Descătuşată de revoluţia anti-ceauşistă din 1989, iniţiativa privată a sătenilor şi-a găsit împlinirea în agroturism. Un exemplu e Gura Râului, un sat frumos şi bogat din apropierea Sibiului, aşezat, cum nu se poate mai bine, la poalele Munţilor Cibin. Deşi ardeleni, care numără până la o sută înainte să ia o decizie, gurenii şi-au deschis casele turiştilor, i-au culcat în cele mai bune paturi şi le-au pus pe masă toate bunătăţile gospodăriei. Când n-au mai făcut faţă, au construit pensiuni noi sau au transformat şoproanele în spaţii de cazare. Au vândut animalele, au dezinfectat grajdurile, le-au amenajat, au construit camere în vechiul pod, le-au mobilat, astfel încât, la final, au obţinut noi locuri pentru orăşenii dornici să se bucure pentru câteva zile de binefacerile vieţii la ţară.
Comuna Gura Râului a ajuns să aibă în prezent 400 de locuri de cazare, disponibile în orice anotimp. Sunt locuri în pensiuni construite din temelie, dar şi locuri amenajate în fostele şoproane. Dacă nu-ţi spune gazda ce schimbări a operat, nu-ţi dai seama că sala de mese, unde ţi se pune în faţă un platou cu cârnaţi şi caltaboşi autentici, este un fost grajd, unde pe la începutul anilor nouăzeci, văcuţele rumegau liniştite otava coborâtă cu furca din pod. Aşa e şi în pensiunea agroturistică a familiei Câmpean. O masă lungă, scaune din lemn, cu spătar, ceramică săsească pe pereţi, ştergare româneşti şi fotografii mari, ca nişte panouri, de unde te privesc gurenii de altădată, imortalizaţi la Sibiu, de celebrul fotograf Emil Fischer. Panourile fotografice au fost realizate acum câţiva ani, în cadrul unui proiect care a avut ca scop evocarea satului de odinioară cu ajutorul fotografiilor păstrate în casele localnicilor. Sunt fotografii de grup, cu ţărani îmbrăcaţi în haine de sărbătoare. Ai impresia că oamenii aceia din fotografiile mărite se uită drept la tine şi îţi mulţumesc că ai poposit în comuna lor. Cei fotografiaţi zac de mult în mormintele din jurul bisericii monumentale din centrul aşezării, dar imaginea lor, aşa cum a surprins-o aparatul lui Fischer, e aici, lângă tine, şi îţi dă senzaţia de prezenţă, de parcă oamenii de acolo ar fi gata să întindă mâna şi să ciocnească un pahar cu ţuică de prună.
Pianul din carul cu boi
![Destinul unui pian vienez](/fas_default.png)
![Destinul unui pian vienez](/fas_default.png)
Simfonii la nicovală
Maestrul Radu Ciorei a absolvit Liceul de Muzică din Cluj Napoca, apoi Conservatorul, cu specializarea în arta dirijorală. A condus orchestra Filarmonicii din Craiova, iar în prezent este dirijorul orchestrei de stat din Constanţa. Cu patru ani în urmă, a avut o idee considerată un pic năstruşnică de prietenii săi. A inaugurat la Gura Râului "Festivalul Graf-Art", un festival internaţional, susţinut de muzicieni amatori, pasionaţi de muzica clasică. "Ideea mi-a venit de la un obicei vechi al saşilor.
![Destinul unui pian vienez](/fas_default.png)
Festivalul Graf-Art aduce muzica clasică la Gura Râului, iar localnicii se dovedesc receptivi, peste aşteptările organizatorului. Corul bisericii a cântat alături de orchestră piese celebre din repertoriul clasic: Corul sclavilor evrei, din opera Nabucco, de Giuseppe Verdi, Gloria de Vivaldi sau O Fortuna din Carmina Burana, de Carl Orff. Copiii au prins şi ei gustul de a cânta ca solişti cu orchestra simfonică, iar Mitică Câmpean a primit onorabilul rol de nicovalist, instrumentul fiind adus din gospodăria socrului său. De la o ediţie la alta, localnicii s-au familiarizat cu muzica clasică interpretată de muzicienii amatori sosiţi din toată lumea. Ca urmare a acestui demers cultural, la un concert organizat într-o seară, în cadrul turneului "Vioara lui Enescu la sate", au fost, în sală, 250 de spectatori!
![Destinul unui pian vienez](/fas_default.png)
![Destinul unui pian vienez](/fas_default.png)
O nouă viaţă
Zeci de ani a stat pianul vienez la loc de cinste în casa familiei Ciorei din Cluj. Anul trecut, sora dirijorului s-a mutat într-un apartament cu două camere, dar pianul nu a mai încăput. Unde să-l ducă? Maestrul Ciorei a avut o iluminare. Pianul va ajunge la Gura Râului, la familia Câmpean. L-a sunat pe Mitică, iar omul s-a bucurat. Pianul a fost adus şi aşezat în sala de mese, lângă peretele alb, sub ştergare. E acolo, în fostul grajd. A dispărut grajdul, dar a apărut pianul. Ca destinul să fie ciclic, una dintre copilele familiei, Andreea, primeşte deja lecţii, a învăţat să descifreze partiturile. Pianul, să ne aducem aminte, a fost cumpărat tot pentru o copilă, cândva, pe la sfârşitul secolului XIX. Cu lemnul său lucios, cu inscripţia care-i atestă originea şi bine aşezat pe picioare, pianul acesta a sfidat curgerea epocilor, iar acum, sub degetele unei alte fete, pare să ceară tuturor, gazde şi invitaţi deopotrivă, un singur lucru: "Aveţi, vă rog, grijă de mine".