Descendenţi din seminţia Keitas, dogonii locuiesc în Mali (Africa de Vest). După secole de migraţie lentă, s-au instalat într-o regiune muntuoasă, situată pe cursul superior al fluviului Niger, amestecându-se progresiv cu populaţia locală. Descendenţii acestui trib nomad vieţuiesc în prezent în mici sate, în apropiere de falezele Bandiagara. Puţin numeroşi - există cam 200.000 - ei trăiesc în ritmul anotimpurilor, ocupându-se cu agricultura, creşterea animalelor şi artizanatul. La dogoni, ritualurile şi miturile străvechi sunt foarte prezente, atât în viaţa de zi cu zi, cât şi în numeroasele ceremonii religioase care le umplu calendarul. Deşi viaţa şi uneltele lor sunt foarte simple, poporul lor nu poate fi considerat ca "primitiv" pentru că dogonii au cunoştinţe astronomice uluitoare, a căror origine a rămas un mister.
Originea lumii
Sirius, steaua cea mai importantă din constelaţia Canis Major, remarcabilă prin excepţionala ei strălucire, nu pare să aibă nici un secret pentru dogoni, şi asta nu de azi, de ieri. Conform învăţăturilor lor, întreaga creaţie a Universului este legată de o stea, numită Po Tolo, ceea ce în traducere semnifică "stea-sămânţă". În mitologia dogonilor, Po Tolo simbolizează începutul fiecărui lucru. Cunoscută de astronomi drept steaua Sirius B, care o însoţeşte în evoluţia ei pe strălucitoarea Sirius A, ea este numită "pitica albă". Dogonii ştiu că Po Tolo posedă o masă foarte mare, disproporţionată în raport cu mărimea sa. Conform spuselor lor, această densitate se datorează unui metal necunoscut pe Terra, numit sagala.
Bogăţia detaliilor astronomice legate de sistemul Sirius este uimitoare. Dogonii sunt capabili, de pildă, să explice că orbitele descrise de Sirius A şi Sirius B formează o elipsă, Sirius A fiind unul dintre punctele focale ale acesteia. Astronomia occidentală a avansat această ipoteză abia la începutul secolului al XVII-lea! A trebuit să apară Johannes Kepler, pentru a se afla că planetele şi celelalte corpuri celeste nu evoluează în sfere perfecte... O altă revelaţie uimitoare: dogonii afirmă că lui Sirius B îi trebuie 50 de ani pentru a efectua o rotaţie completă în jurul lui Sirius A. Ei bine, astronomia modernă a calculat că perioada sa orbitală ar fi de 50,04 ani... La fel de surprinzătoare e afirmaţia lor că Sirius B se roteşte în jurul propriei sale axe, această rotaţie având durata unui an terestru. Astronomia modernă nu a ajuns deocamdată la aceeaşi concluzie; unii cercetători afirmă că ar putea fi posibil, în vreme ce alţii resping această ipoteză, susţinând că perioada rotaţiei trebuie să fie cu mult mai lungă pentru o stea atât de mică.
Steaua misterioasă
Dar cea mai uimitoare "teorie" dogonică rezidă în afirmaţia că în sistemul lui Sirius ar exista un al treilea corp celest. Ei numesc acest corp, care încă nu a fost identificat de astronomia modernă, "Emme Ya", sau "femeia-sorgho" (sorgho este o plantă tropicală). Conform părerii lor, ar fi vorba fie de o mică stea, ce posedă doar o singură planetă pe orbită, fie despre o planetă cu un satelit mare. Adepţii moderni ai acestei convingeri ancestrale au botezat această stea "Sirius C", deşi încă nu avem nici o dovadă ştiinţifică a existenţei sale.
Etnologii îşi pun întrebări privind originea acestor fabuloase cunoştinţe astronomice. Se pare că ele provin de la strămoşii dogonilor care colonizaseră o parte din Africa de Nord, unde în prezent se află Libia. Herodot arată că în epoca respectivă ei se numeau Garamantieni, nume format de la Garamas, fii ai zeiţei pământ-mamă Gaia. Scrierile vechi greceşti pomenesc despre strania fascinaţie a dogonilor pentru cifre, pe care o aseamănă cu ştiinţa vecinilor egipteni, foarte versaţi în astronomie.
Aceste aserţiuni se potrivesc cu spusele preoţilor dogoni, care pretind că tribul lor posedă aceste cunoştinţe de mai multe secole, transmise prin tradiţia orală şi secretă, cu mult înainte ca astronomii occidentali să şi le însuşească, la rândul lor.
Jumătate oameni, jumătate peşti
Aparent fantezistă, teza extratereştrilor amfibieni este totuşi întărită de detalii regăsite la alte civilizaţii care s-au dezvoltat în acea perioadă. Astfel, reprezentarea "Nommos"-ilor în arta dogonilor se aseamănă uimitor de bine cu Oanes, demonul cu coadă de peşte al babilonienilor, cu Ea, creatura amfibiană a Akkadienilor sau cu zeiţa Isis, pe care egiptenii o reprezentau sub forma unei sirene. Un alt punct comun: toate aceste divinităţi sunt zei ai originilor.
Nava fantomă
În legendele dogonilor, Nommos-ii ar fi venit din sistemul Sirius, mai exact de pe Po Tolo (adică Sirius B), la bordul unei nave care era însoţită de un zgomot teribil, "ca cel al vântului dezlănţuit". Această maşină zburătoare a sărit de mai multe ori înainte de a ateriza, ca o piatră ce ricoşează deasupra apei, arând pământul şi emiţând "rotocoale de sânge". În acelaşi timp, dogonii evocă apariţia concomitentă a unui astru nou, care strălucea la oarecare distanţă, descriere ce ar putea fi interpretată ca viziunea unei "nave-mamă", gata să intervină dacă ar fi fost nevoie.
Mărturie europeană
Legendele dogonilor au determinat doi etnologi francezi - Germaine Dieterlen şi Marcel Griaule - să trăiască în mijlocul dogonilor mai mulţi ani, reuşind să câştige încrederea preoţilor locali. Aceştia au acceptat să le dezvăluie cunoştinţelor lor, amestecate cu credinţe religioase. În 1950, Dieterlen şi Griaule au publicat un studiu în care scoteau la iveală, pentru prima dată, cunoştinţele astronomice seculare ale dogonilor. În 1965, a apărut Vulpea palidă (Le Renard pâle), o operă consacrată culturii şi miturilor dogonilor. Începută de Griaule, ea a fost terminată - după decesul prematur al acestuia - de colega sa, Dieterlen.
Astronomii împotriva etnologilor
Numeroşi sceptici, precum Carl Sagan, Ian Ridpath, James Oberg sau Ronald Story, pun sub semnul întrebării pretinsa vechime a ştiinţei dogonilor. Ei înclină spre următoarea ipoteză: exploratorii, veniţi în Africa din Europa sau din America în cursul ultimelor două secole, le-au furnizat dogonilor noi informaţii despre Sirius (ca şi când cei sosiţi abia aşteptau să poarte discuţii astronomice cu nişte negri în pielea goală!). Abia atunci aceştia au asimilat aceste informaţii cosmologiei lor. În emisiunea "Horizon", difuzată de BBC, Germaine Dieterlen s-a opus acestui punct de vedere, aducând în sprijinul afirmaţiilor sale un desen dogon al sistemului Sirius, vechi de peste 500 de ani! Iar cunoştinţele dogonilor au fost descoperite de occidentali abia în secolul XX. Însă, deşi vechimea dogonilor nu mai este pusă la îndoială, nu există niciun argument raţional care să ne permită să înţelegem cum au reuşit ei să dobândească aceste cunoştinţe. Din păcate, astronomii nu se mai interesează de Sirius. Ei ar trebui să dovedească mai multă curiozitate faţă de indiciile conţinute în tradiţiile dogonilor şi să încerce să le dezlege misterul.
ANALIZĂ
Sistemul Sirius
Cunoscut şi sub numele de "steaua câinelui", Sirius este astrul cel mai important din constelaţia Canis Major. El este de 21 de ori mai luminos decât Soarele şi, deşi este situat la 8,6 ani-lumină de sistemul nostru solar, este perfect vizibil de pe Terra. Sirius era cunoscută de astronomii Egiptului antic, ca şi satelitul său mai mic, Sirius B. Cu toate acestea, astronomia modernă nu a redescoperit-o decât recent. Prima fotografie reuşită a acestei stele a fost obţinută abia în 1970. De 27.000 de ori mai densă decât soarele, Sirius B emite foarte puţină lumină, fiind eclipsată de Sirius A, a cărei strălucire este de 10.000 de ori mai puternică.
LIVIU ŞUTEU
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
