Invitaţia venea cum nu se poate mai bine. În vechile credinţe ale locuitorilor zonei se spune că zânele sunt atrase spre ţărmul mării, că trăiesc în ritmul fluxului şi refluxului. Freeman îşi aminteşte: "Am acceptat invitaţia, şi într-o seară am mers cu maşina la Lizard Point, pentru a vedea farul de acolo. Când am ajuns, era aproape ora 20.00. Începea deja să se întunece. Farurile luminau cu intermitenţă stâncile falezei, ceea ce-i dădea locului un aspect straniu. Când maşina a ajuns în partea de sus a falezei, unul dintre pasagerii care se aflau în maşină a strigat cu uimire: «Priviţi, priviţi făptura aceea!». Şoferul a frânat brusc, şi Jamie, un băieţel de origine arabă care stătea pe locul din faţă, a spus că văzuse ceva apărând brusc în lumina farurilor. Dar drumul din faţa maşinii era pustiu. Nu exista nici un semn al vreunei eventuale apariţii misterioase".
Ce a văzut Jamie?
De obicei taciturn, băieţelul a descris cu entuziasm făptura pe care-o zărise: "Era un pitic negricios, cu înfăţişare omenească, şi avea cam 45 de centimetri înălţime". Băieţelul nu a putut să-i distingă trăsăturile, dar spunea că omuleţul, speriat de maşină, o luase la fugă spre scările falezei care coborau spre plajă. Freeman a luat-o pe urmele lui, sperând să-l vadă, dar în zadar. Omuleţul dispăruse.
Să fi fost oare Jamie păcălit de o iluzie optică, datorată încrucişării luminii farurilor maşinii cu cea a farului de coastă? Richard Freeman, care mai anchetase numeroase cazuri asemănătoare în regiune, este absolut convins că băiatul văzuse un membru al vastului popor care bântuie legendele celtice: priculicii şi zânele.
Dacă regiunile de pe coasta Angliei au fost întotdeauna teatrul privilegiat al întâlnirilor neaşteptate, acest popor al zânelor şi spiriduşilor nu cunoaşte frontiere terestre sau temporale. El este prezent în toate culturile şi pe toate continentele. Numele dat acestei faune, care în centrul şi răsăritul Europei trăieşte mai ales prin adâncul pădurilor seculare, variază în funcţie de epoci sau de mitologii. Romanii numeau aceste fiinţe "fata", irlandezii - "banshees" (fiinţe dotate cu calităţi magice), scandinavii - "elfi", francezii - "fee" şi "lutesi", germanii - "Fee" şi "Kobold", englezii - "fairy" şi "brownie". Oricare ar fi denumirea lor, toate aceste fiinţe au în comun faptul că trăiesc mai ales în credinţele vechi, populare, şi în poveştile pentru copii, formând vasta familie a "popoarelor de zâne şi spiriduşi". În general, ele sunt descrise ca având trăsături omeneşti, dar o statură mai mică decât a oamenilor. Se spune chiar că aceste fiinţe şi-au constituit propria lor societate şi că trăiesc şi mor exact ca oamenii. Zânele se împart în "bune" şi "rele", sunt frumoase şi năzdrăvane, se scaldă cu mare plăcere în lacurile din munţi. Ele îşi pierd atributul fantastic dacă un bărbat le fură hainele în timpul scăldatului. Zânele sunt conduse de Zâna Zânelor, care are puteri supranaturale, făcându-i pe oameni să o venereze, ba chiar să se teamă de ea. În ce-i priveşte pe Spiriduşi, ei coboară din spiritele protectoare ale romanilor (genius - genii), nişte făpturi pitice şi binevoitoare, văzute şi nevăzute, pe care şamanii şi vrăjitorii îi aduc în subordinea lor.
Întâlnire pe deal
În vara anului 1992, doamna Woods îşi petrecea vacanţa alături de nişte prieteni în apropierea localităţii Newton Abbott, în comitatul Devon din Anglia. Din cauza căldurii sufocante, spre seară s-a urcat pe un deal pentru a se bucura puţin de adierea vântului. La un moment dat, a avut sentimentul ciudat că nu e singură. Într-adevăr, întorcând capul, a văzut un omuleţ care stătea sprijinit de o stâncă şi o privea. S-a apropiat încet şi s-a oprit cam la cinci metri de el. S-au uitat îndelung unul la altul, fără să se mişte. "M-a lăsat să-l observ. La început, m-am întrebat ce era. Până m-am apropiat de el, mă gândeam că era vorba de vreun animal ciudat. Dar nu: era un om minuscul, îmbrăcat cu totul în negru."
Notele pe care doamna Woods le-a scris în jurnalul său în acea zi vorbesc despre un om cu înălţimea de aproximativ un metru, destul de vârstnic. Îmbrăcat cu un fel de pelerină şi cu o bluză neagră legată în jurul mijlocului cu o sfoară care atârna până la genunchi, era încălţat doar cu nişte simple şosete. După câteva clipe, acea fiinţă ciudată s-a retras în spatele stâncii de care se sprijinea. D-na Woods a mers imediat după el, dar omuleţul cel ciudat dispăruse.
Povestea d-nei Woods nu este decât un exemplu dintr-un număr imens de mărturii strânse de-a lungul secolelor. Oare aceste poveşti sunt rodul imaginaţiei, aşa cum cred mulţi oameni de ştiinţă, sau descriu o specie reală, a unor fiinţe care există cu adevărat?
Liliputanii din Peru
Majoritatea culturilor etnice conţin legende care descriu existenţa unor popoare de fiinţe mici, care trăiau într-o armonie perfectă cu oamenii, dar care au dispărut încet-încet din locurile populate, pentru a se refugia în profunzimile naturii. De exemplu, ruinele pre-incaşe de la Saqsaywaman, în Peru, poartă dovada existenţei acestor fiinţe liliputane; în oraşul astăzi transformat în ruine se găsesc urmele unei reţele foarte bine conservate de coridoare, aşa de mici, încât nici măcar un copil nu ar avea loc să se plimbe prin ele. Aceste tunele de piatră au pavimentele foarte uzate, dovadă că erau utilizate frecvent. Dar de către cine?
După părerea antropologilor şi a folcloriştilor occidentali, aceste fiinţe care în trecut au construit oraşe prestigioase au fost puţin câte puţin colonizate de către oameni. Adoptând autarhia drept principiu de viaţă, ele s-au refugiat în mijlocul naturii, pentru a nu dispărea cu totul. Cu timpul, au devenit aşa de discrete, încât atunci când ne întâlnim cu vreuna dintre ele o considerăm supranaturală.
Inconştientul colectiv
Zânele şi spiriduşii reprezintă un arhetip vechi, care există în imaginaţia oamenilor încă de la apariţia conştiinţei. Bazându-se pe scrierile psihiatrului şi psihologului elveţian Karl Gustav Jung (1875-1961), unii cercetători, cum ar fi francezul Jacques Vallée, leagă fenomenul zânelor de acela al OZN-urilor şi al altor incidente "neexplicate", susţinând că aceste fenomene sunt de origine psihologică.
Din acest punct de vedere, zânele, extratereştrii şi celelalte creaturi misterioase ar fi expresia punctuală a unei "imagini" universale, care face parte din inconştientul colectiv. Astfel, întâlnirile cu zânele ar putea avea loc atunci când, de exemplu, în urma unui traumatism, martorii ajung la frontiera dintre conştient şi inconştient. Numeroşi cercetători ai fenomenelor paranormale stabilesc o paralelă similară cu fenomenele OZN. Cu toate acestea, numeroase apariţii de OZN-uri, verificate de către anchetele oficiale, au fost coroborate cu probe fizice, în timp ce apariţiile zânelor rămân, în continuare, pur anecdotice.
Legiuni de pitici
Americanul John Keel, care a contribuit foarte mult la popularizarea ufologiei în anii '60, a făcut un plasament al "porţilor" care leagă lumea noastră de lumea subconştientă, a zânelor. Ceea ce el numeşte "zone de trecere" delimitează un spaţiu în care fenomene precum spiritele naturii, animale misterioase, OZN-uri şi fantome vin dintr-o altă dimensiune, care nu este accesibilă decât prin intermediul unor "porţi" misterioase, transdimensionale, ce nu se deschid decât în zone specifice, numai în anumite momente, şi numai în prezenţa unor "aleşi".
În cartea sa, intitulată "Unexplained!", autorul englez Jerome Clark relatează cazul Sabinei Baring-Goud (1834-1924), o cercetătoare a istoriei din perioada victoriană, care de la vârsta de patru ani a fost permanent în contact cu "legiuni de pitici de aproximativ două picioare (60 cm) înălţime", pe care părinţii ei nu puteau să-i vadă.
Theo Brown, o socioloagă britanică specializată în folclor, s-a ocupat, până când a decedat, în anii '80, cu strânsul poveştilor despre întâlniri cu zâne şi spiriduşi. Ea a scris mult despre acest subiect şi a eşafodat ipoteze despre adevărata natură a acestor fenomene: "Nimeni nu mai poate să vadă spiriduşi în prezent; lucrurile stau aşa încă de pe vremea poetului englez Chaucer (1340-1400), care în «Povestirile din Canterbury» spune că foarte puţini oameni au şansa de a vedea zâne. Este un dar care nu poate fi dobândit prin educaţie". Mult mai convingătoare şi mai pline de informaţii sunt poveştile cu zâne şi spiriduşi din Maramureşul nostru, unde (mai ales pe Valea Vaserului şi a Vişeului) localnicii jură că au întâlnit cel puţin o dată în viaţă făpturi din marele popor de fiinţe ale pădurii...
Întâlnire cu zânele
Cunoscut mai ales prin cărţile sale dedicate îngerilor, scriitorul francez Haziel este autorul unei lucrări recente despre zâne, reginele naturii, şi mesagerii lor (piticii, spiriduşii, gnomii, silfidele, ondinele etc.), "Întâlnire cu natura vie - ZÂNELE". El vorbeşte mai ales despre cele 12 zâne principale, care au fiecare câte o putere specifică: Melusina (ploaia), Paradis (îmbrăţişarea), Viviane (diamantul), Melior (vântul lin), Morgana (căldura), Urgania (cuarţul), Holda (vântul puternic), Esterella (râul), Glasting (munţii), Mab (stânca), Aril (vântul de primăvară) şi Selkia (marea). Numai prenume fascinante care au fermecat atâţia artişti. De fapt, lista celor care revendică cu mândrie faptul că au fost în legătură cu zânele este lungă. Trebuie să-i cităm (în trecere doar) pe fraţii Grimm, Conan Doyle, Goethe, Wagner sau pe arhitectul spaniol Antonio Gaudi, care a construit extraordinara catedrală din Barcelona, la sfatul - spune el - al zânei Aril, care i-a arătat locul ideal, la distanţă egală de apele Mediteranei şi de gnomii din munţii care înconjoară capitala Cataluniei.
Conan Doyle şi zânele din Cottingley
În 1917, în satul Cottingley din Comitatul Yorkshire (Anglia), France Griffiths, o fetiţă în vârstă de 10 ani, şi verişoara ei, Elsie Wright, în vârstă de 13 ani, şi-au făcut una alteia fotografii, în vreme ce se jucau în grădină. Când le-au developat, au constatat cu surprindere că nu erau singure în imagini, ci înconjurate de o mulţime de zâne, asemănătoare unor fluturi mai mari. La început, relatarea fetiţelor a fost luată în glumă, dar pasionaţii de evenimente fantastice au folosit fotografiile ca pe nişte dovezi ale existenţei spiritelor în natură. Audiate de mai multe comisii, fetiţele au negat vehement posibilitatea trucării fotografiilor, ele necunoscând alte tehnici decât declanşarea aparatului de fotografiat. Imaginile au făcut obiectul unei publicităţi internaţionale, fiind reproduse în numeroase ziare şi reviste ilustrate. Puţină lume a fost dispusă să le ia, totuşi, în serios, cu o excepţie notabilă: Sir Arthur Conan Doyle, creatorul legendarului detectiv Sherlock Holmes, care în anul 1992 a publicat o carte menită să apere autenticitatea fotografiilor - "Venirea zânelor". În ce le priveşte pe cele două fetiţe, ele şi-au menţinut depoziţia chiar şi după 50 de ani. Zânele din fotografii existaseră în realitate.
De unde vine credinţa în zâne?
Pentru antropologii şi specialiştii în folclor, existenţa extrem de răspândită a credinţei în zâne, de-a lungul secolelor, figurează printre aspectele cele mai derutante ale culturii populare de pe mapamond. Fără să crezi în realitatea fizică a zânelor, aşa cum ne sunt descrise în cărţile pentru copii, pregnanţa universală a acestui mit reprezintă un obiect de studiu pasionant. Mulţi cercetători împărtăşesc opinia că prezenţa acestor făpturi în culturi atât de îndepărtate şi de diferite dovedeşte, totuşi, că existenţa lor se bazează pe o realitate, indiferent dacă ea se află în trecut sau în prezent.
O teorie extrem de seducătoare afirmă, de pildă, că zânele fac parte din primele popoare locuitoare ale pământului, înainte ca venirea oamenilor pe locurile lor de obârşie să le facă să emigreze în ţinuturi ascunse, din munţi şi păduri. Altă teorie afirmă că zânele sunt nişte vestigii ale unor credinţe păgâne în zei şi în spirite cutreierătoare, care intervin câteodată în viaţa omului. În 1961, Robert Kirk, un pastor presbiterian englez, a avansat opinia că zânele ar fi nişte "intermediari între oameni şi îngeri". Ele locuiesc într-un tărâm invizibil, ascuns între cer şi pământ, se lasă văzute numai când vor şi pot interveni în viaţa noastră. Zânele bune se transformă în îngeri, iar zânele rele îi ajută pe vrăjitori să-şi împlinească lucrarea lor necurată.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
