Atâtea au fost depuse joia aceasta, pe 19 mai, la Senatul României, de voluntarii de la "Coaliția pentru Familie" (o uniune de ONG-uri creștine), în vederea modificării Constituției, pentru ca în actul fundamental al statului român, căsătoria să fie definită drept uniunea liber consimțită dintre un bărbat și o femeie. Actualmente, această prevedere există doar în Codul Civil, iar el poate fi modificat de Parlament foarte ușor. Semnatarii vor să se asigure că varianta lor de căsătorie (numiți-o conservatoare, tradițională, creștină chiar, unii îi vor zice homofobă și anacronică), va rămâne bătută în cuiele constituționale, fără să mai poată fi fluturată de vântul schimbării, vopsit în culorile "politicilor corecte" care se poartă prin Europa. Ca să vă faceți o idee despre ce înseamnă să strângi trei milioane de semnături, aflați că niciodată, nici în Uniunea Europeană, cu atât mai puțin în România, o inițiativă cetățenească nu a reușit să atingă două milioane de semnături. E o mișcare fără precedent, demnă de menționat de presa globală, deși mass media de la noi nu a suflat un cuvințel. (Nu e "politically correct", desigur.) Proiectele de acest gen reușesc să însumeze în jur de un milion de semnături, iar asta, la nivelul întregii Uniuni Europene. Vorbind despre România, gândiți-vă că pentru a ajunge președintele țării, ai nevoie cam de două milioane și jumătate de voturi. Desigur, nu poți să pui semnul egal între semnatari și votanți, dar este clar că acum, la nivelul ei, de uniune a ONG-urilor creștine, "Coaliția pentru Familie" depășește forța unui mare partid. Restul societății civile, care face pârtie prin mass media cu orice mizilic, nu are nici măcar în visele ei cele mai roz o asemenea susținere din partea cetățenilor. Totuși, vorbește mereu de parcă ar avea în spate țara toată, dar asta este o altă discuție.
Ceea ce este șocant la un asemenea demers, repet, unic prin anvergură la nivel european, este că parlamentul nostru cel de toate zilele nu e obligat prin lege să declanșeze, ca urmare a celor 3 milioane de semnături, referendumul pentru schimbarea Constituției. Parlamentarii noștri pot să ignore cu desăvârșire inițiativa. Legea le permite aleșilor să discute o inițiativă cetățenească de modificare a Constituției, când și cum vor. Pot chiar să o respingă sau să amâne votul asupra ei, la nesfârșit. Mie mi s-ar fi părut normal ca un proiect de strângere de semnături de o asemenea amploare, după ce este validat de Curtea Constituțională, să determine automat convocarea unui referendum. Așa e prin alte țări, dar la noi, în anii '90, legile au fost astfel gândite, ca noi, cetățenii, să avem acces la modificarea lor doar prin aleșii noștri. Practic, România e țara noastră doar din patru în patru ani, în ziua alegerilor. În rest, puterea legislativă și executivă face ce vrea mușchiul ei. De ce? Pentru că poate, bineînțeles!