Descendenți din seminția Keitas, dogonii locuiesc în Mali (Africa de Vest). După secole de migrație lentă, s-au instalat într-o regiune muntuoasă, situată pe cursul superior al fluviului Niger, amestecându-se progresiv cu populația locală. Descendenții acestui trib nomad viețuiesc în prezent în mici sate, în apropiere de falezele Bandiagara. Puțin numeroși - există cam 200.000 - ei trăiesc în ritmul anotimpurilor, ocupându-se cu agricultura, creșterea animalelor și artizanatul. La dogoni, ritualurile și miturile străvechi sunt foarte prezente, atât în viața de zi cu zi, cât și în numeroasele ceremonii religioase care le umplu calendarul. Deși viața și uneltele lor sunt foarte simple, poporul lor nu poate fi considerat ca "primitiv" pentru că dogonii au cunoștințe astronomice uluitoare, a căror origine a rămas un mister.
Originea lumii
Sirius, steaua cea mai importantă din constelația Canis Major, remarcabilă prin excepționala ei strălucire, nu pare să aibă nici un secret pentru dogoni, și asta nu de azi, de ieri. Conform învățăturilor lor, întreaga creație a Universului este legată de o stea, numită Po Tolo, ceea ce în traducere semnifică "stea-sămânță". În mitologia dogonilor, Po Tolo simbolizează începutul fiecărui lucru. Cunoscută de astronomi drept steaua Sirius B, care o însoțește în evoluția ei pe strălucitoarea Sirius A, ea este numită "pitica albă". Dogonii știu că Po Tolo posedă o masă foarte mare, disproporționată în raport cu mărimea sa. Conform spuselor lor, această densitate se datorează unui metal necunoscut pe Terra, numit sagala.
Bogăția detaliilor astronomice legate de sistemul Sirius este uimitoare. Dogonii sunt capabili, de pildă, să explice că orbitele descrise de Sirius A și Sirius B formează o elipsă, Sirius A fiind unul dintre punctele focale ale acesteia. Astronomia occidentală a avansat această ipoteză abia la începutul secolului al XVII-lea! A trebuit să apară Johannes Kepler, pentru a se afla că planetele și celelalte corpuri celeste nu evoluează în sfere perfecte... O altă revelație uimitoare: dogonii afirmă că lui Sirius B îi trebuie 50 de ani pentru a efectua o rotație completă în jurul lui Sirius A. Ei bine, astronomia modernă a calculat că perioada sa orbitală ar fi de 50,04 ani... La fel de surprinzătoare e afirmația lor că Sirius B se rotește în jurul propriei sale axe, această rotație având durata unui an terestru. Astronomia modernă nu a ajuns deocamdată la aceeași concluzie; unii cercetători afirmă că ar putea fi posibil, în vreme ce alții resping această ipoteză, susținând că perioada rotației trebuie să fie cu mult mai lungă pentru o stea atât de mică.
Steaua misterioasă
Dar cea mai uimitoare "teorie" dogonică rezidă în afirmația că în sistemul lui Sirius ar exista un al treilea corp celest. Ei numesc acest corp, care încă nu a fost identificat de astronomia modernă, "Emme Ya", sau "femeia-sorgho" (sorgho este o plantă tropicală). Conform părerii lor, ar fi vorba fie de o mică stea, ce posedă doar o singură planetă pe orbită, fie despre o planetă cu un satelit mare. Adepții moderni ai acestei convingeri ancestrale au botezat această stea "Sirius C", deși încă nu avem nici o dovadă științifică a existenței sale.
Etnologii își pun întrebări privind originea acestor fabuloase cunoștințe astronomice. Se pare că ele provin de la strămoșii dogonilor care colonizaseră o parte din Africa de Nord, unde în prezent se află Libia. Herodot arată că în epoca respectivă ei se numeau Garamantieni, nume format de la Garamas, fii ai zeiței pământ-mamă Gaia. Scrierile vechi grecești pomenesc despre strania fascinație a dogonilor pentru cifre, pe care o aseamănă cu știința vecinilor egipteni, foarte versați în astronomie.
Aceste aserțiuni se potrivesc cu spusele preoților dogoni, care pretind că tribul lor posedă aceste cunoștințe de mai multe secole, transmise prin tradiția orală și secretă, cu mult înainte ca astronomii occidentali să și le însușească, la rândul lor.
Jumătate oameni, jumătate pești
Dar să-i ascultăm și pe dogoni, care au propria teorie privind originalitatea cunoștințelor lor. Conform unei legende locale, strămoșii lor primiseră aceste daruri științifice de la niște amfibieni extratereștri, numiți "Nommos", fii ai "apei și ai cuvântului", reprezentați prin niște ființe hermafrodite.
Aparent fantezistă, teza extratereștrilor amfibieni este totuși întărită de detalii regăsite la alte civilizații care s-au dezvoltat în acea perioadă. Astfel, reprezentarea "Nommos"-ilor în arta dogonilor se aseamănă uimitor de bine cu Oanes, demonul cu coadă de pește al babilonienilor, cu Ea, creatura amfibiană a Akkadienilor sau cu zeița Isis, pe care egiptenii o reprezentau sub forma unei sirene. Un alt punct comun: toate aceste divinități sunt zei ai originilor.
Nava fantomă
În legendele dogonilor, Nommos-ii ar fi venit din sistemul Sirius, mai exact de pe Po Tolo (adică Sirius B), la bordul unei nave care era însoțită de un zgomot teribil, "ca cel al vântului dezlănțuit". Această mașină zburătoare a sărit de mai multe ori înainte de a ateriza, ca o piatră ce ricoșează deasupra apei, arând pământul și emițând "rotocoale de sânge". În același timp, dogonii evocă apariția concomitentă a unui astru nou, care strălucea la oarecare distanță, descriere ce ar putea fi interpretată ca viziunea unei "nave-mamă", gata să intervină dacă ar fi fost nevoie.
Mărturie europeană
Legendele dogonilor au determinat doi etnologi francezi - Germaine Dieterlen și Marcel Griaule - să trăiască în mijlocul dogonilor mai mulți ani, reușind să câștige încrederea preoților locali. Aceștia au acceptat să le dezvăluie cunoștințelor lor, amestecate cu credințe religioase. În 1950, Dieterlen și Griaule au publicat un studiu în care scoteau la iveală, pentru prima dată, cunoștințele astronomice seculare ale dogonilor. În 1965, a apărut Vulpea palidă (Le Renard pâle), o operă consacrată culturii și miturilor dogonilor. Începută de Griaule, ea a fost terminată - după decesul prematur al acestuia - de colega sa, Dieterlen.
Astronomii împotriva etnologilor
Numeroși sceptici, precum Carl Sagan, Ian Ridpath, James Oberg sau Ronald Story, pun sub semnul întrebării pretinsa vechime a științei dogonilor. Ei înclină spre următoarea ipoteză: exploratorii, veniți în Africa din Europa sau din America în cursul ultimelor două secole, le-au furnizat dogonilor noi informații despre Sirius (ca și când cei sosiți abia așteptau să poarte discuții astronomice cu niște negri în pielea goală!). Abia atunci aceștia au asimilat aceste informații cosmologiei lor. În emisiunea "Horizon", difuzată de BBC, Germaine Dieterlen s-a opus acestui punct de vedere, aducând în sprijinul afirmațiilor sale un desen dogon al sistemului Sirius, vechi de peste 500 de ani! Iar cunoștințele dogonilor au fost descoperite de occidentali abia în secolul XX. Însă, deși vechimea dogonilor nu mai este pusă la îndoială, nu există niciun argument rațional care să ne permită să înțelegem cum au reușit ei să dobândească aceste cunoștințe. Din păcate, astronomii nu se mai interesează de Sirius. Ei ar trebui să dovedească mai multă curiozitate față de indiciile conținute în tradițiile dogonilor și să încerce să le dezlege misterul.
ANALIZĂ
Sistemul Sirius
Cunoscut și sub numele de "steaua câinelui", Sirius este astrul cel mai important din constelația Canis Major. El este de 21 de ori mai luminos decât Soarele și, deși este situat la 8,6 ani-lumină de sistemul nostru solar, este perfect vizibil de pe Terra. Sirius era cunoscută de astronomii Egiptului antic, ca și satelitul său mai mic, Sirius B. Cu toate acestea, astronomia modernă nu a redescoperit-o decât recent. Prima fotografie reușită a acestei stele a fost obținută abia în 1970. De 27.000 de ori mai densă decât soarele, Sirius B emite foarte puțină lumină, fiind eclipsată de Sirius A, a cărei strălucire este de 10.000 de ori mai puternică.
LIVIU ȘUTEU