii contemporani, să le ofere un loc în care să fie văzuți. Iată, există și patroni români luminați, care iubesc și încurajează arta!
Un ospăț estetic
În seara vernisajului, am stat pe îndelete de vorbă cu Ana Wagner, autoarea recitalului de fantezie și rafinament în porțelan. Eram sub o arcadă a galeriei și, în crepusculul înserării, bijuteriile Anei Wagner luceau cu irizări ademenitoare de jar.
- Cum v-a venit ideea acestei expoziții, Ana Wagner? Cum ați ajuns la splendida idee a cinei cu bijuteri și inserturi de porțelan?
- Totul era pregătit de ceva timp pentru a fi privit, povestit și împărtășit, așa cum îmi place să fac cu ceea ce creez. Creez cu bucurie și îmi doresc ca această bucurie să meargă mai departe, către cei care apreciază ceea ce fac. Am realizat, în mod special, două mese la care țin foarte mult și pe care am dorit să le transform în personajele principale ale expoziției. Teme aveam, multe de inspirație italiană, transpuse pe tot felul de obiecte. Italia este o sursă de inspirație pentru multe din lucrările mele de grafică sau pictură. Acolo am descoperit grădini minunate și parcuri în care m-am afundat până în cele mai mici detalii, pe care le-am adus apoi în atelier, pe porțelanul bijuteriilor. Tot de acolo, din zona amalfitană a Italiei, am adus în lucrările mele albastrul cel mai albastru pe care l-am văzut vreodată într-o mare. Trebuia să găsesc doar declicul, cadrul, scenografia. Le-am găsit sub forma unei cine italienești (firește), ceva mai puțin obișnuite. Ce poate fi mai deschis, interactiv, vesel și solidar, decât o cină italiană, acolo unde există bucuria degustării bucatelor împreună, într-o familie mare, unită la bine și la greu, guralivă, dar, în același timp, grijulie să păstreze tradițiile? Desigur, a fost vorba despre un ospăț estetic, în care am adus cam toate ingredientele pe care le folosesc în atelierul meu de creație: grafică, pictură, pictură pe porțelan. Cina era ca și servită, doar că eu am pus în farfurii, în loc de adevărate bucate, bijuterii din porțelan pictat cu migală, încastrat în argint sau în argint aurit și aflat în relație cu pietre semiprețioase și perle.
- Multe doamne prezente la vernisaj ar fi mâncat și cu ochii bucatele dvs. Prezentați și cititorilor noștri, meniul dvs. halucinant...
- Rețeta e veche. Am început să lucrez bijuterie în urmă cu vreo șapte ani. La început a fost doar bijuteria din porțelan. După ce am făcut un curs de bijuterie, am început să gândesc altfel: porțelanul dedicat bijuteriei l-am încastrat în metale și am adus și pietrele sau perlele în compozițiile mele. Este un domeniu fascinant, pe care îl explorez în detaliu. Pornesc de la proiectarea pe hârtie a piesei. Pictez apoi porțelanul, care este parte a bijuteriei. Încerc să rafinez mereu miniatura și să diversific temele vegetale și fantastice. Adesea, decorul pe porțelan este ars de două sau chiar de trei ori. Făurirea unei bijuterii care conține porțelan pictat manual este un proces mult mai îndelungat decât în cazul unei bijuterii care conține doar metal. De aceea, piesele noastre de bijuterie se adresează acelora care înțeleg tot acest proces și celor care caută tocmai ce noi propunem: piese manufacturate în detaliu și unice. Le creez cu bucurie și cu dorința de a fi transmise mai departe. Cred că ceea ce propunem noi, chiar poate fi transmis din generație în generație, datorită calității înalte a lucrărilor. Bijuteriile sunt nu doar frumoase, ci și trainice, pentru că porțelanul e încastrat în argint sau în aur. Am încercat, totodată, să fac din piesa de bijuterie o piesă de artă. Am dorit să le dau multor coliere, inele, broșe, cercei, brățări sau butoni, și calitatea de mici tablouri în sine. Bijuteriile noastre sunt produse de serie mică, și de aceea trebuie mereu să inovez, să îmi pun imaginația la lucru, să pun accente noi, să mă joc cu detaliile din aur sau platină pură pe porțelan, să mă gândesc la alte și alte combinații între porțelan, pietre și metale, la alt design și alt registru, păstrând granițele brandului nostru, să îmbogățesc colecții existente și să vin, periodic, cu colecții noi.
Pisici și case zburătoare
- Cum a evoluat "Casa Wagner" de la ultima noastră întâlnire din "Formula AS"?
- Mergem înainte, pe drumul nostru, cu încredere. Maestrul Ștefan Câlția mi-a spus, odată, că simte că drumul pe care am luat-o este bun și să nu mă abat de la el. De câte ori am un moment de cumpănă, îmi amintesc de vorbele lui și revin senină la masa de lucru și în atelier, alături de colegii mei. Și iată că acum, bijuteria ocupă un loc din ce în ce mai mare în creațiile noastre. Ea este felul principal din meniul nostru. Îmi place însă să mă joc continuu cu porțelanul, să-l pun mereu în situații și asocieri noi - cu lemnul de esență prețioasă, cu metalele, cu obiecte vechi și cu patina aristocrată, cu dantele, cu catifea. Mi-e dragă libertatea cu care temele și motivele grafice circulă la noi, de pe desenele pe hârtie și pânză, pe ceainice, cești, vaze, veioze, lampadare, bijuterii, sau pe plăcuțe din porțelan încastrat în lemn, care devin iarăși tablouri. Ca noutate, trebuie să vă spun că am reintrat în lumea graficii și a picturii, atât de dragi mie. În expoziția aceasta, la care v-am invitat, "Întâlnire la o cină italiană", am prezentat și lucrări de grafică și pictură, dar și niște panouri decorative din lemn, care conțin porțelan încastrat. Acestea din urmă sunt proiectate de mine și lucrate împreună cu pictorul și graficianul Bogdan Teodorescu.
- Prin ce credeți că manufactura "Wagner Arte" este unică?
- Decorurile porțelanurilor noastre vin dintr-o lume foarte personală. Sunt temele vegetale, pe care eu le studiez în detaliu. Observ plantele și arhitectura lor, iar toate acestea ajung în lucrările noastre de pe porțelan. Apoi, sunt temele peisajelor fantastice sau avem tema pisicii sau pe aceea a caselor zburătoare. Tot acest univers este inconfundabil și caracteristic atelierului nostru. Importantă este și maniera miniaturală în care sunt realizate aceste decoruri. Porțelanul are o suprafață extrem de lucioasă. Acest tip de suprafață cere un gest foarte bine controlat al pensulei, care alunecă pe porțelan, un gest precis al pictorului care iubește miniatura și este extrem de răbdător. Clienții noștri sunt fascinați de miniaturile de pe porțelan, care uneori sunt executate doar din aur sau platină. Tot ei sunt cei care vin, uneori, și, în fața multitudinii de variante pe care le propunem, ne cer să facem lucrări cu totul speciale sau să personalizăm piesele din porțelan sau de bijuterie. Și asta ne diferențiază: ne adaptăm tot timpul la cererea clienților noștri și, uneori, împreună cu ei și sub consilierea noastră, creăm piese ieșite din comun, cu ambiția de a ridica manufactura la rang de artă.
Bucuria de a trăi frumos
- Prin ce credeți că atinge, în mod special, arta dvs. sufletul iubitorilor de frumos?
- Printr-o mică filozofie de viață, la care eu țin foarte mult. Eu cred în buna rânduială care susține simplitatea micilor plăceri ale vieții. Pe aria mea, în atelierul meu, atâta cât pot eu, încerc și încercăm să recuperăm un stil de viață cumva pierdut azi. Așa cum este, de pildă, momentul de tihnă al savurării ceaiului și a cafelei din porțelanuri decorate cu gust și devenite mândria familiei, unul din simbolurile ei transmise din generație în generație. Sau colierul din porțelan pictat, care îți dă o strălucire de prințesă pentru o seară de neuitat ție, apoi fetei tale, ajunsă la vârsta ta de azi. Prin tot ceea ce fac, încerc cu bucurie să aduc o fărâmă de frumos în viețile noastre, tot mai afectate de stresul zilnic, de mediocritatea celor care se cred elite, de consumerismul de mall și de degradarea valorilor care făceau, odată, viața să fie trăită în tihnă și frumusețe. Și îmi place să cred că rostul porțelanurilor noastre este, până la urmă, regăsirea unei lumi care era bine așezată. Atât cât se poate, pentru că nu sunt o paseistă cu tot dinadinsul. Mă gândesc la lumea străbunicilor și a bunicilor noștri. Ei respectau ritualurile zilei și ale vieții, prin ceremonialuri în care obiecte precum cele pe care le producem noi azi aveau un rol major; țineau familia aproape, credeau în bunul Dumnezeu și își transmiteau, cu grijă, prin gesturi și lucruri autentice, bucuria de a trăi frumos. După puterile mele, asta încerc și eu - să transmit bucuria de a trăi frumos.
Teodor Baconschi
"Această cină nu are sosuri, nu are materie. Este numai visare"
Vernisajul cinei cu bijuterii a Anei Wagner a fost deschis de d-l Teodor Baconschi, cunoscutul om de cultură. Cuvântul său cu delicat parfum cultural a fost inserat și în realitatea lumii de azi:
- Jur împrejurul nostru se petrec orori geopolitice, cum sunt Brexitul sau turbulențele severe din Turcia vecină, și noi ne ținem de finețuri și delicatețuri în porțelan. Dar astfel, noi apărăm și un mod de viață. Pentru că asta e civilizația: o transfigurare a naturii prin tehnici și trăiri rafinate. Modul nostru de viață se bazează tocmai pe această transfigurare, și nimic nu poate fi mai bun ca exemplu decât masa: pleci de la un act de strictă necesitate, acela de a te hrăni, și ajungi, încet, încet, la rafinamentul a ceea ce francezii, pe care unii îi consideră excesiv de civilizați, numesc "les arts de la table". Pentru Ana Wagner, nu Franța, ci Italia pare o sursă de inspirație inepuizabilă. Iar asta nu mă miră, pentru că am trăit câțiva ani în Italia, și știu că ne-a venit și nouă, românilor, rândul. Italia, de 2500 de ani, este epicentrul civilizației europene. În ciuda prejudecăților despre italienitatea recentă, Italia este matricea absolută și ținta spre care au convers mereu toate energiile Europei. Nu numai pe vremea turismului aristocratic din secolul al XVIII-lea, când marele tur al Europei se încheia în Italia, ci până mai aproape de noi. Căci pentru orice artist, Italia a fost mereu sursă de inspirație. Și eu am cunoscut mulți artiști români care au făcut o priză excelentă cu Italia și se "adapă", se inspiră acolo și creează și o punte cu România. Ana Wagner, la rândul ei, face în porțelan o transcriere subtilă și gracilă a locurilor văzute de ea. A decupat pe porțelanurile și pe bijuteriile ei mai ales coasta amalfitană, nu departe de Neapole. Italia aceea meridională, exuberantă și plină de culoare. Acolo unde grădinile italiene au o frumusețe aparte. Mai aproape de amintirea Paradisului. Pentru că grădina italiană nu are nici geometria raționalistă a grădinii franceze, nici falsa naturalețe spontană a grădinilor englezești. Ea e mai degrabă o medie între rațiune și inimă, între frumusețea naturii și intervenția omului. Dar, în această expoziție, vedem și o fantezie gastronomică sublimată. Nu are sosuri, nu are materie. Este numai visare. Prin vibrațiile subtile ale porțelanului. Această expoziție ne arată ce poate face omul, când are pace și tihnă pentru a crea. O pace și o tihnă care sunt convins că vor dura nu doar în "Casa Wagner", ci și în România, în Europa și nu numai aici. Vă invit să degustați vizual această expoziție delicată și să felicitați surorile Wagner, urându-le succes și pe mai departe.