Afecţiunile colonului - DIVERTICULITA

- Hrana înaintaşilor noştri conţinea o mare cantitate de fibre şi, de aceea, ei aveau un intestin sănătos. Însă de la începutul secolului 20, populaţia din ţările cu economie avansată s-a orientat tot mai mult spre alimentele procesate industrial, astfel încât consumul de fibre s-a redus drastic şi prevenirea tulburărilor digestive, printre care se numără şi diverticulita, este tot mai dificilă -

Prin diverticuloză se înţelege o afecţiune a colonului, întâlnită frecvent la persoanele vârst­nice, mai exact la circa 50% dintre oa­menii trecuţi de 70 de ani. Ea se manifestă prin con­stituirea unor diverticuli: nişte cavităţi de forma unor săculeţi sau degete de mănuşă, un fel de "buzunăraşe" de mucoasă ieşite în exterior, prin peretele intesti­nului. În ele se pot aduna resturi de alimente digerate ori seminţe mărunte. Când înăuntrul acestor cavităţi apar inflamaţii sau chiar o infecţie, avem de-a face cu cel de-al doilea stadiu al bolii, şi anume diverticulita. Spre deosebire de diverticuloză, care poate trece mult timp neobservată şi e descoperită de obicei întâmplă­tor, de exemplu cu ocazia unei colonoscopii, diverti­cu­lita provoacă o serie întreagă de simptome neplă­cute, care obligă pacientul să se prezinte la medic: pri­ntre altele, dureri cronice în abdomenul inferior, balonări, crampe şi o alternanţă de constipaţie şi dia­ree. Merită reţinut faptul că această boală - prezentă frecvent în ţările europene şi mai ales în vestul conti­nentului, se întâlneşte rarisim în acele regiuni ale glo­bului unde oamenii continuă să consume alimente bo­gate în fibre, aşa cum se întâmplă în Africa şi Asia.

Buzunăraşele cu dureri

Cum se ajunge la formarea acestor săculeţi în mucoasa intestinală? Medicii acuză fără drept de apel deprinderile alimentare greşite ale pacienţilor. Dr. Andrew Weil, profesor la "College of Medicine" din cadrul Universităţii Arizona din Tucson, este de pă­rere că majoritatea suferinzilor de diverticulită au un stil de viaţă nesănătos. Ei ingerează de regulă prea pu­ţine fibre, suferă deseori de constipaţie, deci au probleme cu defecaţia, scaunul lor fiind uscat şi dur. Efortul şi "presiunea" la care sunt supuşi pe scaunul de toaletă slăbesc, în cele din urmă, pereţii intesti­nului gros. Apar diverticulii, în interiorul cărora se depozitează resturi de alimente care fermentează, se descompun şi creează probleme pe tubul digestiv.
Vestea bună este că diverticulita poate fi evitată relativ uşor, pur şi simplu adoptând o alimentaţie corectă. Secretul unui intestin sănătos îl reprezintă hrana cu un conţinut ridicat de fibre. Tot ce aveţi de făcut este să mâncaţi cât mai multe legume, fructe, legu­minoase, cereale integrale şi pâine din făină inte­grală. Apoi, este nevoie să beţi suficiente lichide, pen­tru ca fibrele să poată aluneca fără dificultate prin intes­tin. Nu uitaţi: combătând constipaţia, preveniţi şi diverticulita. Dar atenţie! La o diverticulită acută va fi necesar, dimpotrivă, să micşoraţi cantitatea de fibre, astfel încât să daţi intestinului răgazul de a se vindeca. Timp de câteva zile, încercaţi să vă rezumaţi la mâncăruri sărace în fibre şi să beţi lichide care nu au aspect tulbure. Apoi reintroduceţi progresiv fibrele în meniu, suplimentându-le aportul cu câte 5-15 grame zilnic. În acest mod, veţi permite intestinului să se obişnuiască din nou cu ele.

Alimente cu valoare terapeutică împotriva diverticulitei

** Merele
Un măr mâncat în fiecare zi ar putea să vă scu­tească de o vizită la doctor. Consumul de fibre solu­bile şi insolubile (un măr de mărime medie cuprinde aproximativ 3 grame de fibre) asigură o desfăşurare normală a procesului digestiei, prevenind atât con­stipaţia, cât şi consecinţele ei, inclusiv diverticulita. În cartea sa "The Color Code" ("Codul culo­rilor"), medicul american James Joseph ne sfătuieşte să alegem mere de diverse culori.

** Seminţele de cânepă
Cantitatea recomandată zilnic, de 2 linguri de se­minţe decorticate de cânepă (19 grame), conţine 5.360 miligrame de acizi graşi Omega-6, 1.500 mili­grame de acizi graşi Omega-3 şi 3 miligrame de acid gamma-linolenic. Seminţele de cânepă dau gust bun diferitelor combinaţii de musli, ca şi salatelor şi su­pelor. Chiar dacă nu sunt foarte ieftine, ele rămân, to­tuşi, o sursă de Omega-3 mai convenabilă ca preţ de­cât capsulele cu ulei de somon, de pildă. Le găsiţi în magazinele naturiste, ca şi pe internet, la diverşi dis­tri­buitori.

** Muşeţelul
În limba spaniolă, muşeţelului i se mai spune şi "manzanilla", adică "măr mic". Într-adevăr, el degajă o aromă de măr şi s-ar putea să vă fie de tot atâta folos ca şi fructul. Fitotera­peuţii Simon Mills şi Kerry Bone îl recomandă în lucrarea lor "Prin­ciples and Prac­tices of Phytotherapy" ("Prin­cipii şi prac­tici de fito­terapie"), însă, mai curând, în scop profilactic, de­cât cu­rativ.
Terapeutul ame­rican Da­vid Hoffman, care a stu­diat metodele de trata­ment natural cu plante în Marea Bri­tanie, propune ca re­mediu antiinflamator pentru problemele in­testinale ceaiuri de muşeţel sau mentă, băute pe întreaga du­rată a zilei, precizând totodată că menta are şi un efect de neutra­lizare a acidului gas­tric (antiacid). S-ar crede că salicilaţii din muşeţel (similari cu cei din tabletele de aspirină) ar fi con­traindicaţi la diverticulită, dar Hoff­man afirmă că această plantă medicinală este deosebit de eficientă la afecţiunile intestinale în general, iar la diverticulita acută în special, fiindcă poate ameliora durerile datorită apigeninei (un puternic inhibitor al enzimei COX-2) şi mai multor compuşi cu acţiune calmantă pe care îi conţine. Odată ajuns în intestin, cea­iul eliberează uleiuri cu efect antiinflamator. Reţeta lui David Hoffman arată astfel: se toarnă apă clocotită peste 2 linguriţe de muşeţel, se lasă la infu­zat 5-10 minute, apoi se strecoară şi se bea la sfârşitul meselor.

** Curcuma
Oricât ar părea de ciudată ideea că mâncărurile indiene iuţi vă pot fi de ajutor în diverticulită, ea co­res­punde, totuşi, adevărului. Curcuma este principalul ingredient din pulberea de curry, are o puternică ac­ţiune antiinflamatoare şi şi-a cucerit locul în medicina tradiţională, deja cu milenii în urmă. Terapeuţii in­dieni ayurveda o întrebuinţau contra inflamaţiilor de orice fel. Ea are multiple indicaţii terapeutice pentru problemele aparatului digestiv şi poate, printre altele, să reducă inflamaţia la nivelul diverticulilor.
Cea mai importantă substanţă bioactivă din curcu­ma este curcuminul, care posedă proprietăţi tămădui­toare ieşite din comun. Dr. Jonny Bowden, specialist în nutriţie, autorul volumului "The Most Effective Na­tural Cures on Earth" ("Cele mai eficiente trata­men­te naturiste din lume") elogiază extraordinarele efecte antiinflamatoare ale curcumei, recomandând-o ca pe un remediu salvator pentru diverticulii inflamaţi şi infectaţi. Dacă suferiţi de diverticulită, aţi putea încer­ca să preluaţi în meniul dvs. feluri de mâncare asezo­nate cu curry. O soluţie mai blândă ar fi să presăraţi pulbere de curcuma peste legumele fierte din farfurie. Sau să luaţi capsule cu curcumin.

** Seminţele de in
În cartea lor superb ilustrată "Natural Geogra­phic Desk Reference to Nature's Medicine", Steven Foster şi Rebecca L. Johnson recomandă seminţele de in ca pe un laxativ neagresiv şi lipsit de riscuri, util în constipaţia cronică, diverticulită şi sindro­mul colo­nului iritabil. Pentru tra­tarea di­ver­ticulitei este indi­cat să se ia una, până la trei lin­guri de semin­ţe de in măcinate, de 2-3 ori pe zi, cu multă apă. Nu înghiţiţi semin­ţele întregi, fiindcă vă pot rămâne în diver­ticuli. Seminţele de in sunt foar­te bogate în fibre, iar aces­tea reprezintă condiţia de bază pen­tru a avea un intestin să­nătos. Totodată, mai conţin şi acid alfa-linolenic, unul din acizii graşi nesaturaţi Omega-3.
În cartea doctorului Donald O. Ru­din, intitulată "The Ome­ga-3 Phe­nomenon" ("Feno­me­nul O­me­ga-3"), ca şi într-o serie de articole publicate ulte­rior, se arată că, atunci când se află într-o proporţie corectă cu Omega-6, acizii graşi Omega-3 pot fi de ajutor în peste cincizeci de afec­ţiuni, printre care şi diverti­culita. Din păcate, în organismul majo­rităţii oamenilor, Omega-3 şi Omega-6 sunt prezenţi într-o pro­porţie nefavorabilă. Când echilibrul se re­sta­bileşte, Omega-3 are un efect antiin­flamator dovedit, aşadar poate contribui la evitarea apariţiei unor complicaţii de natură inflamatorie sau infecţi­oasă la diverticuli. Alte surse bune de acid alfa-lino­lenic sunt cânepa, chia şi nucile.

** Menta
Nu există până în prezent un studiu care să confirme acţiunea benefică a mentei la diverticulită, însă ea este un remediu clasic, întrebuinţat cu rezul­tate excelente la felurite tulburări digestive. Frunzele ei conţin câteva substanţe carminative (care favori­zea­ză evacuarea gazelor din intestin) şi peste o duzină de compuşi cu efect antiinflamator, calmant şi analge­zic. Acest conţinut de substanţe vegetale secundare o recomandă de la sine. Iar unii terapeuţi - ca de pildă David Hoffman, pe care l-am menţionat anterior - consideră că infuzia de mentă este foarte utilă contra diverticulitei.

** Cimbrul
Cimbrul este o sursă bună de fibre şi, pe lângă ele, mai cuprinde un mare număr de compuşi cu rol anti­spastic, antiinflamator şi analgezic. Îl puteţi include cu încredere, ca pe o armă eficientă, în arsenalul dvs. de luptă contra diverticulitei. Folosiţi-l pentru a îm­bunătăţi gustul sosurilor, al supelor şi salatelor.

** Prunele uscate
Sunt foarte bogate în fibre şi au fost privite dintotdeauna ca remediul cel mai eficient împotriva constipaţiei, care este principalul factor de risc al di­verticulitei. De asemenea, conţin dihidroxifenil-isatin, o substanţă care stimulează contracţiile intes­tinului, necesare pentru a avea scaune regulate. În prunele uscate se mai găseşte şi sorbitol, un zahăr na­tural care, asemenea fibrelor, atrage mari cantităţi de apă în tubul digestiv, făcând astfel posibilă deplasarea con­tinuă a conţinutului intestinal.

** Tărâţele de grâu
În opinia medicilor şi a nutriţioniştilor, tărâţele de grâu sunt cea mai sigură, mai eficace şi mai ieftină modalitate de evitare şi combatere a constipaţiei - deci, implicit, şi a diverticulitei. Medicul britanic Neil Painter a fost cel dintâi care a afirmat, în concluziile îndrăzneţului său studiu din anul 1972, că diver­ticulita ar putea fi cauzată de cantitatea insuficientă de fibre din alimentaţie. Potrivit estimărilor sale, în tărâţele de grâu se găsesc de cinci ori mai multe fibre decât în pâinea integrală, ceea ce face din ele o ade­vărată "bombă" de fibre. Cu tărâţele de grâu n-aveţi cum să daţi greş.
Vă putem sugera o combinaţie care va fi şi foarte bună la gust. Puneţi într-un vas un pumn de scoarţă de ulm roşu şi doi pumni de frunze proaspete de mentă, turnând deasupra atâta apă, cât este nevoie ca să le acopere. Fierbeţi-le puţin la foc mic, apoi luaţi vasul deoparte şi îngroşaţi amestecul cu miere, aşa încât să capete consistenţa unui sirop. Păstraţi-l la rece. Luaţi din el cât doriţi să mâncaţi, adăugându-i tărâţe sau fulgi de grâu.

O formulă specială

La o diverticulită acută, vă puteţi ameliora simp­tomele folosind câteva plante emoliente. Ele căptu­şesc pereţii colonului cu un strat protector, îl cal­mează şi ajută la vindecarea ţesutului inflamat şi iritat. În America, se întrebuinţează în asemenea cazuri un amestec de plante cunoscut sub denumirea "Robert's Formula" ("Formula lui Robert"). El se compune din ulm-roşu, nalbă-mare şi pălăria-cu­cului. Uneori se mai adaugă echinacea şi genţiană, pentru întărirea sistemului imunitar.

Alimente de consumat cu prudenţă

Seminţele, ca şi fructele şi legumele care au se­minţe şi sâmburi riscă să provoace mari neplăceri pa­cienţilor cu diverticulită, în special în faza acută a bolii. Ele pot rămâne în diverticuli, iritând intestinul. De aceea, ar fi indicat să evitaţi următoarele alimente.
Seminţe: mac, susan, floarea soarelui.
Fructe şi legume cu sâmburi: căpşuni, rodii, zmeură, roşii.
Pop-corn-ul poate să creeze aceleaşi probleme, de aceea ar fi mai bine să renunţaţi la el.

Din cămara cu ierburi de leac

Rădăcina de ignamă sălbatică reduce infla­maţia şi ameliorează spasmele dureroase, fiind din acest motiv un remediu foarte util în tratarea afecţiunilor gastrointestinale, deci şi a diverti­culitei. Efectul ei calmant la sindromul colonului iritabil este de asemenea susţinut cu dovezi ştiin­ţifice.
Vorbim aici despre o plantă perenă din flora spon­tană a Americii Centrale şi de Sud, care creşte în zone umede şi împădurite. Nu trebuie confun­dată cu ignama vândută uneori în supermarketuri, care face parte din familia cartofilor dulci. Diosco­rea villosa, ignama sălbatică, se comercializează numai prin magazinele naturiste.
Fitoterapeuta californiană Kathi Kevill, autoa­rea cărţii "The Illustrated Herb Ency­clo­pedia" ("Enciclopedia ilustrată a plantelor") ne pro­pune o re­ţetă ce merită încer­cată: 2 părţi rădăcină de igna­mă sălbatică (antispastică şi an­tiinfla­matoa­re), 1 parte valeria­nă (relaxează şi linişteşte tubul digestiv), 1 parte călin ame­rican - Vibur­num pru­nifolium (antispastic), 1 parte mentă (antispastică şi anti­inflama­toare).
Suferinzilor de diverticulită li se recomandă să dea într-un clocot un litru de apă cu câteva linguri din acest amestec de plante.