Pielea şi sânii: HAMEIUL
De sute de ani se ştie că florile de hamei sunt un stimulent hormonal. Cu mult înainte de culturile industriale de azi, el creştea în grădina cu flori, îmbătându-le pe femei cu aroma sa nu tocmai înmiresmată, dar foarte stimulativă. Nu-i de mirare, având în vedere că hameiul conţine 100 mg de fitoestrogen la kilogramul de flori.
Efecte: extractele din flori de hamei întăresc pielea şi dau fermitate sânilor. Iată o reţetă "istorică" prin vechime şi prin efect: dacă vreţi să aveţi sâni frumoşi, beţi zilnic o cană mare de bere şi ungeţi-vă sânii de trei ori pe zi cu spuma ei.
Pentru ten: preparaţi un ceai concentrat din conuri de hamei. Ştergeţi-vă faţa şi gâtul seara şi dimineaţa, după ce v-aţi demachiat şi spălat. Când staţi acasă, repetaţi procedeul şi peste zi. În plus: amestecaţi o linguriţă de ceai concentrat în crema dvs. obişnuită.
Obraz tânăr şi ferm: OVĂZUL
Sissi, celebra împărăteasă austriacă, îşi aplica zilnic măşti de ovăz: 1/2 cană de fulgi de ovăz se amestecă bine cu 1/2 cană de lapte şi se pun să dea un clocot pe flacără foarte mică, până se obţine un terci mai gros (eventual, poate fi subţiat cu lapte). Se lasă să se răcească puţin, apoi se adaugă 2 linguri de apă de trandafiri. Se întinde cald pe faţă, pe gât şi pe decolteu. După 15 minute, se spală şi se unge faţa cu o cremă.
Efecte: ovăzul întăreşte ţesutul, limpezeşte şi linişteşte tenul. Substanţele pe care le conţine formează un soi de peliculă protectoare care acţionează ca un blitz-lifting.
Ridurile: SOIA
În Japonia, soia reprezintă alimentul de bază. Mulţi oameni de ştiinţă văd în faptul acesta explicaţia pentru rata scăzută de cancere din Ţara Soarelui Răsare, dar şi pentru tenul extrem de întins al japonezelor.
Efecte: uleiul de soia şi măştile din seminţe încolţite de soia stimulează puternic metabolismul pielii şi reduc ridurile de pe obraz.
Reţetă: o dată pe săptămână aplicaţi pe faţă, pe gât şi pe decolteu comprese de tifon cu ulei de soia încălzit pe baie de aburi. Puneţi deasupra un celofan sau o folie subţire de plastic şi un prosop. Lăsaţi să acţioneze 15 minute, apoi spălaţi-vă cu apă călduţă, dar fără săpun. Tapotaţi-vă cu un prosop curat.
Atac la pistrui: CREŢIŞOARA
Efecte: ceaiul de creţişoară împiedică distrugerea colagenului, întăreşte ţesuturile vătămate prin sarcină, cure de slăbit şi deregări hormonale.
Reţetă: Intern: faceţi o cură de ceai de creţişoară (o linguriţă de plantă la o cană de apă) o săptămână din fiece lună. Extern: umpleţi o sticlă de un sfert de litru cu frunze proaspete de creţişoară. Turnaţi deasupra alcool de 90° şi lăsaţi să se macereze o săptămână. Strecuraţi şi puneţi extractul într-o sticlă curată. În fiecare dimineaţă şi seară, femeile care au pori dilataţi şi diverse pete pe piele să se şteargă cu un tampon îmbibat în extractul de plantă, diluat cu puţină apă distilată.